Războinicii șomează

Într-o lume din ce în ce mai domesticită (Norbert Elias, The Civilizing Process),

în cea mai bună dintre lumile posibile (Shakespeare, The Tempest, dar și Aldous Huxley, Brave New World),

în această lume bleagă, dar înstărită în care a scăzut violența (Stephen Pinker, The Better Angels of Our Nature),

dar nu și nevoia înnăscută de agresivitate, specifică întregii lumi animale (Konrad Lorenz, On Agression),

în această lume din ce în ce mai fleașcă, în care am ajuns să externalizăm pînă și sinuciderea, delegînd-o oamenilor în halate albe care să vină înțelepți și triști cu seringa la noi, să ne curme neputința,

războinicii șomează.

Sînt din ce în ce mai rar folosiți, deși încă există. Si vis pacem, para bellum.

Iar tinerii războinici, mustind de hormoni și de agresiune și de nevoia de acțiune, s-au transformat în sportivi, sublimîndu-și întru strădanie pașnică nevoia de violență care să apere sfîntul bagaj genetic al grupului restrîns (in group) în contra competiției cu celelalte grupuri (out group).

Și uite așa a început Campionatul Mondial de Rugby. O alegorie fabuloasă a războinicului ținut pe tușă, în așteptarea năvălirii tătarilor (Dino Buzzati, Il deserto dei Tartari, dar și Zangra, genialul cîntec pe aceeași temă a lui Jacques Brel).

Războinicul care roade frîul, joacă nărăvaș în frîul prea strîns al progresului și păcii, dornic de acțiune, de violență, de glorie și sînge. Ahile, înainte să se retragă botos la corturi. Ahile, după ce a țîșnit de acolo, plin de furie și dorință de răzbunare, cu dragul său tovarăș Patrocle mort la picioare.

Mă uit la Ardie Savea cum intră el pe teren, figură maoră plină de furie reținută, căpitanul All Blacks în lipsa lui Sam Cane, accidentat în ultima clipă, și, chiar dacă știu, chiar dacă sînt pregătit pentru această apariție din întunericul coridorului stadionului, mă trec fiori.

Războinicul în cea mai completă înfățișare a sa. Războinicul înainte să înceapă lupta, concentrat, încruntat, cu gîndul la ce urmează. Zăngănit de scuturi și lănci frînte și oase rupte și mațe sfîșiate și sînge pe sabie. Vaiet urlete patimă suferință moarte. Victorie înfrîngere. Luptă.

Evident, au mîncat bătaie de la francezi. Se mai întîmplă. Ghinion.

Dar analogia rămîne puternică.

Războinicii care trebuie ținuți în frîu, poate-poate încăm mai avem totuși nevoie de ei. Lasă-i acolo, să fie pregătiți. Să fiarbă natura în ei. Frăția tinerilor plini de mustul poftei și al violenței și al necesarului hormon care să asigure succesul reproductiv și de supraviețuire.

Kóryos. Männerbund. We happy few, we band of brothers...

Hai, relaxați-vă. O să murim cu toții. Interesant este ce se întîmplă pînă atunci.

Crouch...
Bind...
Set!



. Citeste tot...