Un cuvînt pe zi: Otova

Otova. De colo colo. “Du colo colo”, în dulce dialect telegean. Tot o apǎ și un pǎmînt. Nediferențiat. Cu accent pe ambele “o”-uri, ca la unguri. Nu ca la ungureni. O-to-va. Roll the tongue, said the pedicurist to the priest.

Așa trebuie cǎ era la început, pe cînd nici ființǎ nici neființǎ nu era, în simetria și frumusețea și perfecțiunea sa inutilǎ și suficientǎ sieși. Otova. Du colo colo. The green pastures of emptiness.

A nu se confunda cu “otavǎ”, acea dulceațǎ de iarbǎ apreciatǎ cu entuziasm de consumatoarele vegetale de sorginte bovinǎ de pe plaiurile noastre telegene, cunoscute în limbajul de specialitate cu termenul generic de “vaci”. Otava este cum ar veni mîna a doua la fîn, a doua coasǎ, ce rǎmîne dupǎ ce crește din nou. Scurtǎ, dar bunǎ, spre deosebire de alte domenii ale existenței social-umane, unde de regulǎ se preferǎ lungǎ, dar multǎ.

Deci otova, da, nu otavǎ? Asta pentru a arǎta cǎ noi știm sǎ vorbește, dragi telespectatori.

Otova, așa am creerul acum, înainte sǎ-i introduc prima moleculǎ diferențiator-zǎticnitoare de cafea între sinapse, ca o panǎ, ca un ic, ca un bric, ca un dric...

.