Hai, ca daca pe noi astia care nu ne mai uitam la televizor ne luati de weirdos, poate pe el totusi il credeti. Sau nici asta nu e bun, ca tzine cu ursu?
:/
După marea schimbare din decembrie 1989, lucrurile s-au „normalizat". Avem, în sfârşit, voie să vorbim şi despre ororile noastre. Televiziunile şi ziarele au primit cu entuziasm această dezlegare miraculoasă, fruct al luptei pentru libertate a poporului martir. Nu zic că „realităţile" nu oferă, cu asupra de măsură, materie primă pentru ample antologii de veşti proaste. Dar ar fi, poate, recomandabil, ca producătorii de televiziune să-şi pună din când în când şi alte întrebări decât cele legate de rating. Să reflecteze la efectul producţiilor lor, la răspunderea pe care o au faţă de telespectatorii de toate vârstele şi faţă de ei înşişi.
Chiar când „situaţiunea" e grav fisurată, nu ajuţi cu nimic transformând-o în polemică partizană, triplând cearcănele, manipulând geamătul ca să semene a urlet. Nu arăţi pasagerilor dintr-un avion zguduit de turbulenţe filme cu catastrofe aviatice. Nu prezinţi bolnavului cronic statistici despre mortalitatea ridicată a bolii sale, nu dai lecţii de înot descriind etapele înecului.
Ştiu: oroarea se vinde bine. Ţoapa din noi adulmecă lacom mirosul sângelui: vrea „să vadă mortul", să asculte cum se ceartă vecinul, cum se îmbată starletele, cum divorţează mogulii, cum fură şi cum se ceartă politicienii. Pentru ca degringolada generală să fie „credibilă" se adaugă „argumente" externe: ne trage de urechi „The Economist", suntem depunctaţi în cutare clasament, ne-am făcut de râs la Bruxelles, ne-au depăşit „până şi bulgarii" etc.
Îl rog pe cititorul de bună-credinţă să nu mă judece grăbit. Nu vreau să ascundem, ca pe vremuri, gunoiul sub preş. Nu vreau să falsificăm realitatea, să trecem sub tăcere mizeria. Vreau doar să reabilitez virtuţile dozajului, ale stilului, ale ierarhiilor corecte. Nu mai vreau să aud voci răstite, bancuri proaste, băşcălie suburbană. Nu mai vreau trivialitatea crasă, furia golănească, degustarea sado-masochistă a dejecţiei, voluptatea pagubei.
Andei Pleşu, România televiziunilor
miercuri, 26 octombrie 2011
Nu mai vreau [...] voluptatea pagubei
Scris de Turambar at 10:11
Etichete: A sense of catastrophe in the fresh winter air, Media / Publicitate, Quotes, Respect, Responsabilitate sociala, Romania, Scriitura, Sensu vietii pentru oamenii ocupati la cap, Wisdom
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 comentarii:
Pai... n-ai mai scris si matale ca delirul televizat are legatura cu QI-ul (nu Ki-ul!!!!!) realizatorilor?
Poate ar fi bine sa faca un efort - sa se gandeasca in ce fel le iese ratingul din ALT mod de a pune problema pe tapet. Cre'ca iese rating si din subiecte serioase, daca la imbraci cu uMpic de creer.
Pas! Sunt satul de cameleonul asta mercenar... :(
Draci, mi-a luat-o M inainte! Nu-l credem, dom'le, pentru ca n-are caracter. Hai ca-s de aici, de langa Tescani, si-ti pot spune oameni care-ti pot spune mai multe.
Matusalem bine grăieşte.
Morala, asemenea pietrei, s-o producă cel ce-o locuieşte şi s-o arunce unul fără păcate, multe, grele, şi înainte şi după ...
Rezumând: aş citi despre voluptatea coloboraţionismului şi de absenţa, descalificantă, ieri, din parlament ...
Altfel, despre fabulodisidenţi, toate cele vechi (cam de la 19 ani, aşa de sanchipont) ...
Dupa cele ce s-au intimplat ieri individul despre care vorbesti e definitiv compromis.
off topic: turambare, ne dai si noua your take despre ceea ce spune Antonakis here : http://www.youtube.com/watch?v=1Xb8GpAIksY ? tnks
P.S.cele 3 sectiuni sunt:
http://www.youtube.com/watch?v=1Xb8GpAIksY
http://www.youtube.com/watch?v=9ajGu47snaE&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=jbLBSXMu0fA&feature=related
Trimiteți un comentariu