Da-v-aș Bach la tot cartieru’!

– Un Click și un CanCan!

Doamna de dupǎ mine, cu glas sonor, își cere doza zilnicǎ de cunoaștere.

Mǎ uit în plasǎ, lîngǎ sticlele de lapte, la cele ale mele tocmai cumpǎrate: Dilema Veche și National Geographic.

WTF? Sau, pe românește: ce pana mea? Unde greșesc?

Evident cǎ nu greșesc. Evident cǎ întrebarea este retoricǎ. Dar de undeva trebuie sǎ pornim, nu? Sǎmînța ideii, cum ar spune platonicii. Sau aristotelicii? Sau scolasticii? Na, cǎ nu știu... Ce prost sînt!

De fapt, lǎsînd gluma la o parte, totul pleacǎ de aici. De la the good ol’ fashioned Gaussian:



Daaa, da... Asta este poza care guverneazǎ lumea. Nu Buddha, nu Iisus, nici Mahomed, slǎvit fie-I numele, cǎ dacǎ zic ceva greșit de el repede vin teroriștii și-mi iau gîtul în public, slavǎ Domnului cel inexistent cǎ nu trǎiesc în Olanda.

Cine guverneazǎ lumea este șerpișorul ǎla grafic de mai sus. Totul pleacǎ de la Gauss. De la distribuția normalǎ. Care ne spune cǎ în condiții de complexitate cauzalǎ (waw! ce cuvinte clompicate știu!), rezultanta se distribuie cum vedeți voi mai sus. Unii, puțini de tot, la coadǎ la stînga. Alții, puțini de tot, la coadǎ la dreapta. (A, apropos! A se remarca ironia poziționalǎ ce reflectǎ prejudecǎți ideologice savuroase: cine stǎ la stînga și cine la dreapta tatǎlui probabilistic).

În rest, în mijloc, cei mulți. Gloata. Lumea. Mulțimea. Poporu’. Nici prea prea, nici foarte foarte. Nici imbecili, nici genii. Oameni ca toți oamenii, evident nu ca mine :) :p. Mass market, cum ar zice Lucian Mîndruțǎ. Cam prostuți, dacǎ e sǎ te iei dupe standardele noastre de strǎlucitori aroganți și telectuali și cititori de Dilema Veche, dar totuși oameni. Paradoxal: doo mîini, doo picioare, la fel ca noi, ǎștia, eloii elitiști și fraeri și triști. Dar, totuși, citesc CanCan. Yuk. Cîiih!

Curba gaussianǎ are niște proprietǎți faine, fascinante, care fac matematicienii, statisticienii și pǎrerologii de sociologi sǎ juiseze constant, cum ar fi, de exemplu, niște relații elegante între abaterile standard și densitǎțile de probabilitate. Dar nu despre asta este aici vorba. Ci despre faptul cǎ în aceastǎ pozǎ se reflectǎ ca într-o oglindǎ esențialǎ lumea. Lumea întreagǎ. Lumea cu L mare de la waw!

Sǎ ne întoarcem la gloatǎ. La mass market. La aurea mediocritas. La medie, la echilibru, pentru cei optimiști, pentru cei care interpreteazǎ fraza latineascǎ în sensul ei inițial, luminos, înțelept. La mediocritate, la bǎltire, pentru cei pesimiști, pentru cei care au învǎțat sǎ citeascǎ latina în cheie cinicǎ. Și sǎ ne întoarcem și la CanCan și Click.

Toatǎ lumea bunǎ, subțire la meclǎ și la gînd, y compris moi, face un act de glorie din a înjura tabloidele în particular și tabloidizarea presei pe cale de consecințǎ. Tabloidele fac, tabloidele dreg, tabloidele stricǎ lumea la cap. E doar vina lor, ei ar trebui sǎ educe lumea, nu sǎ le dea doar articole de rahat scrise simplu, pentru cretini, a-na-a-re-me-re, cu subiecte ca pentru cretini: viața vedetelor, crime, senzațional, a trecut pisica strada. Huoo! Criminalilor! Cinicilor! Curvelor! Ziariștilor!

Sînt alții care spumeazǎ dinspre partea cealaltǎ a problemei, dinspre cerere, dinspre the pull factor. Lumea e proastǎ, n-ai ce le face, de unde nu e, nici Dumnezeu nu dǎ, atîta pot, atîta îi duce capul, dǎ-i în gîții lor de fraeri, sǎ punǎ mîna pe carte, lumea ar trebui sǎ încerce, sǎ facǎ eforturi, sǎ se educe, tabloidele, presa nu sînt chiar așa vinovate, le dau doar murǎ în gurǎ ce își doresc și, cu ocazia asta, fac și un ban cinstit pe deasupra, nu dau în cap, nu furǎ, nu se prostitueazǎ, cel puțin nu fizic, nu cu trupul, nu cu concavitǎțile umede din dotare. Ce, nu existǎ TVR Cultural în grila de programe? Atunci de ce nu se uitǎ nimenea la el? Mama lor de blambeci, de morloci, de neandertalieni contemporani, de mass market care nici nu pot, dar nici nu vor...

Mda. Ca și regele Solomon, sǎ începem prin a constata cǎ și tu ai dreptate, și tu ai dreptate. Dǎ copilul încoace sǎ-l tǎiem pe din douǎ, sǎ facem un grǎtar mic, dar gustos din el. Muștar? Ketchup?

Dupǎ ce facem aceastǎ primǎ constatare, sǎ nu rǎmînem totuși blocați în proiect și sǎ mergem mai departe. De la stadiul descriptiv la stadiul ecsplicativ la cel normativ al cunoașterii. Cum ar zice un alt bun înțelept care a schimbat iremediabil lumea, good ol’ Lenin: cei-i de fǎcut, tovarǎși?

Dar mai întîi stadiul ecsplicativ. Înainte sǎ rǎspundem la întrebarea spinoasǎ "Ce-i de fǎcut, tovarǎși?" și apoi sǎ pornim motoarele tancurilor care vor zgudui lumea în zece zile și restul cincinale, sǎ adǎstǎm un pic pe întrebarea de mijloc: De ce se întîmplǎ așa?

Dinspre partea ofertei, cel puțin, e simplu. Ecsplicația a fost datǎ de multe ori. La fel ca cealaltǎ mare lege inexorabilǎ a alunecǎrii în din ce în ce mai rǎu, aia cu moneda proastǎ care înlocuiește moneda bunǎ, și în cazul mass media întîlnim același fenomen: presa proastǎ înlocuie încet-încet presa bunǎ.

Ambele sînt de fapt particularizǎri ale unei combinații explozive, ce se întîlnește de multe ori în lumea asta a noastrǎ în care trǎim cu toții. Pe de o parte, gîndirea care face diferența dintre lumea premodernǎ și cea modernǎ. Gîndirea raționalǎ, de tip economic, de atingere optimǎ a scopului, în cazul de fațǎ maximizarea profitului. Rational choice, cum ar zice teoreticianul social, Weber, Parsons, Ritzer.

Pe de partea cealaltǎ, detonatorul bombei, marea capcanǎ existențialǎ numitǎ dilema prizonierului. Cine clipește primul, a pierdut, și-o furǎ, zece ani de bulǎu cǎ nu și-a dat tovarǎșu’ în gît. Da’ nu mai bine îl trag eu în piept pe celǎlalt și scot primul pistolul? În acest caz, conceptul care se adaugǎ la gîndirea de tip rațional și care face diferența este cel de încredere. Trust. Frǎție. Buddies. Camaraderie. Încredere în oameni, în umanitate, în cel de lîngǎ tine.

Iar în spate, dincolo de nori, sus pe tronul conceptual, rînjindu-și colții filosofico-sociologici, dincolo de toate astea, de raționalizare, de dilema prizonierului, de încredere și de alte concepte care complicǎ lumea, dar o fac mai simplu de înțeles, zace ideea ultimǎ, wubul, zeul sociologiei: ideea de valoare.

Ce e bine și ce e rǎu, dom’le, pe lumea asta? Bine, bine, sîntem raționali, optimizǎm, dar optimizǎm înspre ce? Pen’ ce, Miticǎ, pen’ ce? Ce vrei matale de la lume și viațǎ, mǎi raționalule, mǎi economistule, mǎi injinere, mǎi media plannere? Sǎ-ți atingi scopul, indiferent de consecințe? Dar care e scopul tǎu, mǎi dragǎ, în viațǎ? Care, de fapt, sînt valorile tale?

Și uite așa ajungem și la ecsplicația de tip push, la cealaltǎ fațetǎ a monadei teoretice. Dinspre oameni spre mass media. Dinspre consumator spre producǎtor. Ajungem la valori. La ce vrea lumea. Ce-i mînǎ pe ei în luptǎ, ce-au voit acel Apus?

Ce vrei tu, Dorele? Sǎ faci bani? Sǎ faci rating (adicǎ tot bani)? Sǎ nu încalci legile? Sǎ faci legile? Sǎ nu dai în cap? Sǎ nu-ți dea alții în cap? Sǎ nu fii imoral? Sǎ nu fii plictisitor? Sǎ nu ți-o ia alții înainte? Sǎ te placǎ lumea? Sǎ nu dai faliment? Sǎ fii faimos? Sǎ-L servești pe Dumnezeu? Sǎ faci bine celorlalți? Sǎ vezi lumea, sǎ te plimbi peste tot? Sǎ mori liniștit, la tine în pat acasǎ, înconjurat de familie? Sǎ plantezi copaci? Sǎ salvezi peștii și alte specii pe cale de dispariție? Sǎ oprești ghețarii sǎ se topeascǎ, cu pieptu’ gol? Sǎ-i înțelegi pe alții? Sǎ salvezi lumea? Sǎ f*ți tot ce mișcǎ, sǎ-ți risipești sǎmînța în cele patru vînturi și-n cele douǎzecii de mii de fofoloance pe lîngǎ care treci în decursul vieții tale? Sǎ descoperi ceva nou? Sǎ duci o viațǎ lipsitǎ de griji? Sǎ fii fericit? Sǎ vinǎ rușii? Sǎ optimizezi? Sǎ afli despre începutul lucrurilor și despre legile universului? Sǎ-ți duci gena mai departe, the selfish gene, mǎi Dawkinse mǎ? Sǎ cunoști? Sǎ fii un pic mai bun, mai priceput, mai deștept, mai în formǎ decît ieri? Sǎ mǎnînci, cît mai mult, cît mai rafinat, cît mai kușer și bio? Sǎ-i ajuți pe ceilalți? Sǎ supraviețuiești? Sǎ-i faci pe alții sǎ facǎ ce vrei tu, adicǎ sǎ ai putere? Sǎ nu suferi? Sǎ te uiți la televizor toatǎ ziua? Sǎ stai pe Internet? Sǎ fii exemplu? Sǎ nu fii bolnav? Sǎ ai prieteni? Sǎ muncești? Sǎ depǎșești planul la hectar? Sǎ nu doarǎ? Sǎ fii limpede la creer, fǎrǎ de patimǎ, iluminat, depourvu de passion, yoghin și ascet și sfînt și înger și bodhisattva?

WTF? Ce înseamnǎ, dragǎ, pentru tine “o viațǎ bunǎ”? Care sînt valorile tale? Te-ai gîndit vreodatǎ la ele?

Ca sǎ ne întoarcem înapoi la teorie și la Weber, cum o dǎm, cum o cotim, tot în Weber nimerim. E vorba de diferența dintre diversele tipuri de acțiune socialǎ și de “raționalitate” asociatǎ cu ele. Afectivǎ, tradiționalǎ, orientatǎ valoric și orientatǎ spre scop. De fapt, “orientatǎ spre scop”, deși aparent nu este subîntinsǎ de nici o valoare, ci doar de actul de optimizare pur matematicǎ, totuși ascunde valoarea în spate. Pentru cǎ orice scop are o valoare, nu-i așa, mǎi dragǎ mǎ?

* * *

Buun, cam asta ar fi dinspre partea ecsplicativǎ. Lung, dar mult, veți zice. Iar ai scris o poliloghie de articol. Nici naiba n-o sǎ-l citeascǎ. Huuoo! Mii de semne! Eșt nebun? Mai scurt, Turambare, mai scurt și mai cîinesc. Ceva scurt, spumos, lejer de varǎ, ca șprițu, așa, ca pentru blogurile tabloide din ziua de azi.

Iete cǎ azi nu sînt nici cîine, nici scurt în coadǎ, nici n-am chef de șpriț și de hihihi-hahaha. Azi sînt prolix, am poftǎ de whisky de-ǎla tulbure care arde pe gît, motorinǎ, cum zice Vanghelie, sînt serios și n-am chef de superficialitǎți de glumițe pe Internet. Azi discutǎm despre chestii serioase.

Sǎ continuǎm. Mai e mult pînǎ departe. Mai avem de trecut o etapǎ: cea normativǎ.

* * *

Sǎ ne întoarcem la Lenin, la Tanța și Costel care citesc ziarele și ziarele nu e bune, e proaste, e scrise prost, e pline de egzemple proaste, stricǎ lumea la cap. Lumea, oamenii, boboru’ cel presque prost, dar mass market. Sǎ ne întoarcem la tabloide și la responsabilitatea socialǎ.

Avem o situație: parcǎ ne pute, parcǎ nu prea ne place, parcǎ nu trǎim în cea mai bunǎ dintre lumile posibile, parcǎ ar trebui lucrurile un pic sǎ se schimbe, pe ici, pe colo, prin punctele esențiale, la creer, la sinapse, la valori, la ceea ce considerǎm cǎ e bine pe lumea asta.

Mentalitǎțili, ca sǎ folosim termenul ǎla obsedant pe care îl auzim de doozeci de ani încoace, dar ce spun eu de doozeci de ani, de cincizeci, de o sutǎ, de pe vremea lui Caragiale și a turcilor și a dacilor care au fost cuceriți de romani și apoi babardițî de cumani. De cînd lumea și pǎmîntu’ românu suferǎ la cap, e neterminat, neîmplinit, cum ar zice Nae Ionescu, Noica, Patapievici și cu Pleșu. Și toate i se cauzeazǎ de la mentalitǎțili proaste. Of, of, mǎi, mǎi...

Ce-i de fǎcut? În aceastǎ dilemǎ cinicǎ între factorii de tip pull și cei de tip push, cine sǎ facǎ primul pas, cine sǎ iasǎ din dilema prizonierului, cine sǎ miște primul fir de nisip întru schimbarea valorilor, a mentalitǎților? Cine e primul care sǎ ridice piatra și sǎ o ciopleascǎ, sǎ facǎ naibii ceva?

Oamenii, lumea, boboru’, gloata, mass marketul, care sǎ se tragǎ în sus din mlaștinǎ de pǎr de unul singur, by his own bootstraps? Care sǎ lase telecomanda din mînǎ și de mîine încolo, așa brusc și dintr-o datǎ, stahanovist și pompieristic și ca într-un film cu activiști de partid, sǎ fie un pic mai buni, un pic mai limpezi, un pic mai harnici, un pic mai puțin încrîncenați, un pic mai...?

Sau presa, factorii instructiv-educativi, cum ziceau tovarǎșii pe vremuri, formatorii de opinie, factorii de influențǎ, propagandiștii, iluzioniștii, gargaragii, complexul mediatic care ne îmbîcsește creeru și ne ține captivi în propriul nostru suc cǎlduț, pe canapea, cu telecomanda în mînǎ și cu fantasmele la nas, la o lungime de bǎț, viața vedetelor, aș vrea sǎ fiu ca ei, fata de la pagina cinci, mamǎ, ce aș f*te-o, dacǎ mǎ uit la ea, de fapt e ca și cum aș fi fǎcut-o deja, de livres a lire a une seule main, des photos a voir avec la main gauche, ia uite ce iaht are ǎsta, de fapt vǎzîndu-l e ca și cum ar fi al meu, Grecia, ah Grecia, am vǎzut poze, am fost de fapt acolo, chiar dacǎ n-am ieșit niciodatǎ din județul meu, Discovery, ai vǎzut cum e în Patagonia, ce rost mai are sǎ mai mergem, am fost deja, ai vǎzut Turul Franței, ce frumos e pe acolo, ai vǎzut dragǎ la telenovelǎ asearǎ, și bogații plîng, altǎ fantasmǎ bifatǎ, și ei e ca noi, hai dragǎ cǎ nu e lumea așa de rea, viața așa de grea, ce pui în ciorbǎ: leuștean sau tarhon?

Am atins punctul esențial. Am atins nervul central, șira spinǎrii. Cuvîntul cheie este fantasma. Fantasma, dorința, resentimentul, neputința, pofta, jalea, emoția negativǎ, the powerless people și acest mare iluzionist care ne face sǎ ne treacǎ un pic durerea: televizorul, filmul, pǎcǎliciul, Internetul. Viața prin intermediari, viața altora, dacǎ tot nu sîntem mulțumiți de viața noastrǎ. Momeala neurobiologicǎ, plǎcerea, dorința, serotonina și doza zilnicǎ pe care ne-o pune presa la dispoziție, acest mare dilǎr de droguri ușoare, grele, zilnice, inevitabile, aceastǎ dependențǎ de viața altora, cǎ a noastrǎ nu e chiar așa cum ne-am dori-o. Suboptimalǎ, dar plinǎ de telenovele.

Pǎi sǎ ne uitǎm un pic în spate și sǎ recapitulǎm. Avem fie teoria de jos în sus, by the people for the people, by one’s own bootstraps. Lumea e responsabilǎ, lumea sǎ se descurce, oamenii, poporu’, gloata, cetǎțenii, indivizii sǎ facǎ bine sǎ-și cunoascǎ interesul, sǎ-și controleze fantasma, sǎ se motiveze, sǎ fie responsabili și sǎ-și vazǎ de treabǎ. Din multitudinea de interacțiuni minuscule, de eforturi virtuoase rezultǎ the greater good. Teoria liberalǎ, agenții sociali, lǎsați oamenii în pace cǎ știu ei ce fac, și dacǎ fac prost, asta este, sǎ mergem mai departe, ședința continuǎ, tovarǎși, cum spunea un ilustru reprezentant și teoretician al gîndirii liberale.

Pe de altǎ parte, gîndirea de tip elitist, a liderilor care dau formǎ acestei plastiline numitǎ societate, a instituțiilor care formeazǎ individul, îl socializeazǎ. Teoria structurii sociale, a socializǎrii, a educǎrii, a influenței sociale, la extremǎ a despotului luminat și a masonilor și șerpilienilor care influențeazǎ de tip bildenburgic oamenii la cap. Nu vezi dom’le ce vor sǎ ne bage ǎștia în cap, insidios, șerpește, malevolent? Ne manipuleazǎ, dom’le, ne manipuleazǎ! Schimbǎ, dom’le, canalul mai repede pe OTV, sǎ aflǎm adevǎratele știri care este!

Buuun. Am ajuns la apexul acestui text interminabil. Cine sǎ ridice primul piatra, sǎ o ciopleascǎ, nu sǎ o arunce?

Dacǎ zicem oamenii sîntem luați de naivi. E greu sǎ ieși din starea de dependențǎ, din starea de drogat, de legumǎ care își dorește în fiecare zi viața vedetelor și Ștefan Bǎnicǎ Jr. și fata de la pagina cinci. Din ce știm noi din experiența proprie și personalǎ, e greu sǎ-ți dorești altceva de la viațǎ, mai ales dacǎ nu prea știi ce altceva ți-ai putea dori și mai ales dacǎ felul în care trǎiești acum îți asigurǎ niște beneficii secundare perverse.

Dacǎ zicem presa, sîntem luați și mai de naivi. Cine, bre, cinicii ǎia? Manipulatorii ǎia? Cîinii ǎia care sînt interesați doar de bani și de putere, indiferent de consecințe? Care ar fi în stare sǎ calce și pe cadavre și sǎ o prezinte și pe mǎ-sa goalǎ sau în coșciug dacǎ ar ști cǎ le aduce un plus de rating? Comme on! Turambare, te credeam mai copt la minte. Doamne, copile, ce fraer și ce naiv ești...

Mda. Și tu ai dreptate, și tu ai dreptate. S-a fǎcut, dom’le, copilul ǎla la grǎtar? Cǎ de cînd tot vorbim aici cred cǎ s-a și ars, nu mai alegem nimic din el, sǎ ronțǎim și noi cǎrnițǎ proaspǎtǎ, fragedǎ.

Eu, totuși, sper. Și personal cred, în ciuda evidențelor pesimiste, cǎ doar presa poate face asta. Nu dinspre the push factor, ci doar dinspre capǎtul celǎlalt al sforii cauzale. Nu oamenii se pot educa ei înșiși, la fel precum nici copiii la început, pînǎ nu le explici la ce e bunǎ cartea și de ce trebuie sǎ facǎ chestia aia plictisitoare numitǎ școalǎ, parcǎ nu-i trage inima sǎ lase joaca și sǎ învețe sǎ citeascǎ, sǎ scrie, sǎ socoteascǎ, sǎ facǎ integrale și alte chestii absolut indispensabile la casa omului: sanscrita, algebra funcționalǎ, chimie organicǎ și termodinamicǎ.

Atîta timp cît nu-l școlești un pic, pînǎ nu prinde gustul cunoașterii, al efortului cu rezultat mai încolo, al amînǎrii gratificǎrii și al virtuții lucrurilor grele, n-ai ce face. Civilizarea, transformarea sǎlbaticului în om, a mitocanului în orǎșean, a naivului în priceput, a necunoscǎtorului în expert, foarte rar se fac de manierǎ nestructuratǎ, neorganizatǎ, spontan.

Da, sînt și dintre cei care pe lumea asta s-au educat singuri. Self made men, oameni autodidacți care au rǎzbǎtut și descoperit lumina cunoașterii fǎrǎ ajutor sau, uneori, chiar în contra vicisitudinilor. Dar ei sînt excepția. În rest, mass marketul, cum ar spune Lucian Mîndruțǎ, 99.9% din populație, cum ar spune statisticianul, cei mai mulți oameni învațǎ carte doar pentru cǎ merg la școalǎ. Pentru cǎ cineva îi duce frumos de mînǎ la început la școalǎ, chiar dacǎ ei, copii fiind, n-ar prea vrea, ar vrea sǎ se mai joace un pic, încǎ un ceas, încǎ un an, încǎ o viațǎ.

Cei mai mulți oameni învațǎ matematicǎ nu pentru cǎ le place, ci pentru cǎ cineva le spune cǎ e bine sǎ facǎ asta. Mulți o înghit ca pe o doctorie amarǎ, dar aproape tot la fel de mulți ajung sǎ aprecieze cǎ, totuși, parcǎ a fost bine cǎ a învǎțat mǎcar artimetica. Și mult mai mulți ajung sǎ iubeascǎ matematica pentru cǎ cineva le-a pus-o în mînǎ decît pentru cǎ au descoperit-o ei așa, din întîmplare, deschizînd Encyclopedia Britannica la pagina 368.

Și totuși, sǎ ne ierte Dumnezeu cel inexistent, matematica sǎ știți cǎ de fapt conduce lumea. O fi ea grea și urîtǎ, cel puțin la început, dar matematica rulz. Nu poți fǎrǎ ea. Tot ce mișcǎ în lumea asta, rîul ramul, toate îmbunǎtǎțirile firii de care în ultimul timp avem parte, toate creșterile de bunǎstare și de nivel de trai se datoreazǎ, totuși, aplicǎrii matematicii în viața de zi cu zi. Și aplicarea asta nu s-a putut face pînǎ cînd oamenii nu au învǎțat matematicǎ de manierǎ industrialǎ, mass market, la grǎmadǎ, cohortǎ dupǎ cohortǎ de oameni, de cetǎțeni, de gloate care au intrat în școalǎ cu creierul gol și au ieșit duhnind a artimeticǎ și integrale și derivate și grupuri Lie. Se numește sistemul de educație, mass market, cum ar zice Lucian Mîndruțǎ, și de douǎ sute de ani își face frumos treaba.

La fel, unii descoperǎ frumosul, arta, pentru cǎ pur și simplu le apare în fațǎ și n-au ce face altceva decît sǎ îi treacǎ fiori. Dar totuși mult mai mulți ajung sǎ aprecieze arta pentru cǎ alții, la început, rǎbdǎtori, le-a explicat de ce e frumos Picasso, chiar dacǎ nu pune nasul unde trebuie și deseneazǎ niște țîțe absolut oribile (da, știu, exemplul nu e cel mai potrivit, dar merge).

Cei mai mulți, hoardele, lumea, gloata, ajung încet-încet sǎ nu mai fie hoarde gloatǎ lume rabble tocmai pentru cǎ au trecut de manierǎ metodicǎ prin necesara mașinǎ de tocat creere a educației, a formǎrii, a socializǎrii, a aculturației, a acumulǎrii de valori și cunoștințe. Altminteri, toți am rǎmîne niște bieți Robinsoni bicisnici fiecare în fotoliul sǎu, pe canapeaua sa, în peștera sa, ronțǎind roadele neprelucrate ale pǎmîntului, ce a dat Dumnezeu pe cîmp, crinii înveșmîntați în frumusețea lor neprihǎnitǎ, și ferindu-ne sǎ ieșim din peșterǎ sǎ nu ne mînce leopardul.

În consecințǎ, este mult mai probabil ca schimbarea sǎ vinǎ dinspre factorul push decît dinspre factorul pull. Dinspre tabloide spre Dorel decît dinspre Dorel spre tabloide.

Încet-încet, începe sǎ se schimbe paradigma de responsabilitate socialǎ în lumea asta capitalistǎ și cîinoasǎ și rece și rea și oamenii încep sǎ se gîndeascǎ la consecințele acțiunii raționale, la grǎsimea din McDonalds și la gudroanele din tutun și la ideea cǎ poate, totuși, nu e un lucru chiar atît de bun sǎ nu punem nici un pic de stavilǎ acestor comportamente bune, plǎcute, dar cauzatoare de neplǎceri mai încolo.

La fel poate și noi ar trebui sǎ ne gîndim la o soluție de compromis prin care tabloidele sǎ își continue acțiunea lor de oferire de fantasme oamenilor, de fete de la pagina cinci, dar mǎcar din cînd în cînd, mǎcar un DVD din trei și o știre din șapte, sǎ dea și un pic de Bach la tot cartieru’.

Dacǎ danezii pun taxǎ pe grǎsimi, noi de ce n-am pune taxǎ pe prostia adǎugatǎ?

De aceea vǎ zic: adevǎrata discuție nu trebuie sǎ fie împǎrțirea cinicǎ între oamenii proști și morloci care citesc CanCan și Click și oamenii dǎștepți și inteligenți și telectuali care citesc Dilema Veche și National Geographic. Ci între oamenii needucați încǎ și cei deja educați. Cu excepția geniilor, a lui Bach însuși, toți am trecut dintr-o parte în alta a grǎmezii.

Vestea proastǎ este cǎ Gauss pune presiune asupra lumii precum un bolovan necruțǎtor din punct de vedere al distribuției caracteristicilor fizice și cerebrale în populație. Vestea bunǎ este însǎ cǎ prin educație putem sǎ schimbǎm forma acestei curbe și sǎ o facem mai prietenoasǎ, mai umanǎ, mai biasatǎ cǎtre dreapta, cǎtre outlierii de preaplin, nu cǎtre stînga, cǎtre outlierii de preagol.

În fond, nici noi, ǎștia elitiștii care ascultǎ Bach și Brel și Bowie n-am fost întotdeauna dǎștepți și geniali și cititori de Dilema Veche. La început, toți am fost niște copii proști care bǎteam mingea în curtea școlii. Eu vin de la coada vacii, de la Telega cea plinǎ de cǎtinǎ și de fîn și de sare și de pruni din care se face țuicǎ, sǎ îmbîcseascǎ mintea oamenilor cu damful ei de uitare.

La început, cineva mi-a dat sǎ ascult Pink Floyd prima datǎ și Bach prima datǎ (sǎru-mîna, nașule!) și Gentle Giant prima datǎ și Brel prima datǎ. La început, cineva mi-a pus prima datǎ în mînǎ Dilema, pe vremea cînd încǎ era Dilema pur și simplu (mulțumesc, Tudor!). La început, cineva m-a educat, m-a învǎțat, mi-a deschis gustul pentru bine, frumos și cunoaștere.

Popoarele se împart în popoare mari și popoare mici, popoare care fac istorie și popoare care zac neputincioase și resentimentare la umbra celorlalte, în funcție de felul în care valorizeazǎ cunoașterea, educația.

De-aia americanii, evreii, rușii, francezii, englezii, nemții și chinezii sînt unde sînt și de-aia noi sîntem unde sîntem. Pentru cǎ ei persevereazǎ în a da Bach la tot cartierul. Mai pe fațǎ, mai cu un pic de pǎcǎlealǎ bine intenționatǎ, mai cu zǎhǎrelul, mai cu brain drainul, mai cu perseverența proprie și personalǎ. Dar indiferent cum, educația, cunoașterea, zidirea nu sînt trecute la “Și altele”. Reprezintǎ una din valorile lor centrale.

De-aia presa tabloidizatǎ ar trebui sǎ fie taxatǎ cu taxa pe prostia adǎugatǎ. Pentru cǎ, la fel precum McDonalds și mașinile cele poluante și țigǎrile cele cancerigene, și ea creeazǎ un efect detrimental în societate. Ne face sǎ fim mai proști, adicǎ mai puțin educați, ne mǎnîncǎ din timp, ne îmbîcsește sinapsele creierului doar cu fantasme, precum hamburgergii de la McDonalds ne îmbîcsesc arterele cu colesterol de-ǎla rǎu, deși sînt așa de buni la gust.

Și, ca sǎ nu ziceți cǎ sînt cîine și despot și tiran și mason și șerpilian și malevolent, putem sǎ facem așa. Ooo, voi ziarelor și televiziunilor și presǎ care sînteți a patra putere în stat! Bine, nu vom fi cîini cu voi. Vǎ lǎsǎm sǎ vǎ faceți treaba, sǎ vindeți hamburgeri vizuali și cu gust de lemn. Nici mǎcar nu vǎ punem bir. Trǎiascǎ libertatea! Trǎiascǎ liberalismul deșǎnțat! Dar...

Evident cǎ trebuie sǎ fie și un dar. Dar vǎ scutim de taxa pe prostia adǎugatǎ doar dacǎ faceți un minim de act de educație. La trei fete de la pagina cinci, hai bǎgați și un Mozart, chiar dacǎ vǎ cheamǎ Pro TV sau Antena 1 sau OTV și n-aveți voi în grilǎ prostii de-astea, stricǎ ratingu’, nu se uitǎ lumea la așa ceva. La cinci de știri despre iahturi și Ștefan Bǎnicǎ, hai bǎgați și o știre haioasǎ despre fizicǎ, chiar dacǎ vǎ cheamǎ Acasǎ și fizica e booorin’. Ca sǎ nu spun cǎ ar trebui ca la fiecare știre cu Becali, ar trebui obligatoriu sǎ bǎgați douǎ știri și trei pagini despre teorema lui Fermat :)

Hai, mergeți și înmulțiți-vǎ și distrați lumea și faceți bani și dați țîțe și Becali și senzațional!, pisica a trecut strada! cît vreți, cît puteți, pînǎ vi s-o face greațǎ și v-oți umpleți sacii cu bani fǎcuți din fantasme de n-o sǎ puteți sǎ-i duceți în cîrcǎ de grei ce sînt. Dar vǎ rog eu, din cînd în cînd, dați și Bach la tot cartieru’...



.