"Merse tăcut pe marginea mării bătută de valuri"
"Stropii de plîns cu săgeţile tale plătească-mi danaii!"
"Trupul făcîndu-le hrană la cîni şi la feluri de pasări"
"Lung zuruiră săgeţile-n tolba-i din spate, cînd zeul
Plin de mînie porni, nălucindu-se-asemenea nopţii"
O, Doamne, cît de frumos poate să fie! Mai frumoasă limbă română precum la Murnu, doar la Arghezi și la Eminescu, poate, ori în Biblie. Deschizi cartea și în primele două pagini e mai multă frumusețe decît într-un tom întreg de literatură recentă.
O, Doamne, cît de frumos poate să fie...
* * *
Cîntă, zeiţă, mînia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul,
Patima crudă ce-aheilor mii de amaruri aduse;
Suflete multe viteze trimise pe lumea cealaltă,
Trupul făcîndu-le hrană la cîni şi la feluri de pasări
Şi împlinită fu voia lui Zeus, de cînd Agamemnon,
Craiul născut din Atreu, şi dumnezeiescul Ahile
S-au dezbinat după cearta ce fuse-ntre dînșii iscată.
Care fu zeul ce-i puse pe ei să s-apuce de sfadă?
Fiul lui Zeus şi-al Letei, Apolon. În ciuda-i pe craiul,
Molimă grea răspîndise şi oastea-i pornise să piară,
Pentru c-Atrid cutezase pe preotul Hrises să-nfrunte,
Cînd cuviosul veni la corăbii, în tabăr-ahee,
Ca să-şi răscumpere fata cu-o mare mulţime de daruri.
Cîrja de aur ţinînd cu podoaba de sfinte cordele,
Daru-nchinat lui Apolon, de-ahei se ruga deopotrivă,
Dar mai cu scamă de-Atrizi, cele două mai mari căpetenii:
„Voi căpetenii Atrizi, ahei cu frumoase pulpare,
Fie ca zeii-ntronaţi în Olimp la război să v-ajute
Troia uşor să luaţi şi cu bine s-ajungeţi acasă!
Ci-napoiaţi-mi copila robită primind aste daruri,
Dacă vă temeţi de fiul lui Zeus, de-arcaşul Apolon.”
Asta vorbi, şi cu toţii strigau învoindu-se-aheii
S-aibă ruşine de preot primindu-i mîndreţa de daruri.
Nu i-a plăcut lui Atrid Agamemnon îndemnul acesta,
Şi l-a respins fără milă pe preot cu aspra poruncă:
„Vezi, o moşnege, să nu te mai prind pe-aici la corăbii,
Ori între noi zăbovind ori încoace venindu-ne iară;
Mi-e că ţi-or fi de prisos toiagul şi semnele sfinte.
Nu-ţi voi da fata-napoi, ba chiar cărunţi-va-n robie
Tocmai în Argos acasă la mine, de ţara-i departe,
Pînză ţesînd la război şi culcîndu-se-alături de mine.
Du-te dar, nu mă-ndîrji,dacă teafăr doreşti să poţi merge."
Astfel a zis, şi bătrînul de teamă, auzindu-i porunca,
Merse tăcut pe marginea mării bătută de valuri
Unde deoparte stătu şi rugare rosti către Domnul,
Zeul Apolon, născutul din Leto, pletoasa zeiţă:
„Tu cel cu arcul de-argint, tu paznicul Hrisei, Sminteus,
Care vîrtos ocroteşti Tenedos şi Chila prea sfîntă,
Dacă ziditu-ţi-am eu vreun mîndru locaş de mărire,
Ori închinatu-ţi-am grasele buturi de capre şi tauri,
Glasul auzi-mi-l, Doamne, şi-o singură vrere-mplineşte-mi:
Stropii de plîns cu săgeţile tale plătească-mi danaii!"
Astfel rugatu-s-a el. Auzi săgetaşul Apolon
Şi mînios de pe vîrful Olimpului merse la vale
Arcul pe umăr avînd şi tolba vîrtos căpăcită.
Lung zuruiră săgeţile-n tolba-i din spate, cînd zeul
Plin de mînie porni, nălucindu-se-asemenea nopţii;
Stete departe de tabăr-apoi şi da drumul săgeţii.
Groaznic fu zîngănul arcului cel luminos ca argintul.
.
joi, 20 octombrie 2011
... merse tăcut pe marginea mării bătută de valuri...
Scris de Turambar at 06:01
Etichete: Bliss, Homer, Iliada, Literature, Myths, Oamenii frumosi si zadarnici, Poezie, Scriitura, Sensu vietii pentru oamenii ocupati la cap
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Foooarteeeeeeee frumos. Multumesc!
Dau si eu la schimb, daca accepti limba pe pardalnica ureche...Un danez cu nume imposibil (Doamne, cum ii iei Tu pe cei buni prea repede!) alaturi de un suedez. Tot poezie :)
http://www.youtube.com/watch?v=hOA-Xh40-M8
:) Mersi!
Trimiteți un comentariu