Oare ce șmecherie vor mai scoate din pălărie?

Mă întreb: în curînd, în 2024, că nici nu mai e mult pînă atunci, oare ce șmecherie de iepure de scos din pălărie, ce trick, ce gimmick, ce deus ex machina vor concocta distinșii americani, germani, securiști, șerpilieni și trăirologi pentru a opri accesul taberei suveraniste la Președinție, adică la conducerea CSAT și pe cale de consecință la botonul roșu, telefonul verde și la pantalonii maro?

Ce Titus Corlățean va mai fi scos din joben? Ce Meleșcanu va fi necesar? Ce Dăncilă va fi inventată? Ce vizită la SOV va fi urmărită de paparazzi? Ce shaming va fi aruncat precum găleata de lături de către diaspora în capul părinților lor bătrîni, știrbi, medievali, primitivi? Ce soft necesar va folosi STS-ul? Ce scare, ce sperietură, ce fantasmă ne va fi vînturată pe sub nas, prin creiere, prin spațiul ăla tîmpit și inutil pe care fiecare din noi îl deținem între urechi?

Cum vom mușca momeala? Ce gust va avea?

Vor fi rușii de vină? Va fi încălzirea globală? O să se dea cumva de data asta vina pe chineji? O să se implice pînă și Greta în campanie, să țină cu tabăra mereu bună, mereu învingătoare? Se va detona soluția nucleară și va fi Jeanna d’Arc călare pe un măgar alb cu DNA de inorog? Se va fura la urne pe față, fără rușine, precum Clotilda cu procurorii? Sau vor fi metode savante, black ops-uri de-alea elaborate, diaspora trei mii de voturi per minut, un fleac i-am ciuruit?

Cine va fi pe post de Hrebenciuc să-i sune telefonul să fie anunțat că softul lor de numărare e mai bun decît softul nostru? Va fi în continuare nevoie de Pieleanu să contracareze sondajele și exit pollurile lui Palada? O să plouă? O să ningă? O să pice cometa? O să fie o izbucnire bruscă, neașteptată de Covid-16, care să dureze fix trei zile, cît țin alegerile, sîmbătă duminică luni? O să iasă judecătorii să dea necesara erată aproape civilă fix la patru AM, noaptea ca hoții? Iar o să țopăie Geoană inutil, Mihaela dragostea mea, președinte pentru o noapte?

Oare ce harneală ne va fi servită de data asta? Căci doar nu vă închipuiți că suveraniștii vor fi lăsați de americani la conducerea țării. Doamne ferește. În nici un caz. Nicht. Verboten. Kaput. Se sparie gîndul, se supără Mamița și Tanti Mița și se strică dezechilibrul geostrategic, se împut rachetele și putrezește baza, mor fetele la Deveselu.

Oricum fetele de la Deveselu mor și nu le caută nimeni dreptatea. Sînt moarte consumate violate îngropate și uitate.

Oricum nu există dreptate. Există doar harneală. Și momeală. Și milioane de deontologi amatori care mușcă din ea cu entuziasm, pe persoană fizică.

Ghinion.

. Citeste tot...

Te uită cum pic în sondaje

Te uită cum pic în sondaje...
Spre grafice, Carmen, privește
Mai spune s-aducă cătușe
Și serviciile s-aud cum trosnește.

Și mînă șpionul spre sobă,
La cască să ascult vijelia,
Sau mandatele mele – totuna –
Aș vrea s-anulez pandemia.

Mai spune s-aducă jandarmii
Și vino și tu mai aproape
Citește-mi ceva din dosare
Și ningă – istoria ne-ngroape.

Ce procent e aicea la tine,
Și toate din CSAT mi-s sfinte
Te uită cum pic în sondaje
Nu rîde... mă toarnă-nainte.

E ziuă și mă simt vremelnic
Mai spune s-aducă și gloanțe
Te uită, pesedeu-i cît gardul
Și-a prins promoroacă și Laura.

Eu nu mă mai duc azi la Palat
Raed e-napoi și-nainte
Te uită cum pic în sondaje
Nu rîde... trădează-nainte.




. Citeste tot...

Desincronizarea bușește România

Sînt două mari zăticniri structurale ce s-au întîmplat în România acestor ani post-decembriști și care au dus la tot soiul de bulibășeli și disfuncționalități și ani pierduți, prilejuri ratate. Și amîndouă au de-a face cu desincronizarea.

Mai întîi, în superbia sa semizeiască, pe Adrian Năstase l-a mîncat în cur să decaleze alegerile parlamentare de cele prezidențiale.

(Să mă iertați, o voi academicienilor, dacă vă zgîndăre cuvîntul "cur", de parcă nu l-ați auzit sau nu l-ați rostit niciodată. La noi, la Telega, e un cuvînt foarte util și des folosit, care face parte din fondul lexical principal).

Consecința acestei decalări? Păi, pe scurt: o țară varză.

Pe de o parte, concentrată pe o continuă, decalată campanie electorală, de n-am avut în ăștia deja peste 10 ani nici vreo doi ani legați cap-coadă, în care să nu se discute alegeri. Scopuri scurte, de cîteva luni, promisiuni populiste și deșănțate, nici o gîndire pe termen lung. Varză. Varză. Varză.

Pe de altă parte, deja a doua sau a treia situație de coabitare președinte de la un partid, premier de la altul, cu rezultatele dezastruoase deja cunoscute, nu mai elaborez pe subiect, că le știm și le-am trăit cu toții. Varză. Varză. Varză.

Al doilea motiv de stricăciune politică pe baze structurale este cel în care, din varii motive, a început nebunia cu separarea liderului politic de liderul executiv. Să fie doi separați : șeful de partid și premierul.

Doar lui Băsescu i-a ieșit, căci Boc, deși era și șef de partid, și premier, tot Băsescu conducea țara. În rest, ori de cîte ori am avut parte de așa ceva, țara a început să scîrțîie.

Ponta, cum n-a mai fost șef de partid, doar premier (da, știu: și-a dat demisia pe Facebook; nu mai mă frecați la cap cu asta, că nu eu l-am învățat – nu a întrebat pe nimeni), cum a avut puterea din ce în ce mai limitată și a fost un premier pe avarii. Pînă l-a sinucis sistemul cu mîna tefeleilor la Colectiv. "A trebuit să moară oameni..."

Pe urmă, drăguțul de Cioloș. Acesta, în bicisnicia sa, n-a fost nici cal, nici măgar. Nici premier cu adevărat, nici șef de partid cu adevărat. Consecințele? Varză. Varză. Varză.

Pe urmă a cîștigat PSD-ul, de manieră zdrobitoare. O victorie de-aia, cum îi zice, landslide. Landslide pe dracu. Căci sistemul a avut grijă să-i înflorească lui Dragnea niște dosare penale, unu, două, trei, să fie, care au fost pe repede înainte concretizate în niște condamnări.

Astfel, Dragnea n-a putut fi premier. Și de aici a început nebunia. Două centre de putere. Motiv de trosneală și neîncrederi și lovituri subterane și paranoia, pînă la deznodămîntul de zilele astea: Dragnea a încercat să rupă pisica. Sistemul încearcă să-l rupă pe Dragnea.

Consecința? O țară varză varză varză. O administrație publică gripată. Un PSD pe cale de sfîșiere internă. Fix visul fanarioților de douăzeci de ani încoace: să controleze și îngenunche și acest partid.

Le iese? Le iese. Ce ne mai merităm soarta. Și totul de la niște decizii structurale profund greșite, pe bază de desincronizare.

Ne vine și nouă mintea la cap vreodată? Poate prin anul 2218, cînd vom sărbători bicentenarul CIR: Colonia Isterică România.



. Citeste tot...

Uliul istoriei și porumbeii români și proști

Întorcîndu-mă de la Telega pe autostrada Ploiești București, în seara asta, cam în dreptul localității Potigragu bag de seamă un norișor ciudat.

Pe măsură ce mă apropiam, norișorul dădea semne că mișcă. Inițial credeam că e un abur, un nor de joasă altitudine, de la sărăcia asta de vreme ploioasă. Pe urmă mi-am dat seama că era un stol de păsări.

Am crezut mai întîi că e de-ăla mare, de mii și zeci de mii de indivizi, o roire de-aia organică și maiestuoasă de care fac graurii. Pe urmă am văzut că de fapt era un norișor cu vreo sută de puncte mici și un punct mare în mijloc.

Aha: mobbing.

Nu e prima dată cînd văd așa ceva. Dar de fiecare dată mi se pare la fel de impresionant fenomenul. Un stol de păsări mici, victime sigure, se aliază și sincronizează împotriva prădătorului.

Dacă uliul ar fi să le ia pe rînd, le-ar mînca fără nici un fel de probleme. Dar în grup, stolul se dovedește un adversar redutabil, care e în stare să contracareze jivina zburătoare, să o hărțuiască, să o devieze de la traiectorie și de la scopul ei ofensiv.

Se cuvin două concluzii.

Prima, de care v-am mai spus: am un ochi de vultur cînd vine vorba de natură. Văz tot, nu-mi scapă nimic. Din mersul de iureș al mașinii pe autostradă, și tot am văzut uliul încolțit de stolul de păsări, la cel puțin un kilometru depărtare. Winnetou scrie pe fruntea mea de etolog ratat.

A doua, filosofică și amară. În unire stă puterea. Spun amară, căci românii nu sînt în stare de așa ceva. Starea naturală de lucruri la români este dezbinarea, încontrarea, ciondăneala și spargerea pe biserici și bisericuțe. În consecință, cu excepțiile de rigoare – Unirea lui Cuza, Mărășești / Mărăști – ne halește uliul istoriei de n-avem aer.

Cel mai recent exemplu de asemenea dezbinare care duce la slăbiciune este ce se întîmplă zilele astea cu PSD-ul și cu Guvernul. În loc să tragă la aceeași căruță, pesediștii își omoară timpul omorîndu-se unii pe alții. Halal politică, pufoșilor. O să vă halească sistemul și Iohannis în doi pași și trei bătăi de aripi de uliu.

Vai de capul vostru. Vai de capul nostru. Ne merităm soarta...



. Citeste tot...

Acești pufoși minunați și dilemele lor zburătoare

E și distractiv, dar și încărcat de semnificație politică și civică, felul în care pufoșii anti-guvernamentali, tinerii frumoși și sălbatici care și-au luat înapoi țara,

atunci cînd își cheamă toți tovarășii hipsterii la manifestație anti-Iohannis în marile orașe ale țării,

pentru că a cam început să se termine luna de miere cu Iohannis și au cam început să descopere ce anti-ecologist și pro-austriac este acesta, în contra resurselor naturale ale țării,

acești pufoși sălbatici uită să menționeze că de fapt Iohannis s-a opus unei legi propuse de Guvernul Ponta, Codul Silvic, prin care se pune capăt abuzurilor exploatărilor de lemn din România.

Îi doare sufletul pe manifestanți, pe hipsterii pufoși și sălbatici care dau cu pietricele în asfalt, să admită faptul că Guvernul Ponta a propus o măsură ecologistă, în consonanță cu principiile lor de viață, cît și cu interesul național.

Mai degrabă le-ar pica părul din barbă sau li s-ar usca în gură limba ascuțită și pricepută la vorbe decît să recunoască cu subiect și predicat că sînt de aceeași parte a ideii cu Ponta.

Nu-i așa, Costi Rogozanu?

. Citeste tot...

Au trecut alegerile

. Citeste tot...

Trist, but sad :(

Voi va dati seama daca mincam bataie de la argentinieni ce vuia FB-ul de imprecatii si jelanii si bombaneli si negativisme romanesti?

Asa, ca am facut un egal mare, chiar daca meciul a fost anost (da, a fost gol regulamentar, mingea nu iesise), nu mai face nimeni spume pozitive la gura.

Asa sintem noi: degraba saritori la catastrofa si negativism, placizi si cirpe si tacutzi si mofluzi cind e vorba sa discutam de cele bune :(



. Citeste tot...

Seize the day

. Citeste tot...

Vin alegerile!

. Citeste tot...

Vreau sînge, dar sǎ fie bine la sfîrșit

Bai depresivilor care esteti si care comiteti numa filme depresive, uite aici subiect de film: cum a scapat Chuck Norris de Mizil din rafinarie.

Vreau si eu un film romanesc cu happy end, damn it. Eroul a scapat. A suferit, a evadat, a rabdat de sete, s-a cacat pe el de frica in intuneric. Dar a scapat.

S-a intors acasa, a babardit nevasta de bucurie, a facut turul televiziunilor, a ctitorit o biserica din banii din servieta cu care a evadat in desert.

Chestii patriotice, optimiste, sa ne bucuram si noi de viata, mama ei de viata... :(

. Citeste tot...

Au trecut alegerile

. Citeste tot...

Un coșciug mare cît o țară

S-a întîmplat ca zilele astea să trecem din nou prin Bulgaria, de data asta la ceas de iarnă. Pînă acum ne petrecusem pe drumurile și prin orașele și comunele lor pe timp de vară, căldură, moleșeală, frunze în copaci și soarele sus pe cer.

Dar fie că a fost vară ori iarnă, senzația a fost aceeași. Bulgaria e o țară a tristeții, a depresiei, a nevrozei mocnite, a cenușiului și sărăciei mohorîte.

Casele sînt tencuite cenușiu. Acoperișurile sînt cenușii. Satele sînt posomorîte și neîngrijite și dau impresia de părăsite. Orașele sînt și ele dărăpănate, cu niște răgălii de blocuri.

Am fost și în Ungaria, și în Polonia, și în fosta Germanie de Est, și în Republica Moldova. Evident că am bătut și România în lung și în lat. Știu și zone de-ale noastre care put de sărăcie, locuri uitate de lume și de timp. Dar nicăieri nu am trăit apăsătoarea senzație generalizată de tristețe precum în Bulgaria.

Nu e doar de la sărăcie. Repet: am trecut prin multe zone sărace ale Europei. Am văzut sate din Moldova noastră sărace pînă la cotor. Am văzut sate de-ale fraților noștri din Republica Moldova și mai sărace. Am văzut sărăcie în Tulcea, în Mehedinți, în Bistrița, în Harcov.

Am văzut zone mai puțin strălucite din Ungaria de Est. Am trecut și prin bălăriile Slovaciei. Și prin Grecia treci prin pungi de sărăcie, cu maghernițe și lume bătrînă și săracă la poartă. Nu mai vorbesc de Turcia – cu excepția zonelor turistice, e tot o sărăcie du colo colo.

Însă parcă nicăieri sărăcia nu este însoțită de asemenea evidenți markeri vizuali ai tristeții. Nu vorbesc de dezordine, de îngălare, de mermeleală, de țigănie, de senzația de vraiște. Ci de senzația de tristețe. Apăsătoare. Aproape tangibilă.

Peste tot în satele prin care am trecut am diverse elemente distinctive. La slovaci, la unguri, la tulceni, la moldoveni, la greci, la turci. La bulgari e singurul loc din toate acestea unde elementul este moartea.

Afișele lipite insistent pe porțile caselor care vorbesc despre încă un mort din gospodăria aceea. Nu știu cît e obiceiul să se țină afișul în poartă. Știu doar că pe fiecare stradă pe care m-am plimbat aproape jumătate din porți sînt “împodobite”, dacă putem folosi acest cuvînt, cu cîte un semn al morții.

Alături de ceilalți identificatori vizuali, de celelalte elemente tematice, cum ar zice criticul artistic, de tonul cromatic și de senzația de pustietate, de loc unde nu mișcă nimic, nu crește nimic, nu se construiește nimic, rezultatul este unul cocoșător. În afară de zona turistică a Plovidvului, unde cît de cît e un soi de șarm cochet, de eleganță sprințară în aer, în rest peste tot prin Bulgaria este parcă întruparea Eclesiastului. Deșertăciune a deșertăciunilor, căci totul este deșertăciune.

Îți ia ceva timp pînă să conștientizezi această senzație, mai ales dacă ești ocupat și cu altele, cum ar fi bunăoară condusul. Dar odată ce-ți dai seama, începe să-ți sară în fața ochilor peste tot. Nu se contruiește nimic. Casele sînt dărăpănate, cele mai recente de prin anii 70-80. Nu sînt case noi – cu excepția unor petice în zonele evident turistice.

Mai rău: nu mișcă nimic prin sat. Acea foșgăială pe stradă pe care o întîlnești în alte părti, oameni, căruțe, mașini, birturi, ceva să-ți dea impresia de viață, nimic. Nici o construcție industrială sau economică recentă – fie un depozit, o fierărie, ceva, o hardughie strălucitoare, ceva tractoare mai noi, camioane care să împrăștie fum, materiale de construcții puse pe marginea drumului.

Nimic, frate, nimic. Moarte și pustiu și tristețe apăsătoare, cvasi-tangibilă.

Cum intri în România, dintr-o dată altceva. Într-o zonă totuși săracă a țării, căci Giurgiu este totuși o zonă vraiște, cum se schimbă lucrurile. Beculețe pe stradă, beculețe pe muchiile caselor, anunțînd sărbătorile de iarnă, brazi împodobiți întrezăriți sclipind prin ferestre, o lumină lăsată să ardă în curte, afară.

Pe urmă nu mai vorbesc de iluminatul public, mult mai evident. Pe urmă mărimea caselor, cît și materialele folosite. Pe urmă, moț pe tortul vieții isterice, urîte, țigănești și blambece, dar totuși viață: luminile puse de primării de-a lungul străzilor. Becuri colorate, mișcare, strălucire. Viață, bre.

Știu că primăriile își iau șpagă de la cei cu beculețe. Dar să moară pisica de abuz de substanțe antidepresive dacă nu e mai bine așa decît starea aceea de semicoșciug în care trăiesc scufundate comunele bulgărești prin care am trecut în aceste zile totuși de sărbătoare.

PS: Dacă ați vedea Jilava cum e luminată noaptea, ați zice că nu e pușcărie, ci spa residence. Mai ceva ca centrul Bucureștiului aproape :)





. Citeste tot...

Ce-ți doresc eu ție, dulce Italie?

Vedeți vreo diferențǎ? Eu, sǎ moarǎ pisicile din Forumul Roman, zǎu dacǎ vǎz vreuna. Ai dracu’ veri de ginte latinǎ, cum sîntem noi la fel, dar doar în cele rele...

“This is the formula. It was good in the past and it will probably be good enough for many years to come.

Take a vast, hard-working, pliable, ingenious population, worried about its daily bread, capable at times of accepting untold sacrifices, but restless and anxious for novelties.

Keep the people ignorant by providing the minimum amount of schools. Keep them in want by regimenting with an iron hand or persecuting industry and trade. Keep them bewildered and insecure by the arbitrary manipulation of vaguely worded laws.

See that there never are clearly defined rights and duties, but always favours from above or abuses of power. Keep the people happy with a steady rain of miserable alms, distracted with many holidays, more holidays than any other nation in Europe, feasts, the inauguration of splendidly decorated and sometimes useful public works.

Spend most of the money on superfluous things, the armed forces and insensate wars in the past, and now on entertainments, public spectacles, games; spend as little as possible on improving the people’s moral and physical conditions. Keep them always drunk with stirring appeals to their more primitive emotions.

Then take a small oligarchy of leaders, eternally squabbling among themselves, frightened for their position and, often enough, for their life, whose power depends precariously on the favour of a few or of one man, sometimes even a foreign chief, residing abroad.

Put these leaders above the law. This tends to make the best of them wary, pitiless, overbearing, unscrupulous and avaricious.

In the old days such men were courtiers, land-owning aristocrats, high dignitaries and generals; later they were also bankers, shipowners, industrialists; yesterday they were Fascist chieftains. Today they are the heads of mass parties, exponents of organizations turning out million of votes, controllers of industrial empires privately- or State-owned and trade-union chiefs.

The grand seigneurs of old had better taste, were braver, more polite, and carried themselves with greater dignity; the liberal patriots of the nineteenth century often loved their country, encouraged industry and trade, and tried at times to do something to better the people’s living conditions; today’s leaders are more intelligent, efficient and have studied more. But such differences are as unimportant as the fashions of the clothes they wore.

When one forgets superficial variations, one can see that the Italian leaders of today behave more or less as their predecessors have always behaved. They manage Italy as if it were cosa nostra; carry out vast, ambitious, impressive political designs, which are described as essential to the welfare of the country but are brutally and transparently conceived mainly to reinforce their own power.

They use the people as if they were extras on a Graeco-Roman film set, to be moved by remote control, to whom nobody explains the plot. Anything else would be unthinkable. To persuade their countrymen to cultivate the arts of reading and writing, to allow them to gain and enjoy a moderate prosperity, to encourage as many as possible to become soberly responsible would endanger the hold of the élite, or, as the élite prefers to say, weaken the social structure.

There is, however, this to be said in the leaders’ defence. They are the product of their society. The grand seigneurs of old as well as the contemporary cabinet ministers or controllers of State monopolies share the qualities and defects of the people, nourish the same ideals. They are, in fact, what the Italians make them.

[...] This, it must be pointed out with solemnity, was in the past and still is today the crux of the Italian problem, of all Italian problems, the heart of the matter, the only significance in many apparently meaningless and disorderly intricacies of Italian history. It is the only explanation of many otherwise puzzling aspects of the national behaviour, the question people debated passionately down the centuries and are still debating today in cafés and Parliament, the thorn in the heart of all good Italians of all ages.

Why did Italy, a land notoriously teeming with vigorous, wide-awake and intelligent people, always behave so feebly? Why was she invaded, ravaged, sacked, humiliated in every century, and yet failed to do the simple things necessary to defend itself?”

Luigi Barzini, The Italians (Penguin Books, London, 1964; pp. 358-359; 360-361)



. Citeste tot...

De 150 de ani tot vin alegerile

.

Citeste tot...