Primăvara ninge cu petale de flori și cu procente

Zilele astea, lumea s-a arătat interesată de scăderea bine definită în sondaje a principalilor lideri publici ai momentului. Am primit tot soiul de solicitări din partea presei, să explic de ce stau lucrurile așa.

După cum vă spuneam ieri pe Facebook, Johannis s-a prăbușit de la 34 la 25 – cel mai scăzut nivel la care a fost de când a devenit președintele României.

Codruța Kovesi s-a prăbușit de la 31 la 18, aproape o înjumătățire a nivelului de popularitate – cel mai scăzut nivel de când o măsor eu.

Băsescu, după ce de-abia își revenise și începuse să se întoarcă spre 20, un nivel cât de cât acceptabil, sub care scăzuse când cu măsurile de austeritate din 2010, acum s-a prăbușit la 6%, cel mai scăzut nivel de când îl măsor eu vreodată.

De partea cealaltă a patimii politice, Dragnea, liderul de facto al PSD-ului, chiar dacă Grindeanu e la guvernare, a scăzut și el de la 29 la 20, epuizându-și practic tot capitalul de popularitate pe care-l acumulase de când PSD a câștigat alegerile în mod zdrobitor.

Cum ar veni, dezastru de colo colo. Nu numai ei au scăzut, mai sunt și alți lideri care s-au erodat, doar că nu i-am comunicat încă – raportul complet cu rezultatele sondajului îl veți afla săptămâna viitoare, cel mai probabil luni.

De ce se întâmplă asta?

Dezamăgirea nu are o cauză comună. Zone diferite ale spectrului politic suferă de dezamăgiri date de cauze diferite.

În primul și în primul rând, Johannis suferă de erodare pentru că a dezamăgit în ochii tefeleilor. Ce s-a întâmplat?

La sfârșitul anului trecut, Johannis a suferit o erodare clară, consecință a faptului că PSD-ul câștigase alegerile în mod zdrobitor. Johannis a încercat să profite de furia anti-PSD a tefeleilor care erau supărați fleașcă pe realitate, pe faptul că PSD obținuse o asemenea victorie, și s-a pus în fruntea mișcării de protest.

Pe moment, i-a ieșit schema. Tefeleii erau supărați, Johannis s-a pus în fruntea lor, tefeleii și-au recăpătat încrederea în Johannis. Doar că au trecut lunile, s-a dovedit că nu s-a întâmplat nimic din ce și-au dorit ei când au ieșit în stradă.

Guvernul PSD nu căzuse – cum reușiseră cu guvernul anterior, când l-au dat jos pe Ponta folosind pretextul tragediei Colectiv. Dragnea nu fusese arestat, rămânând în continuare unul din cei mai importanți oameni ai momentului. Nimic din furia lor nu fusese ostoită.

În consecință, încrederea recăpătată momentan de Johannis s-a evaporat imediat, în nici două luni. Johannis a coborât astfel la cel mai scăzut nivel al său de când este președinte. Sunt semne din ce în ce mai clare că e posibil să aibă soarta lui Constantinescu – un lider global regional strategic și neînțeles.

Tot pe partea aia de politică anti-PSD, Kovesi și Băsescu au scăzut dramatic din alte motive decât cele ale lui Johannis. Deși sunt și ei asociați cu cauza anti-PSD și probabil au beneficiat de pe urma furiei tefeliste de la începutul anului, ei s-au erodat din cauza demonilor trecutului, nu a furiei prezentului. Din cauza dezvăluirilor lui Ghiță și, mai recent, ale lui Andronic – unul din colaboratorii apropiați ai lui Băsescu.

Aceste dezvăluiri au arătat ce abuzuri au făcut Băsescu și acoliții săi, printre care la loc de cinste Codruța Kovesi. Justiția a fost folosită pe post de armă politică, alegerile au fost fraudate în mod grosier cu ajutorul Sistemului.

Încet-încet, lumea începe să înțeleagă dimensiunile monstruozității. În consecință, până și cei mai die-hard susținători ai acestora încep să-și piardă încrederea în ei. Băsescu? Un monstru al istoriei recente a României. Kovesi? O unealtă a acestei monstruozități. Nu mai au oamenii încredere în ei.

Pe partea cealaltă a eșichierului politic, Dragnea s-a erodat tot din motive de așteptări eșuate. Doar că nu așteptările eșuate ale tefeleilor, care oricum nu-l suferă, îi vor pielea pe băț. Ci așteptările eșuate ale pesediștilor, ale celor aproape jumătate din votanți care au votat cu furie PSD ca să se scape de regimul de asuprire băsistă și post-băsistă, adică johannistă.

Și au trecut două luni, trei luni, patru luni, și nu s-a întâmplat nimic. Pe partea economică guvernul PSD / Grindeanu / de-fapt-Dragnea a luat măsuri îndrăznețe, reparatorii, cu substanță clară social-democrată. Dar pe partea de justiție, de respect al valorilor democrației, de reparare a abuzurilor băsiste, doar s-au făcut că fac și de fapt n-au făcut nimic.

Băsescu e bine mersi, Kovesi e nederanjată, chiar discret protejată, chiar discret încurajată de guvern și de majoritatea pesedistă din parlament să continue asuprirea șî vendeta și belirea pesediștilor, trăiască lupta anticorupție pe post de bîtă politică. Ponta, unul din cei mai performanți și mai îndrăgiți lideri pesediști recenți, este tras pe dreapta și demonizat de însăși conducerea PSD.

Și nimeni nu mai înțelege nimic, și oamenii încep să se întrebe: n-o fi și Dragnea tot al Sistemului? Sau, dacă nu e al Sistemului, măcar controlat un pic, acolo, căutat la zăbală, la cele sensibile, controlat la direcție, speriat cu dosarul penal și astfel devenit manevrabil? Că prea nu se întâmplă nimic din ce au promis pe subiectul ăsta.

Și uite așa scade și încrederea în Dragnea, dinspre partea cealaltă a românilor interesați de politică.

Dezamăgire. Dezamăgire peste tot. Nici Grindeanu n-a scăpat de asta. Nici Ponta. Nici Nicușor Dan. Nici Tăriceanu. Nici Cioloș. Mai toți au scăzut. Doar Firea își păstrează nivelul de acum două luni și cu Isărescu. Veți vedea cifrele luni, când vă voi prezenta tot sondajul.

Acum vreau doar să înțelegeți mecanismul acestei erodări, motivele pentru care mai toată clasa politică își pierde din popularitate în ochii românilor.

E clar și o epuizare de răbdare și de empatie specifice perioadei post-electorale, când lumea e sastisită de politică. Dar este la fel de clar și o dezamăgire distinctă, proaspătă, de anul ăsta, cu cauze multiple, pentru fiecare tip de lideri o motivație diferită.

Cine va umple acest gol de încredere? Societatea, știm cu toții, are oroare de vid. Oamenii doresc să investească încrederea în cineva. În cine? În Bușoi? Ha! Hai să rîdem! În Orban? E epuizat și ăsta. O cvasi-epavă politică. În Ponta? În Grindeanu? Și ei dau semne de oboseală. În Olguța? În Gabi Firea? Vor apărea oare unii noi?

Astea sînt întrebările care macină clasa politică și restul persoanelor semnificative: formatori de opinie, sistemici, alți oameni de bine, acum, în această primăvară tîrzie, când au mai rămas doar doi ani și restul zile până la următoarele alegeri prezidențiale. Apar unii noi? Îi reșapăm pe ăștia vechi? Știți bancul cu Piranda și cu Parpanghel. Ce facem, dom’ general: îi spălăm, sau facem alții?

. Citeste tot...

Curajule, pasăre rară

Retrospectiv vorbind, s-a dovedit că PSD a avut dreptate, dar nu a avut curaj. OUG 13 era pe de o parte perfect validă, pe de altă parte perfect necesară pentru a repara problemele de neconstituționalitate ale Codului Penal și – culmea! – pentru a repune în drepturi articolul privind abuzul în serviciu.

Dar vedeți Dvs, kaghebiștii mei dragi, retrospectiv vorbind, cu toții ne pricepem la toate. Trecutul este foarte ușor de interpretat. După cum spune distinsul analist politic Murphy, predicția este foarte dificilă, mai ales cînd se referă la viitor.

La fel și cu curajul. Curajul este o calitate foarte nobilă și foarte necesară, dar atunci cînd se manifestă înaintea luptei, nu după deznodămînt. După război, mulți viteji se arată. Înainte, mai puțini.

Din păcate, PSD nu a avut curaj. I s-au înmuiat picioarele cînd sistemul – pardon: Sistemul cu S mare de la Știți-Voi-Cine – a făcut primul “bau” la el. Adevărata pricepere se dovedește în momente de cumpănă, de criză, cînd nu știi dacă pierzi sau cîștigi. In the middle of the fog of war.

Cred că pe termen scurt PSD a cîștigat cu toată făcătura asta de joc de glezne, dînd înapoi în fața unei presiuni abuzive pe față. A cîștigat timp, s-a regrupat, a așteptat să atenueze lovitura și istoria să întoarcă de traseu.

Însă pe termen mediu și lung cred că PSD a pierdut, reușind să dezamăgească un corp semnificativ social care aștepta de la dînșii curaj, atitudine, repararea rănilor și un pic de asprime morală.

Au dat înapoi, li s-au înmuiat gleznele, și-au pierdut vocea, s-au bîlbîit, în loc să rămînă drepți și demni și puternici, așa cum îi doreau milioane de români.

Dacă acum mai fac și nefăcuta asta cu coabitarea cu Johannis, greșeala va fi și mai mare. Dezamăgirea se va transforma într-o scîrbă pe care nu o acoperi cu oricîte măsuri de reparație socială – necesare de altminteri, dar nu suficiente.

PSD are în momentul de față datoria să se poziționeze moral față de două persoane care au făcut mult rău României, în general, și PSD-ului și votanților săi, în particular.

PSD trebuie să aibă o atitudine tranșantă, vocală la adresa lui Băsescu. Și PSD trebuie să aibă o atitudine tranșantă, vocală, intransigentă la adresa lui Johannis. Toți ceilalți – Kovesi, Coldea, Blaga, Boc, mulți mulți alții – sînt doar niște bieți executanți. Capetele balaurului sînt Băsescu și Johannis.

Iar momentul în care PSD va avea și măcar doar 5% milă și compasiune și înțelegere față de ei, cînd vor da și măcar 5% semn că vor să facă un compromis cu aceștia, va fi momentul marii dezamăgiri.

Din punctul ăsta de vedere, Tăriceanu a fost mult mai adecvat realității decît PSD. Iar din PSD vocea cea mai bine articulată și mai puternică în toate aceste momente de abuz a fost cea a Olguței Vasilescu.

Toți ceilalți, în mai mică sau mai mare măsură, au încercat să o dea după copac. Și nu e bine să o dai după copac, cînd lumea vrea de la tine să iei taurul de coarne și să te lupți pentru principii și pentru normalitate, nu să te sperii la prima agresiune a Sistemului.

Păcat. Știți cum se spune: fiecare își merită soarta. Și soarta PSD este să o mermelească mereu și să transforme victoria în ceva cîrcălit, care îți lasă impresia că îi place să fie călărit.

. Citeste tot...

Ceai, ceai everywhere

Hai, că am auzit una atît de faină, că nu se poate să nu v-o spun și vouă.

La Radio Șanț o voce amuzată mi-a spus că distinsul domn Președinte Johannis, ficusul nostru cel necesar, cînd a ieșit să dea piept cu bestiile kaghebiste și pensionare și reacționare de la protestul de la Cotroceni, ar fi încercat de fapt să facă o șulfăreală vicleană, dincolo de efortul de imagine.

A încercat să dea ceai cald, dom’le, la oameni, să arate că el e bun și mărinimos și înțelept la suflet, că iubește toți românii.

Ei, aș! Nu de aia a încercat să le dea ceai. Ceaiul de fapt avea o doză măricică de laxative în el, să dea căcarea în demonstranți, să-i împrăștie în mod elegant.

Noroc că nasoii de pensionari n-au pus botul la păcăleală și i-au refuzat ceaiul. Altminteri, vă dați seama că ar fi fost o demonstrație frumos demantelată prin mijloace (aproape) organice și (aproape) civile.

Ce să-i faci? N-ai ce să-i faci. N-au vrut, dom’le, să bea ceai! Cu ciuperci ați încercat?

Nu dați banii pe prostii / Mai bine turnați ceai pe gît la copii. N-am găsit altă rimă...



. Citeste tot...

Evoluția încrederii în președinții României

Împart acest articol în două. La început, cîteva vorbe despre cea mai recentă stare de opinie la adresa liderilor politici. Mai apoi, grosul articolului, analiza comparativă a evoluției încrederii românilor în președinții lor, după Revoluție. A doua parte decurge cu necesitate din prima. Aveți puțintică răbdare.

Mai întîi, o actualizare a situației.

1. Încrederea în principalii liderii politici, după alegeri
Cea mai recentă măsurare a opiniei publice, terminată la sfîrșitul lui decembrie, ne arată cam care sînt mișcările din mintea oamenilor provocate de rezultatul acestor alegeri.

De exemplu, să luăm încrederea în principalii lideri politici, înainte (luna noiembrie 2016) și după (luna decembrie 2016). Observăm următoarele întîmplări neîntîmplătoare:

Raed Arafat, nemuritor și rece, 57, complet staționar. Nimeni nu-i ca el.

Ponta, staționar, la 30. Rămîne unul din persoanele agreabile din această țară.

Tăriceanu, staționar, 29. Tot pe acolo.

Dragnea, salt de 9, de la 20 la 29. Urcă în liga I. Prețul succesului, da? Triada celor trei lideri în jur de 30.

Gata cu veștile bune. Să intre în scenă cifrele în picaj.

Isărescu, cădere liberă, de la 33 la 21 (asta în decurs de trei luni, că nu-l măsor atît de des – mai mult de control).

Și acum, țineți-vă bine, da?

Cioloș, salvatorul națiunii. Picaj: de la 27 la 18. Cade 9. Totul în decurs de o lună, din noiembrie în decembrie. Singurul lucru care s-a întîmplat între cele două măsurări? Alegerile parlamentare.

Băsescu, acest strălucitor: înainte de alegeri 12, după alegeri 10. Tot pe acolo. Prin subsolul favorabilității românilor. Cred că dacă m-aș măsura, și eu aș fi prin preajma lui.

Kovesi, 27 în noiembrie, 22 în decembrie. Pică 5. Ce a fost între? Un rînd de alegeri. Și un mic plagiat, evident. Nu se pune.

Iar acum, cireașa de pe tort, bomboana de pe coliva încrederii. Johannis: înainte de alegeri 30. După alegeri 20. Picaj curat, limpede, cristalin. Doar 10. Doar. În ritmul ăsta, în trei-patru luni vine cu procente de acasă, să nu dea cu minus.

Evoluția încrederii românilor în Johannis


Dacă punem una lîngă alta evoluțiile încrederii în Ponta și Johannis, principalii doi protagoniști politici ai acestor ultimi ani, vedem clar cum Ponta își păstrează o linie relativ constantă de evoluție, în jur de 30-35%, în timp ce Johannis și-a epuizat cadoul de încredere primit în urma cîștigării alegerilor și acum este clar în cădere, întorcîndu-se înapoi la niveluri sub Ponta.

Johannis vs Ponta. Comparație


2. Evoluția încrederii în Președinții României. Analiză comparativă
În afară de analiza evoluției încrederii în principalii lideri politici, mai putem face o analiză elocventă. Să luăm toți președinții României de pînă acum, Iliescu (două mandate), Constantinescu, Băsescu (două mandate), Johannis, și să vedem cum a evoluat încrederea românilor în ei în timpul mandatului, standardizând perioada în așa fel încît graficul să aibă o origine comună, același punct de plecare, ziua învestiturii mandatului.

Înainte de analiză, scurte comentarii:
- Până în 2007, de când am date realizate de institutele pe care le-am coordonat / le coordonez (CCSB, Sociopol), datele din grafic sunt rezultatul agregării rezultatelor făcute publice de către diversele institute de sondare a opiniei publice. De avut în vedere posibilele erori datorate unor metodologii de măsurare diferită.
- În cazul primului mandat al lui Iliescu, nu am găsit informație publică mai veche de 1995, deci cam la doi ani de la începerea formală a primului mandat întreg (1992)
- Pînă la Băsescu, mandatele lui Iliescu și cel al lui Constantinescu sunt de doar 4 ani, nu de 5 ani. De avut în vedere asta.

Iar acum, graficul, în toată spledoarea sa.

Evoluția încrederii în Președinții României


Observăm trei tipuri de evoluții:

A. Iliescu (ambele mandate) și Băsescu (primul mandat)
Aceștia au beneficiat de aprecieri semnificative pe practic tot parcursul mandatului lor – primii 4 ani de președinție, adică mandatele în întregime pentru Iliescu, iar pentru Băsescu marea majoritate a primului mandat.

Cei doi președinți au beneficiat de evoluții constante, la niveluri ridicate, în jur de 60% (Iliescu 1), 50% (Băsescu 1), 40% (Iliescu 2), fără erodări semnificative. În general, jumătate din populație avea încredere la vremea respectivă în președintele lor – realizare deloc nu ușoară, ținând cont de felul în care oamenii de regulă se satură de conducătorii lor.

Iliescu s-a erodat după ce a terminat mandatele, la sfârșitul celor 4 ani. Băsescu tot în al patrulea an a început să se erodeze, la începerea campaniei electorale pentru al doilea mandat.

Concluzia: președinți puternici, care au convins pe parcursul exercitării mandatelor lor.

B. Constantinescu și Johannis
Cei doi președinți prezintă curbe similare. Un prim an de grație, cu niveluri ridicate de încredere, clar peste 50%, urmat de o erodare continuă, bine definită, fără nici un fel de revenire. Sania la vale, fără putință de întoarcere. După doi ani de mandat, Constantinescu coborîse la 30%. La sfîrșit de mandat, încheie apoteotic, într-un rezidual 10%.

Iohannis, după doi ani de mandat, reușește contraperformanța să se erodeze chiar și mai repede decît Constantinescu. După ce o perioadă panta era aproximativ asemănătoare, pierderea alegerilor din decembrie 2016 îl face să coboare vertiginos, de la nivelul de 30%, pe care îl avea în comun cu Constantinescu, pînă la 20%. Să vedem lunile următoare dacă a fost doar un sughiț temporrar, specific înfrîngerii politice jenante, sau dacă această erodare nu cumva se permanentizează. Cangrenă. Cangrenă everywhere.

Pentru o bună înțelegere, că prea sînt multe linii la grămadă, vă prezint și un grafic separat, doar cu Johannis și Constantinescu, să apreciați similitudinea în toată splendoarea sa tristă. Uite ce frumos atîrnă...

Doar Johannis și Constantinescu


Concluzia: președinți slabi, înfrînți de istorie. Fiecare concurează în felul său la nedorita distincție de cel mai slab președinte post-decembrist al României.

C. Băsescu, al doilea mandat
La scurt timp după cîștigarea celui de-al doilea mandat, după jumătate de an, în mai 2010, Băsescu își asumă măsurile de austeritate, după ce mai mult de un an de zile clamase cu seninătate că nu e nici o criză economică, doar pentru a nu-i afecta șansele de victorie.

Asumarea măsurilor de austeritate a reprezentat o lovitură de imagine din care Băsescu nu și-a revenit cu adevărat de atunci. Prima jumătate de mandat s-a tîrît rezidual undeva în jur de 15%, nivel la care Constantinescu scăzuse doar pe sfîrșit de mandat. În a doua jumătate a mandatului a recuperat ceva-ceva, a urcat de la 15% la 20%.

Prea puțin. Prea tîrziu. În imaginarul colectiv Băsescu se transformase deja din erou în monstru, și așa a rămas pînă în ziua de azi.

Concluzia: președinte rezidual, urît de populație.

* * *

Graficele vorbește și nu mințește. Pentru prima oară, în exclusivitate, v-am prezentat evoluția sincronizată a încrederii în președinții post-decembriști ai României, pe parcursul mandatelor lor.

Din aceste grafice vedem clar cum Johannis face toate eforturile să cîștige premiul de cel mai slab președinte al României. Și de-abia au trecut doi ani de zile. Vă închipuiți ce ne mai așteaptă în următorii trei?

Sondajele astea. Ce manipulare grosieră. Ce nemernicie cu ștaif. Iar sociologii ăștia, nu știu de ce nu sînt deja arestați. Niște nemernici kaghebiști. Niște ticăloși. Sta-le-ar cifrele în gît să le stea...

. Citeste tot...

Un joc de șah

Sînt unii deontologi obiectivi care, fiind în tabăra cealaltă de patimă politică, înfierează cu mînie proletară faptul că Dragnea conduce din umbră guvernul și că el de fapt este șeful Executivului. Vai, cîtă disperare pe cuvintele lor! Și cîtă furie și ură, evident. Nu e corect! Dragnea nu trebuie să facă asta!!

Ce nu înțeleg distinșii părerologi obiectivi este că e un joc de șah bine jucat pînă acum de către Dragnea. Sistemul a mutat de manieră neconvențională, aruncînd în joc “cîmpul tactic” al justiției politice pentru a-l neutraliza pe Dragnea. Atunci Dragnea le-a schimbat regulile jocului din mers și le-a demonstrat că există o variantă de scenă politică în care guvernul se poate conduce și de la partid.

Cum s-a întîmplat?

Episodul 1: Începutul anului. Scrisul de pe zid: Mene Tekel Fares
De pe la începutul anului se prefigura faptul că PSD se desprinde în cîștigător. Alegerile locale n-au venit decît să confirme acest lucru.

Mai știți cu cîtă disperare se chinuiau obiectivii să demonstreze că PSD n-a luat "decît" 37%? Cînd de fapt PSD mai avea niște 4-5% prin alianța aia cu UNPR din București, unde vă dați seama că voturile Gabrielei Firea n-au venit de la UNPR?

Deja de pe atunci se prefigura faptul că PSD va lua clar peste 40%, căci deja luase aproape 42% la locale.

Episodul 2: Aprilie 2016. Condamnarea politică a lui Dragnea
Drept pentru care “cîmpul tactic” al justiției pe post de instrument de control politic s-a pus în joc, întocmai și la timp, iar Dragnea a fost tras pe dreapta, să nu care cumva să conducă el. Au făcut asta din vreme, să fie timp să se rostogolească în opinia publică toate consecințele condamnării lui Dragnea.

În 22 aprilie 2016, lui Dragnea i s-a dat o struțocămilă de condamnare definitivă, dar cu suspendare. Doi ani, ca în caz de ceva să i se inventeze o recidivă – deja se construise un dosar penal de tot rîsul, ceva cu două zuze locale angajate cu secole în urmă pe la Teleorman – pretext să fie agățat dacă face pe nebunul și iese din scenariu.

Asta evident că se întîmpla fix înainte de alegerile locale, să reverbereze și acolo, să afecteze votul PSD. Nu că s-a întîmplat asta, românii au votat cu brio PSD în ciuda instrumentării dosarelor penale ale lui Dragnea. Dar asta așa, să înțelegeți mai bine cum funcționează “cîmpul tactic” și cum este folosită justiția pe post de instrument de control politic.

Episodul 3: Alegerile locale
Alegerile locale de la sfîrșitul lui mai au reprezentat începutul sfîrșitului, Stalingradul pentru echipa Johannis – Binom – PNL.

După cum spuneam, PSD a luat peste 40%, cînd pui și voturile de la PSD, unde formal s-a candidat într-o formațiune politică distinctă, Alianța PSD + UNPR, dar tot voturile PSD au fost de fapt.

Mai mult, a fost pentru prima dată în istoria democratică post-decembristă cînd PSD a cîștigat cu brio tot Bucureștiul, bastionul tradițional anti-pesedist al țării.

Episodul Clotilde Armand de la Sectorul 1, seara aceea intensă în care deontologii s-au chinuit să măsluiască alegerile și să convingă lumea că de fapt Clotilde a cîștigat alegerile, a demonstrat disperarea sistemului în fața tăvălugului istoriei.

Distinșii binomiali aveau nevoie disperată de un succes, cît de mic, să poată pune lampa narativă a celor de la Digi 24 și Hotnews pe un ceva pozitiv pentru ei, pentru a masca ditamai înfrîngerea imensă.

N-a fost să fie. Doamne ajută. Cred că am contribuit și eu cu 1% la respectiva bătălie cîștigată în acea seară intensă.

Episodul 4: Alegerile generale
Luna decembrie 2016. După o disperată încercare de ultim moment de a scoate din pălărie un tătuca mesianic în persoana lui Cioloș, PNL – și prin el, de fapt Iohannis - a suferit cea mai umilitoare înfrîngere a sa vreodată.

Din două partide care însumate în 2008 sau în 2012 făceau undeva spre 45% electorat, au reușit contraperformanța să se chinuie să ia ceva mai puțin de jumătate, să treacă in extremis pragul simbolic de 20%. Ce rușine! Ce umilință! Poporul român le-a dat o bastîrcă peste ceafă să o țină minte două generații de peneliști de aici înainte. Să fie primit!

Mai mult, nici scenariul de rezervă cu USR-ul nu le-a ieșit. Dădeau semne că se mișcă, undeva spre 12%, poate chiar 15%. Și pe urmă a venit revelația cu Soros – i-am arătat în adevărata lor lumină.

Românii nu i-au iertat. S-au întors înapoi sub 10%, de a ajuns amărîta de Pippidi să urle acum de pe margine că s-au furat alegerile și că Cioloș ar trebui să dea PSD-ul în judecată. Pe bune? Nea Nicu?? Doar atît puteți? Nu vă convine că ați fost demascați, repede vă întoarceți la “cîmpul tactic”, la arestat oameni?? Vedeți că s-ar putea să fi înțărcat bălaia, distinsă doamnă Parker.

Pe scurt și în concluzie: dezastru.

Episodul 5: Guvernul. Dragnea mută în jocul de șah
Ultima redută a Sistemului (Binom / păpușa de paie Johannis / ruina PNL) era să se fure rezultatul alegerilor. A cîștigat PSD aproape cu jumătate din voturi? Nu-i nimic! Va fi cel mai mare partid din opoziție.

Nu le-a ieșit. După cîteva încercări patetice, au dat chix.

Au recurs la Scenariul B: temporizare și tălpi. Au respins prima propunere, pe Sevil Shhaideh, o femeie remarcabilă, muncitoare, demnă, încercînd să însceneze un ditamai scenariu apocaliptic cu spioni sirieni și teroriști. Pe moment, le-a ieșit.

Însă pe urmă Dragnea a mutat remarcabil în jocul de șah și a transformat o dificultate în oportunitate. Sevil n-a fost acceptată drept prim-ministru? Nu-i nimic. Va fi vice-prim-ministru, poziție pe care Iohannis nu mai are cum să o respingă, și va comasa cele două ministere cu cea mai mare încărcătură de activitate și de fonduri: al Dezvoltării și al Fondurilor Europene.

Ministru Fondurilor Europene a fost retrogradat în poziție de ministru delegat și în funcție a fost numită o tehnocrată din zona funcționarilor publici de la minister. Știe, face, nu are ambiții politice.

În general, cei care au fost numiți nu au ambiții politice, întărind mesajul că este guvernul Dragnea, chiar dacă Sistemul a făcut toate eforturile supraomenești posibile de a împiedica aceasta. În alte poziții cheie au fost numiți oameni apropiați lui Dragnea: Interne, Justiție – locurile cheie pentru contracararea atacurilor de tip "cîmp tactic".

Episodul 6: Comunicarea. Guvernul "Dragnea"
Mai mult, toate episoadele de comunicare de pînă acum au fost gestionate de manieră voită pentru a se transmite acest mesaj. Dragnea în prim plan, în mijlocul microfoanelor, gestionînd ceremoniile de anunțare a miniștrilor, cu Grindeanu clar poziționat simbolic în plan secund – învățăcel cuminte al adevăratului prim-ministru.

Poziționarea, atitudinea, limbajul non-verbal al celor doi, toate au transmis un mesaj foarte simplu: Dragnea conduce, chiar dacă ceilalți s-au chinuit să nu o poată face.

Și e bine că e așa. Pentru că s-a îndreptat o nedreptate. Sistemul s-a chinuit prin mijloace neconvenționale, imorale și abuzive să-l scoată pe Dragnea din joc, punînd în mișcare o întreagă mașinărie de tip "cîmp tactic", călcînd în picioare rolul politicului din democrație, încercînd să neutralizeze rolul Parlamentului și al partidelor politice.

Nu le-a ieșit. La mișcări nonconvenționale li s-a răspuns nonconvențional. Gîndire laterală.

Șah. Evident că întrebarea stă pe buzele tuturor: și, după șah, cînd vine matul?

. Citeste tot...

Johannis nu se predă așa ușor

Zilele astea, în răstimpul în care nu l-am căutat pe Ghiță, (nu, nu era pe pîrtie; cred că s-a ascuns în altă parte), am discutat cu o seamă de prieteni și cunoscuți, evident pe inevitabila temă a guvernării PSD și a nominalizării primului ministru, cum de altminteri discută mai toată lumea zilele astea.

În ciuda părerilor convergente ale interlocutorilor mei, care consideră că Johannis nu are ce face, trebuie să se recunoască învins, eu continui să am o opinie contrariană și să cred că Johannis se zbate să întoarcă un rezultat potrivnic în favoarea sa.

Așa cum spuneam și zilele trecute, înainte să se contureze această tergiversare a sa de desemnare a premierului după Crăciun, cred în continuare că este ultima dată cînd Johannis mai are o șansă să nu piardă de tot lupta pentru putere. E ultima dată cînd încă mai ține ciocanul în mînă și poate face ceva de manieră legală cu el.

Constituția, interpretată convenabil, îi dă acest drept. Frazarea acelui vestit articol 103 privind învestitura premierului este suficient de vagă încît să-i permită acestuia să interpreteze “consultarea” ca fiind consultativă, nu imperativă, iar “desemnarea” atributul său exclusiv, pe principiul “v-am consultat, dați-vă-n spumele mele constituționale, acuma eu desemnez, cum vrea Constituția mea”.

În plus, va accentua pe faptul că nici un partid nu are majoritate absolută în Parlament, deci se consultă cu toate în mod egal – cum a și făcut-o deja – și nu consideră PSD cîștigătorul alegerilor, ci viitorul principal partid de opoziție.

Și deja multe semne sînt că așa va face. Joacă deja la temporizare. E clar că are nevoie să cîștige timp, cît să le dea posibilitatea cîinilor discreți să miște lucrurile așa cum trebuie.

A mutat deja următoarea rundă de confruntare mai încolo, după Crăciun. După aia eu presimt că o va mai lălăi, să treacă și Revelionul. Probabil va respinge prima propunere, pe principiul “nu are basca, și chiar dacă îi puneți bască, nu are moț patagonez”. Va forța a doua nominalizare, pe principiul “ia să vă văz dacă aveți curaj să nu o votați, să vedem ce iese mai degrabă, suspendare sau alegeri anticipate”.

Evident că se bazează că nu va fi suspendat. Pe de o parte, datorită sprijinului extern pe care contează în continuare, îndeosebi de la aripa populară europeană, așa cum a beneficiat și Băsescu acum patru ani, în fatidicul an 2012, cînd atunci de fapt a pierdut PSD meciul (da, știu: Ponta, Ghiță, Șova, Cazanciuc, chiar și Palada; da, știu...).

Dar mai ales și mai ales se bazează pe sprijinul intern, al sistemului de forță în general și al serviciilor în particular, care cu toții se tem că dacă vine PSD / Dragnea la butoane, aceștia au toate motivele din lume să-i belească, pe motiv de răzbunare, că nu va fi o batistă pe țambal ca pe vremea lui Ponta, ne facem că îl bușim pe Băsescu, dar o lăsăm pe Codruța în pace. Ei cred că de data asta sîngele va fi real, nu doar ketchup. Și sistemului știm că îi place sîngele, dar să nu le curgă lor, ci doar victimelor.

Pe acest principiu, de sistem încolțit și de sprijin extern (da, Merkel sîngerează și ea masiv, dar încă e la butoanele influenței Uniunii Europene și nu dă semne că se predă așa ușor), Johannis își joacă ultima carte. De Vodă căpos care se uită de sus, solemn și disprețuitor, la boierii pămînteni, ăia corupți și melteni, și-și rotește buzduganul și-i pălește la tîmplă, știind că Înalta Poartă îl va ierta dacă va ciobi vreo doi-trei boieri pe ici, pe colo, prin punctele esențiale.

Acuma doar e nevoie ca buzduganul să aibă ceva timp la dispoziție, să-și încarce bateriile și să se pregătească să execute foc de voie în boierii cei mișei și cu mustață prea provincială, prea românească, prea ca la țară.

Știți bancul cu ursul și cu vînătorul care nu-l nimerea, deși ursul se tot apropia, se tot apropia? O să fie... O să fie...

. Citeste tot...

Saving face pe Dîmbovița în jos

Johannis se află în fața unei lupte foarte importante.

Pînă acum, a pierdut patru bătălii importante, poate chiar decisive, în orice caz strategice.

Bătălia popularității
A scăzut dramatic în ochii românilor. În momentul de față sîngerează în jurul lui 30% încredere, unde Băsescu scăzuse de-abia pe sfîrșitul celui de-al doilea mandat și după tăierea salariilor. Johannis riscă să fie mai varză decît Constantinescu la acest capitol

Bătălia comunicării
Este deja antologică inadecvarea de comunicare a actualului nostru președinte de țară. Urmărim cu preocupare, uneori chiar cu îngrijorare, dar cu siguranță mereu cu amuzament cum mutul tace în fiecare zi, pas cu pas. Ghinion.

Bătălia guvernării
Aici a pierdut de două ori: cum a ajuns să aibă guvern și ce a făcut cu el. În primul rînd prin felul în care și-a pus Guvernul MEU. O manevră absolut imorală și jenantă (ca să nu folosesc cuvinte mai tari) prin care a călărit cinic și oportunistic tragedia de la Colectiv pentru a-l da jos pe Ponta și a-și pune Guvernul MEU. “A fost nevoie să moară oameni să am și eu Guvernul MEU”. Al MEU. My preciouss.

Apoi, preț de un an de zile, minionul lui Johannis, Cioloș, acest Boc v2.0, a făcut țara varză. A fost Guvernul ZERO. Ar trebui un articol separat ca să enumerăm toate neîmplinirile și ticăloșiile făcute de Guvernul ZERO în 2016. Le știți. De-aia jumătate din românii care au venit la vot au votat PSD. De nervi. De draci. De furie. Guvernul MEU. Guvernul ZERO

Bătălia alegerilor
Decembrie 2016 a încoronat doi ani de inadecvare. De nervi, de draci, de furie, de indignare, românii au sancționat un Johannis total inadecvat, un Cioloș total defazat, un guvern total ZERO. Românii au dat dovadă că sînt capabili să fie cuminți precum pămîntul și le-au dat în cap cu Cumințenia Pămîntului: PSD 45%, înainte de redistribuire.

* * *

E clar de ce acum Johannis nu își poate permite să piardă și această bătălie a desemnării premierului. Dacă și acum iese că PSD / Dragnea au învins, Johannis poate începe să împacheteze. Chiar dacă va rezista pînă la sfîrșitul mandatului, va fi deja istorie, un manechin împăiat în mod solemn, proptit în geamul statului român.

Asta dintr-un motiv foarte simplu: sistemul nu acceptă înfrîngerea. Sistemul nu iubește oamenii care pierd lupte. Că așa sînt militarii: crescuți să iubească victoria și puterea, nu oamenii moi, care mănîncă bătaie.

De-aia sistemul i-a ciugulit lui Băsescu din palmă atîția ani, căci Băsescu știe să învingă, no matter what. Iar acum sistemul e în alertă. Este foarte posibil să fie condus de un tăntălău, în condițiile în care istoria ne bate la ușă și războiul la fereastră.

Johannis nu e prost. Nu-l subestimați. Johannis știe asta. Drept pentru care își dă seama că asta este ultima lui bătălie importantă, prima pe care cu adevărat nu-și permite să o piardă.

Eu, personal, cred că Dragnea ar trebui să fie prim-ministru, pentru că e corect ca cel care conduce partidul la victorie să îl conducă și la guvernare. Dar tot eu, tot pe persoană fizică, nu cred că va fi posibil asta. Se vor declanșa toate mecanismele de forță pentru a-l împiedica.

Nici Dragnea nu e prost. Și el știe asta. Și Dragnea, spre deosebire de alții, e precaut, prevăzător, e un supraviețuitor care nu se aruncă așa ușor cu pieptul deschis în fața gloanțelor (Ah, sfîntă tinerețe naivă! De ce e nevoie ca tinerii să fie avîntați și naivi?).

Dragnea are acum două sarcini dificile. Are dificila sarcină să transmită partidului de manieră convingătoare că nu poate fi prim-ministru, dar că rămîne în continuare la butoane. E deja o luptă și o fierbere în interiorul partidului, se dorește sînge, e o tabără semnificativă care dorește confruntare pînă la capăt și fiat pesede, pereat mundus, să punem un premier așa cum vrem noi.

Dar, și mai important, are dificila sarcină să identifice o persoană potrivită, un Boc v3.0, care să fie convenabil, în ordinea numerelor de pe tricou ca importanță: -
și ambasadelor care guvernează de fapt această gubernie de margine de imperiu, -
și serviciilor care guvernează de fapt această gubernie de margine de imperiu, -
și lui Johannis care ține încă, totuși, ștampila în mînă, -
și partidului, care oricînd i se poate scula în cap la primul semn de slăbiciune ori - și mai rău! – de trădare -
și mai ales și mai ales o persoană care să nu capete personalitate (prea) proprie și (prea) pe persoană fizică, să nu se transforme încet-încet într-un competitor la conducerea partidului. -

Greu, nu-i așa? Saving face, cum ar zice chinezii.

Nu-i greu. Ghici ciupercă ce-i.



. Citeste tot...