Platanii, acești sanitari ai otrǎvii istoriei noastre recente

De mergi prin Paris, Londra, Roma ori Barcelona, unul din lucrurile care te frapeazǎ cel mai mult – pe mine cel puțin, since I’m a bloody tree hugger – sînt hoardele de platani ce populeazǎ orașul.

Zvelți, dar și solizi, eleganți, romantici, jupuiți la coajǎ, dar pleznind de sǎnǎtate, ca niște boieri vegetali eleganți, dandy și cocheți, platanii marilor orașe europene – cei mai mulți din tipul (cultivarul, varietatea) London, nici prea subțiri, precum platanul occidental, nici prea grași și lînoși, precum cel oriental – reprezintǎ deja un reper vizual distinctiv de urbanitate.

Îi întîlnești flancînd mai toate marile bulevarde, întinzîndu-și ramurile lor maiestuoase, drepte, orizontale deasupra trecǎtorilor și mașinilor și clǎdirilor dimprejur. Îi vezi atîrnînd deasupra Tibrului în perdele despletite de crǎci atîrnînd metri întregi deasupra trotuarelor de dedesubt, de pe malul apei. Îi vezi umbrind elegant elegantele clǎdiri ale lui Gaudi de pe elegantele bulevarde catalane. Îi vezi ciopîrțiți riguros, unghiular și cubist, pe toate bulevardele ce pleacǎ dinspre L’Arc de Triomphe. Îi întîlnești sǎlbateci și despletiți și neatinși de fierǎstrǎu cum mergi spre palatul regal, pe vestitul The Mall în Londra.

Regula e simplǎ: mai peste tot pe unde e bulevard mare într-un oraș mare din Europa asta mare și decadentǎ și capitalistǎ și prosperǎ și arogantǎ și rea, copacul care îi împodobește trotuarele este platan. Exemplare superbe, de cel puțin 50 de ani, unii clar ce bat suta de ani, platanii reprezintǎ un marker inconfundabil al dezvoltǎrii și bunǎstǎrii și eleganței civilizației urbane occidentale, un indicator vegetal al felului în care au mers lucrurile în vestul decadent și prosper, mai ales dupǎ blestemǎțiile celui de-al doilea rǎzboi mondial.

Bine, bine, ce-are platanul cu prefectura? Ce-i cu ei în povestea asta a noastrǎ despre România, români, catastrofa cea perpetuǎ și continua jelanie și nemulțumire și smulgere de pǎr în care tot trǎim?

Ei bine, are.

În București, înainte de 1989, cel puțin din copacii pe care îi știu eu prin oraș - și credeți-mǎ, casc ochii al naibii de atent la tot ce se numește purtǎtor de frunzǎ prin tîrgul ǎsta, v-am spus, I’m a bloody tree hugger – platanii nu prea erau la mare stimǎ.

Avem, ce-i drept, [...]

Spunînd acestea, Turambar își coborî sfios pleoapele și vǎ invitǎ
sǎ citiți continuarea pe Curs de Guvernare

.