Acum ceva vreme vă povesteam despre frumusețea matematicii, folosindu-mă de exemplul acelei demonstrații a faptului că există un număr irațional care, ridicat la o putere irațională, să dea un număr rațional.
Pe lîngă eleganța și simplitatea sa, demonstrația cu pricina mai avea două caracteristici: se folosea de principiul terțului exclus și se folosea de principiul cutiei negre: nu știm ce e înăuntru (starea internă a sistemului), dar putem să tragem concluzii generale. Nu știm care din variante este adevărată, dar cel puțin una este, atunci se aplică principiul terțului exclus și reiese ce vroiam să demonstrăm.
De ce toată această poliloghie plictisitoare, care sigur nu generează la fel de mult rating precum afișarea de extremități lactofore? Păi simplu: pentru că ce s-a întîmplat zilele astea dinspre PSD este exact aplicarea acestei situații.
Nu știm cine spune adevărul: Geoană sau Ponta? Dar este clar că afirmațiile lor sînt contrare: Geoană spune că Ponta l-a pus să mintă acum un an și că minte acum. Ponta, din contră, spune că Geoană minte, el n-a făcut asta niciodată.
Atunci, dacă aplicăm principiul terțului exclus (ori A, ori non-A), este clar că cel puțin unul din liderii PSD minte. Ceea ce este foarte nasol pentru imaginea partidului: fie fostul președinte PSD, fie actualul președinte PSD minte. Nici nu știi ce să faci, la care din ele să te gîndești că e mai detrimentală. Oricum ai da-o, e nasol: cu siguranță unul din fruntea partidului e mincinos. Și nu vorbim aici de liderul de Bistrița, Dorohoi sau de Caracal, ci de fix vîrful partidului.
Scriind acestea, mă pun în pielea celor apropiați de cele politice, fie ei politicieni, fie consultanți. Preocuparea celor de la PSD ar trebui să fie cea a maximizării imaginii pozitive a partidului și a evitării situațiilor în care această imagine este afectată. Ce s-a întîmplat zilele astea a fost tare neplăcut pentru ei. Indiferent cum o dai, tot te lovește. Ori că minte Geoană, ori că minte Ponta, tot nasol este. Este un exemplu clasic de situație lose – lose. Oricum ai coti-o, pierzi puncte, apari în fața electoratului de o manieră nedorită.
Mai mult, la nivel insidios, de definire a agendei publice, de alipire a atributelor de imagine, s-a întîmplat un lucru chiar și mai detrimental pentru PSD. În toate aceste zile cuvîntul cheie a fost "minciună". Nu "criză", nu "inundații", nu "extratereștri" sau "pantofi cu tocuri" sau "țîțe" sau "corupție", "viscol", "americani", "autostradă suspendată" ori "bungu-bungu", ci "minciună".
Geoană îl acuză pe Ponta că l-ar fi pus să mintă. Din contră, Ponta îl acuză pe Geoană de minciună. Scrisoarea deschisă a liderilor PSD este și ea plină de acest cuvînt. Toată lumea e cu atributul "minciună" pe buze. Insidios, lipicios precum timbrul pe scrisoare, cuvîntul plutește în tot acest sos de replici acuzatorii, alăturîndu-se imaginii principalilor lideri ai partidului și, inerent, și partidului per ansamblu. O situație de coșmar pentru cei care sînt responsabili de PR-ul instituției.
Iar cei din tabăra adversă nu pot decît să stea pe margine și să-și frece mîinile de bucurie. N-au făcut nimic și au reușit să marcheze puncte. Toată lumea a uitat de celelalte cuvinte cheie: "criză", "buget", "Udrea", "Boc", "Crin", "Băsescu", și vorbește doar despre trei chestii, puse una lîngă alta: "minciună", "Geoană", "Ponta", cu ceva atribute secundare în subsidiar: "Vîntu", "Realitatea", "Gușă", "Turcescu".
Asta da pricepere, nu?
:wink:
miercuri, 8 decembrie 2010
Tertium non datur
Scris de Turambar at 15:48
Etichete: Comunicare, Controverse, Marketing, Politics, PR, PSD, Romania
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 comentarii:
Bun de tot si frumos ai facut, verishuare! Apreciem. Ar mai fi de remarcat si faptul ca actualul varf ca fiintza luata-n modul pierde in ambele situatii: daca minte el, e nasol din evidentza caracterului negativ al apucaturilor de mincinos; daca minte Geoana, e nasol ca a-ncercat sa ni-l vanda din postura de purtator de cuvant in campanie -- nu mai vorbesc de faptul ca a fost parte dintr-un guvern mosit de Geoana cu Basescu. :)) Daca pretinde ca nu era perfectly aware de apucaturile de mincinos ale lui Geoana, rezulta ca-i naiv -- doar ne amintim cum a sarit la gatu' lu' Crin dimpreuna cu Gusa cand a strigat purtatoru' de sageata de pa scena intr-un discurs "Mincinosul Mircea Geoana!". =)) Uof, Ponta! :))
PSD nu va pierde nici un punct in sondaje...publicul nu mai e interesat de acest subiect...
Interesanta interventia din ziarul Putera, insa nu mi-a fost clar...Cat are pdl ? 15, 20, 30, 35.....? Cam mare amestecul de cifre din articol....insa, pe fond, observatiile sunt interesante si dau de gandit.....
Acum chiar nu inteleg de ce dai in mine? Eu citesc tot, nu nmai alea lactofore. Chiar daca, uneori, nu pricep nimic... Si da, au fost lucrati frumos astia de la PSD. Jos palaria in fata echipei care a gandit chestia asta, probabil pregatita de acum un an... :)
Imediat dupa alegerile prezidentiale, Che gargara Ponta a afirmat cu nonsalanta ca au pierdut alegerile pentru ca pdlisti "au furat mai mult ca noi"...Eu tare ma tem ca Geoana e contagios...daca si un fost procuror!!!! afirma si ADMITE asa ceva in fata "natiunii". Dar las ca diaspora aia tradatoare va veni pe cal alb si va descaleca prin spatiul asta cumano-pecenego-gepido-iliro-pontic...precum Alba ca Zapada.
Cei mai castigati sunt cei de la PNL, adica cei care ii asigura scaunul lui Geoana la Senat. hehehehee ;)
M-ai spart cu "extremități lactofore" :D
Revenindus la subiectus, le-a tras-o Geoanahh in stilul sau prostanesc. Cauzele tragerii ar fi interesante de vazut. Niste "spectacles" ceva sa vedem si noi in cutie ?
Pai nu pot, dom'le, sa spun "tzitze", ca sint om serios. Apar la televizor, sint suciolog, joc rugby, am nevasta si copii acasa, am si burta si chelie. Ce e nesimtzirea asta de registru lingvistic inadecvat de autentic? Rusine, tovarashi! Tzara te vrea ipocrit, cu limbaju de lemn la purtator. Reprimarea lingvistica a libidoului se transforma in reprimare reprezentational-volitiv-emotiva si sublimeaza in timpenie la cap, nu?
To call a spade a spade
Is not a thought crime
But to call a tit a tit
Either makes you an ornithologist, or a villain to blame.
:wink:
Trimiteți un comentariu