AKA
Copii, voi să nu faceți așa :(
Azi, în Ziare.com, avem un exemplu clasic de "așa nu" în privința tratării subiectelor cu cifre, date, numere, procente și alte grafice. Adică valorificarea informației cantitative de către canalele mass media, na, să vorbesc și eu în primitivita de lemn gomos.
Titlul spune: 53% din români au reușit să economisească în 2010. Mai apoi, în corpul știrii, aflăm și cine ar fi făcut cercetarea: Daedalus Millward Brown pentru Raiffeisen Banca pentru Locuințe.
Fals! O minciună ordinară, după cum ar exclama mulți.
Într-adevăr, fals. Dacă vă uitați jos, jos de tot, la sfîrșitul listei, veți vedea precizarea metodologică "Studiul a fost realizat pe un esantion de 1.000 de persoane, reprezentativ pentru populatia Romaniei, femei si barbati cu venituri de peste 500 lei/persoana si varste cuprinse intre 20 si 55 de ani, in perioada septembrie- octombrie 2010." Fără diacritice, că deh, sîntem jurnaliști online, nu?
Buun. Deci de fapt nu e biciucletă, e motocicletă, nu i s-a dat, i s-a luat și pe deasupra i s-a mai și dat o amendă. A, și nu-l chema Ivan Ivanovici, ci Oleg Demisovici.
Deci nu e total populație, e doar populația care cîștigă peste 500 lei per persoană, și mai mult, ăia în puterea vîrstei, ăia activi. Deci renunțăm practic la cel puțin vreo jumătate din populație, pentru că dacă socotești pensionarii și casnicele și șomerii și studenții, cam pe-acolo trebuie să rașchetezi. Plus cei care nu cîștigă 5 milioane per cap de obidit lucrativ, pentru că mai sînt și de-ăștia (la negru, contract parțial). Deci încă o restrîngere a universului analizei.
Hmmm. Să fie voit? Să fie pur și simplu greșeală neintenționată? Hmmm. Nu știu. Nu știu dacă minciuna e dinadins rostită sau nu.
Adepții teoriei conspiraționale, a celor care fac analiza de conținut și scot în evidență ponderea știrilor pro-PDL, ar zice că au dreptate. Ziare.com straics ăgein pentru nasoii care nu vor să plece de la putere, să vină ăilanții.
Ceilalți, adepții nesuferitului brici al lui Ockham, cei care spun să preferi explicațiile simple celor complicate, cei care dorm și se trezesc cu preceptul sfînt al lui Murphy "Nu pune pe seama malevolenței ceea ce se poate pune mult mai simplu pe seama prostiei", ar spune altminteri: e pur și simplu vorba de încă un exemplu de jurnaliști împiedicați, fraeri, nepricepuți, mediocri, tăntălăi, mămăligi și mameluci.
[[ Na, că simpla enumerare a unui tăvălug de atribute depreciative simt cum își face efectul terapeutic, precum o cană de ceai, de rom, de vin sau de cafea sau ca un placaj bine dat, mama lor de mameluci care au acest one-to-many la îndemînă și-l folosesc îngălat. ]]
Bun. După această ditirambă, după această filipică statistico-mediatică, să vă arăt și cum stau lucrurile de fapt în privința populației. A întregii populații, da? Alooo, se aude, Ziare.com? A întregii populații. Sondaj făcut săptămîna trecută, telefonic, 1019 cazuri, CCSB, eșantion 18+ neinstituționalizat (adică nu la bulău, nu la căminul de nefamiliști, nu în unități militare, internate, cămine, mînăstiri sau marinari de apă dulce, sărată, sălcie și cu șpriț).
Concluzia e simplă: nu 53% din populație, cum pretinde Ziare.com, ci doar 10%. Situația e total diferită de concluzia oferită cu mare aplomb în titlu.
Mama voastră de ziariști îngălați, blambeci, bezmetici și triști...
:(
miercuri, 15 decembrie 2010
Mama voastră de ziariști îngălați, blambeci, bezmetici și triști
Scris de Turambar at 09:45
Etichete: Economie, Furie, Grafice, Media / Publicitate, Respect, Sociologie, Sondaje, Statistica
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
13 comentarii:
Exact. Nu e Volga, ci e Pegas.
Right, a capacity crowd of imbecile arithmetico-phobes! Bine, veru' Turambar, bine, arde-i, 'tu-le mama lor de impiedicati carili se tulbura de cate ori au de produs o stire cu numirili mai mari decat numaru' total al deshtelor din posesiune! =))
Taica, eu zic ca tzeapa a mare a luat-o Raiffeisen, daca le-a platit alora studiul asta.
Iar afirmatia "... 58 % intentioneaza sa-si cumpere o locuinta in urmatorii 5 ani..." e chiar haioasa raportata la realitatea din teren. :) :) :)
Daia ziceam eu cand ziceam, ca e bine sa ziceam.
Aaaa, pai si eu intentionez sa cumpar un Tesla Roadster in urmatorii doi ani. ;-)
Cum? exista informatii care trebuie "luate" cu spirit critic chiar daca ne ferim de maleficul televizor? :)
PS: Oare ziaristul de la newsin poarta toata vina pentru perceptia ca "reprezentativ" e citit sinonim cu "romanii" ?
Tristi, bine spus asa.
Idiotenia e ca nu stiu pe cine pacalesc: vor sa-i bage in depresie pe aia care nu se descurca?
@killroy: fii atent aici ce le-a mai emanat mintea la astia: http://www.fiskerautomotive.com/
Tot felul de ciudatenii apar in zilele noastre.
Mai ieri citeam, pe aici parca, ca PNL creste necontenit datorita faptului ca cetatenii Romaniei constientizeaza din ce in ce mai bine cum e cu dreapta si cu centrul.
Mai alaltaieri citeam ca 49% dintre romani regreta comunismul...so, romanul contientizeaza dar nu voteaza. Si tot asa...;-)
Cine a transmis datele/informatia, Daedalus sau banca? :-)
Eu mă întreb dacă instrumentul tăios al numitului domn Ockham se aplică şi în alte cazuri când se caută explicaţii, spre exemplu - un exemplu ales la întâmplare - când se încearcă a se afla de ce eroarea la exit-poll e mai mare ca marja promisă...
@ Anonim: Cetatenii Romaniei fac un lucru foarte simplu si inevitabil: aia batrini mor, aia tineri fac 18 ani. Maaare mister, viatza asta, dom'le... :) :p
@ ZaffCat: sa moara pisica zidita in proiectul arhitectural daca stiu. Nu-mi pasa, nu ma doare la ficatul grijii. Eu scot in evidenta nasolitatile jurnalistilor, nu le caut scuze.
:wink:
@ Ovidiu: Aha. Conspiratzionistule. Nemultumitule. Circotasule. Oare tu nu stii oare unul din principiile de baza ale lucrului cu statistica la doi doozeci: ca marja de eroare este intotdeauna mai mare decit cea promisa, iar putza mai mica decit cea descrisa in preludiu?
:)
@Turambar
Pacat ca nu se vede si nici n-o sa se vada la vot chestia de care spui tu.
Aia care fac 18 ani sunt interesati sa mestereasca vreo colega decat sa voteze cu...chestia asta de-i zice dreapta.
Plus ca tu chiar nu crezi in evolutia unui om daca sustii asta. Doar n-o sa inlemneasca toti in (eventuala) gandire de la 18 ani. :-D Majoritatea chiar evolueaza.
Ai si tu dreptatea ta. Ca de obicei, regele de acum 3000 de ani e cit se poate de actual: si tu ai dreptate, si tu ai dreptate.
Nu la 18 ani incepe interesul pt politica, cel putin la noi. Pe la 30 de ani. Copilarie intirziata. Neotenie avansata. Se vede in grafice, in intensitatea participarii la vot.
Trimiteți un comentariu