Ieri am fost la comemorarea celor doi rugbyști steliști care au murit împușcați la Revoluție: Radu Durbac și Florică Murariu.
A fost trist.
Azi vă propun să citiți, înspre amintirea și pomenirea lor, ce ne spune despre ei Cristian Țopescu.
Dumnezeu să-i odihnească, așa cum să-i odihnească pe toți cei care au murit zilele acelea, cînd nu știm ce a fost: lovitură de stat, revoluție, intervenție a serviciilor secrete.
Un pic din toate, nu?...
:/
Text courtesy of FRR. Articol apărut în Adevărul.
* * *
Peste memoria lui Radu si a lui Florica nu se va putea asterne colbul uitarii.
Parca ieri calcau barbateste pe gazonul stadionului de rugby din Ghencea. Parca ieri se incununau cu laurii marilor victorii ale rugby-ului romanesc. Parca ieri purtau banderole de capitan de echipa ale reprezentativei avand ca simbol frunza de stejar. Erau amandoi ca doi stejari frumosi, in plina barbatie. Si parca tot ieri, intr-o ingrozitoare noapte de 22-23 decembrie a fost sa fie impuscat, la datorie, cu arma in mana, RADU DURBAC.
Si n-a trecut apoi decat o zi si nauciti de durere am aflat ca a cazut, impuscat pe strada, FLORICA MURARIU.
Se implinesc 21 de ani de atunci. Dar, oricati vor fi anii care vor mai trece, peste memoria lui Radu si a lui Florica nu se va putea asterne colbul uitarii.
Pentru ca stelele nu mor niciodata. In urma lor, sportul romanesc a ramas aceeasi scena a vietii, cu visuri si sperante, cu satisfactii si amaraciuni, cu realizari si esecuri, cu lacrimi si bucurii, cu risipa de energie a unor tineri entuziasti intrecandu-se loial.
Daca fotbalul este jocul cel mai iubit de catre privitori, rugby-ul detine un alt superlativ, fiind sportul carora ce-l practica, nu cei carora asista, le ofera o imensa dragoste si credinta.
Devotamentul rugbystului pare a fi facut din cel mai pur cristal sufletesc.
Moravurile rugbystului slefuiesc calitati de bazalt sufletesc. Printre prieteni e bine sa avem intotdeauna un rugbyst. Oameni ca ei au harul amicitiei profunde.
* * *
PS: Cei doi nu au fost singurii rugbiști care să fi murit la Revoluție. Altora patru li s-a terminat viața atunci, prea devreme.
Petre Astafei (19 ani, Metrorex): împușcat în Piața Revoluției
Bogdan Stan (21 ani, Metrorex): la Televiziune.
Florin Butiri (21 ani, Metrorex): într-un incendiu
Cristian Toporan (19 ani, Energia București)
Dumnezeu să-i odihnească pe toți...
:/
miercuri, 22 decembrie 2010
Doi stejari frumoși
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu