Azi dimineață, prin zloată și zoaie și slush, către grădiniță. Ne oprim la marginea trotuarului, să lăsăm să treacă o mașină.
“Tati, de ce au mașinile patru roți, ca pisica?“
Vavavoum! Mînca-o-ar tata să o mănînce pe ea dă dășteaptă, la patru ani și restu zile. Uite ce întrebări fundamentale, simple, clare, profunde dar adînci :), poate să pună un copil de patru ani și restu zile.
Deci cum să-ți explice tata ? Hmmm... Lemme think...
Ar trebui să-ți povestească tata despre un nene de acum o sută de ani, d’Arcy Thompson, care a scris genial despre limitările fizico-chimice în dezvoltarea formelor lumii vii. Ar trebui să căutăm prin cartea asta groasă, On Growth and Form (cartea o găsiți aici, courtesy of Turambar cel generos), să vedem unde zice nenea d’Arcy despre strategiile convergente de locomoție pe care speciile, mai ales alea animale :), le-au dezvoltat pe parcursul milioanelor și miliardelor de ani de cînd Dumnezeu a creat lumea acum 5434 de ani, pe undeva prin Orientul Mijlociu, cum intri în Siria pe dreapta.
Sau să-ți povestească tata despre animalele care se deplasează fără picioare (rîmele sau șerpii), despre animalele cu un picior, dar care nu se deplasează (viermii tubulari care trăiesc pe fundul oceanului), despre muuulte animale cu două picioare, sau de ce nu au animalele trei picioare (ba au! unele stele de mare), de animalele cu cinci picioare, cu șapte sau șase (da, da, sunt: vedeți cele cu simetrie radială – tot stelele de mare, de ex.), sau cu opt sau cu o mie (păianjenii și miriapozii ăia de facem noi o salată gustoasă din ei la Telega – mmm yummie salată de picioare de păianjeni și de miriapozi. Mmmm... O delicatesă).
Sau de ce toate vertebratele au patru membre, din motive de dezvoltare simetrică bilaterală (Bilateralia)și de strămoș comun, ăla primul cu notocord, din clasa Tetrapoda (citește și aici). Despre diferența dintre patru membre, că toți suntem tetrapode, și patru membre folosite la locomoția terestră, adică despre cvadrupedalism.
De ce unele ramuri total diferite de specii au dezvoltat pe parcursul timpului, într-un proces numit evoluție convergentă, deplasarea bipedă: unii dinozauri și urmașii lor, păsările, dar și cangurii, unele primate, inclusiv noi, unele specii de rozătoare. Și cît de greu este să te deplasezi pe două picioare, față de patru picioare. După cum spuneau clasicii literaturii distopice: Four legs good, two legs bad.
Să-ți mai povestească tata despre efectul de optimizare a efortului cu minim de resurse (parcimonie), adică, scumpa mea, acolo unde merge cu șase sau cu opt sau cu 100 de picioare, merge și cu patru. Pentru că patru este numărul cel mai mic de colțuri :) care să-ți asigure stabilitate gravitațional-inerțială pe două dimensiuni: față – spate și stînga – dreapta. Ia uite aici, Andruta tata,
Să-ți mai povestească pe urmă tata despre cum muuulte, dar muuulte din lucrurile pe care le-au inventat oamenii sînt de fapt copiate din natură, că natura a avut timp suficient la dispoziție, milioane și miliarde de ani, de cînd a inventat Dumnezeu lumea acum 5434 de ani pe undeva prin Orientul Mijlociu, să testeze tot soiul de variante de modele, avînd la dispoziție cel mai puternic și mai necruțător instrument de testare: evoluția.
Să-ți mai povestească pe urmă tata despre istoria automobilului, despre toate încercările naiv-caraghioase de la începutul existenței sale, pînă cînd mașina a ajuns să arate cum arată azi, cînd tu ai patru ani și restul zile.
Și pentru toate astea, mițișor chițișor, ne-ar trebui vreo două zile și restul enciclopedii să-ți explice tata. Dar asta cînd te vei face mătăluță un pic mai mare și vei începe să înțelegi nemaipomenita asta de mașinărie fizico-chimico-biologico-mecanico-socială numită viață.
Pînă atunci, hai să-ți dea tata două răspunsuri mai simple:
1. Ca să nu cadă, tăticule.
2. Pentru că oamenii iubesc mult mult de tot pisicile și atunci s-au gîndit să se ia după ele. N-ai văzut și autobuzul lui Totoro, că tot ca o pisică maare era făcut?
That’s why life is beautiful, băi atomicilor băi care nu faceți copii…
joi, 11 februarie 2010
Marile întrebări științifice așa se nasc
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
10 comentarii:
genial :))
fuarte micheteaux! multumim pentru carte şi restu'. articolul intră la del.ici.os pentru mai tarziu, cand e mintea limpede. nu stiu cand va fi aia, dar.
Sunt curios de reactia puiului de om la 16 ani si ceva zile, cand taticu' ii va arata postul asta. Oricum, genial.
Multam fain de articol!
Da. Si ce frumos doarme, ce zambet are in somn. Stiu cum e. Si eu bateam campii acu vre-o 20 de ani. Cam tot asa. Ehe, tempi pasati. :)
M-am amuzat si pe ziua asta. :)
Multu' pentru impartasirea experientei si pentru explicatiile suplimentare!
Si o-ntrebare indiscreta: aveti pisica? :)
@ Tapirul: Cum le stii tu pe toate ca un om mare :)
Irina: Neaah. Pisica? Never. Doar acasa, la Telega, si doar in conditii de indepartare strict controlata (o tinem prin vecini cand suntem plecati)
:)
Prima vizita. Nu ca n-as fi stiut de locul asta... e destul de greu sa nu afli de Turambar...
De ce? Curiozitate.
Si recunosc ca a facut "toti banii"! Articolul de fata este o perla. Fara nicio exagerare. Este genul de post pe care imi vine sa il mentionez in discutiile de zi cu zi...
Felicitari! Iar experienta unei astfel de intrebari chiar este de invidiat! (nu acelasi lucru se poate spune despre experienta mea de azi)
Spor! Iar blogul tau merita revazut.
:) Most obliged for your kind words, mate :)
Trimiteți un comentariu