Și s-a făcut ora patru.
Ora patru după-amiaza, pentru că mai încolo m-a prins și ora patru dimineața. Alte vremuri, alte încăperi. Pe rînd...
Deci s-a făcut ora patru, moment la care eram invitat în studioul Antenei 3 din colțul sălii mari, după discursul lui Geoană. Dat fiind că acesta începuse, mă dădusem pe aproape, să fiu pe poziții. Emisiunea era pusă pe pilot automat, pe directul cu Geoană. În consecință, scaunele erau goale, microfoanele direcționale așteptau albastre pe masă, nici unul din invitați încă nu se așezase la masă. N-avea rost să mă pun eu primul acolo, găină în mijlocul grămezii. Așteptam lîngă, pe marginea coridorului, și ascultam ce spune MG-ul, cu urechea drept într-una din boxe. De la concertele de rock mi se trage: și apetența pentru tare repede și iute, dar și anduranța la decibeli :)
Și stînd eu acolo și ascultînd vorbele de partid spuse la intensitate de Metallica și de Guns’n’Roses, arunc o privire împrejur și pe cine văd? Pe Vanghelie. Mă apropii de el, îl întreb cum i se pare. Ascultăm împreună. Din cînd în cînd, mai schimbăm impresii. “Uită-te și tu, acuma e lider cu adevărat, și ăștia vor să-l schimbe. Păi tu îți dai seama cît o să dureze pînă o să crească Ponta să ajungă așa?”, zice el cu o față ușor dezamăgită. Să nu uităm că eram în perioada aia a zilei în care opțiunea Ponta prindea din ce în ce mai clar contur în atmosfera sălii. Vanghelie, în consecință, era din ce în ce mai posomorît. Nu apăruse încă momentul Diaconescu, cînd se vedea pe fața lui că i-a venit inima la loc.
Într-adevăr, Vanghelie avea dreptate. La nivel non-verbal, dincolo de temele abordate, Geoană era mai bun decît Ponta. Exercițiul deselor ieșiri în public își spunea cuvîntul. Am citit sau auzit multe opinii pe urmă, cum că discursul lui Geoană a fost mai slab decît cel al lui Ponta. E posibil, la nivel de vorbe, de teme, de retorică. Însă la nivel de prestație, de corporalitate, de gestică, de non-verbal, de timbru al vocii, de ritm, a fost mai bun. E adevărat că l-a ajutat probabil și inginerul de sunet. Dar chiar și fără micile răutăcisme de potențiometre de volum, tot mai bun ar fi fost la capitol prestație.
Ei bine, stăteam lîngă Vanghelie și îl ascultam amîndoi pe Geoană, cînd începe să sune telefonul. Îl ignor: era clar că nu s-ar fi auzit nimic. Episodul cu casa din Bistrița din timpul discursului lui Ponta mă învățase că în asemenea momente nu are rost să răspund. Dar telefonul nu se lasă. Imediat după ce se termină apelul, începe să piuie. O dată, de două ori, de multe ori. Aha. SMS-uri. SMS-uri grămadă. What the...?
Scot telefonul, mă uit la ele. Ups. Am pus-o. Dintr-o dată, descopăr că am mulți prieteni care au început să dea cu multă iubire vîscoasă în mine. Toți îmi frecau ridichea, pe varii registre stilistice, să plec dracului de lîngă Vanghelie. What the heck? De unde știu ăștia? Rotesc privirea. Damn it. O cameră de ambient dintre cele de la Antena 3 era pusă fix pe noi. Era clar: iar au împărțit ăștia ecranul în mai multe și într-una din bucăți, aia în care se reda atmosfera din sală, probabil că era Vanghelie. Și dacă era Vanghelie, eram și eu. Care tocmai îi șușoteam în ureche, nu? E clar: sunt la televizor. E clar: il consigliere. Ha! Ironia sorții.
Și uite așa, dragii moșului, o țară întreagă m-a pomenit de mamă, laolaltă cu SMS-urile prietenilor. SMS-urile au fost apsolut delicioase. “Huoooooo.... ții cu ciorile?”. “Pleacă de lîngă Vanghelie...”. “De 5 min ești filmat de Antene. În cadru ești tu cu Marean :)))) “Inchide sacoul, te dezavantajeaza. Saluta-l pe Vasile k țipă la TV”. “Forza Turambare”.
Aha, sacoul. Aha, mi se vede burta. Aha, Vasile. Who the heck is Vasile? M-am încheiat la sacou și am ascultat mai departe discursul lui Geoană, alături de Vanghelie. Și așa a apărut Turambar la televizor, să-l vază o țară întreagă ce burtă are el că nu e încheiat la nasturi la sacou, și cum îi șopotește la ureche lui Vanghelie. E clar: Turambar s-a dat cu Vanghelie.
Înainte de a merge mai departe cu telenovela antropologiei congresului, să lămurim două lucruri. De fapt, trei. De ce m-am dus acolo, cum am ajuns acolo și relația mea / noastră cu clienții, în general, cu PSD-ul, în particular, și cu diferitele facțiuni de grupuri de găști de tabere din PSD, în și mai particular.
De ce m-am dus? Simplu : pentru că eram curios. Pentru că asta mi-e meseria, în fond și la urma urmei: să studiez oamenii. Biologii studiază cangurii și furnicile și zebrele și crocodilii și urșii polari și balenele. Antropologii studiază practicile rituale la canibalii din Papua Noua Guinee, uneori prin observație participativă extremă, pe post de fripturică în cazan la canibal, sau structura relațiilor de rudenie la indienii pao-pao, sau alte chestii cu pirogi, măști rituale ori obiceiuri complicate și sîngeroase de adus ploaia. Ete că sociologii studiază și ei ce poate, ca să mă ecsprim astfel. Mai pe-aici pe-aproape, Nu e cu cămile, e cu Mercedesuri. Nu e cu ritualuri de nuntă la Pago-Pago, este cu ritualuri de putere. Nu e în Papua-Noua Guinee, e în București, cum intri în Romexpo pe dreapta, după gardieni. În cazul de față, ritualurile de selecție la triburile politice din România :).
Buuun. Asta pentru a vă limpezi nelămuririle voastre răutăcioase de ce s-a dus Turambar la Congres? Pentru că m-a interesat. Nu m-a chemat nimeni. Eu am vrut să mă duc. Pentru că e interesant. Pentru că întîlnești lume. Pentru că te cunoști cu lume. Pentru că ai ocazia să vezi pe viu ceea ce alții văd doar la televizor sau în filme.
Buuun. Să trecem la a doua parte a limpezirilor motivațional-procedurale. Cum am ajuns acolo? Simplu: am dat un telefon :). Am rugat pe cineva și s-a rezolvat. În contra prejudecăților des întîlnite, nu datorită lui Vanghelie. Ba chiar din contră, aș spune.
Buuun. Ce-i cu facțiunile astea și cu relația lui Turambar cu ele? Aici e simplu: sunt perpendicular și obiectiv și rece. În termeni științifici: nu mă bag. Unii din tabăra Geoană / Vanghelie m-au bănuit că țin cu ăilanții. Nope. Greșit. Pe dos, cei din tabăra Ponta / Hrebe / Năstase / Iliescu, tot unii din ei, s-au întrebat dacă nu cumva sunt omul lui Vanghelie. Nope. Greșit și de data asta. Am avut clienți și dintr-o parte și din alta. Cum de asemenea am avut clienți pe parcursul timpului și de la PNL, și de la PD-L, ba chiar și de la UDMR. În mod inevitabil, am și avem cunoștințe și clienți cu politicieni din mai tot spectrul politic. Asta nu înseamnă că țin neapărat cu unul sau cu altul. Știu să separ apele: sondajul e sondaj, consultanța e consultanță, clientul e client, politica e politică. Nu mi-am ascuns niciodată predispozițiile în materie de vot. Cei care citesc acest blog știu prea bine. Știu și clienții, stați fără grijă. Asta nu înseamnă însă că ar influența cu ceva felul în care îmi fac treaba în profesia mea. Una-i una, alta-i alta.
Buun. Acestea fiind spuse, Șeherazada își pleacă din nou sfioasă pleoapele și ridică deștele de pe tastatură. Stimați viziri cititori, episodul acesta se încheie. În episodul următor, despre Cristi și despre evenimentele serii și mai ales și mai ales despre momentul celor 12 oameni furioși. Stay tuned. :)
luni, 22 februarie 2010
Jurnal de front. 2. Cu SMS-ul pe televizor călcînd
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
28 comentarii:
Cand e episodu' ce-o sa vina. Sa ne potrivim si noi asteptarile la plaivazu' mata. :-)
Pana la urmatoarele alegeri, cu siguranta :)
Glumesc. Probabil in seara asta. Daca nu, maine dimineata.
Oau! esti tare, ai ajuns langa Vanghele. Ai simtzit ceva? are carisma? domina interlocutorul? il fascineaza cu volute intelectuale?
Asa e! sociologii protejeaza animalele, experimenteaza direct pe oameni.
O intrebare: ce companie s-a ocupat de event?
Nu e prima data cand ajung langa Vanghelie :)
Nu stiu cine s-a ocupat de eveniment. Cred ca niste sociologi care nu au scrupule in a experimenta pe oameni :) :p
Aaaa! vezi ca nu stii. Nu socologii s-au ocupat de event, ei doar au scris proiectul, hehehehe.
E ca in bancul ala: Cati sociologi insurrrrubeaza un bec?
Ia zi!
Nu cred, mai degraba telefonul din Bistrita arata ca cineva a cumparat cd-ul cu informatii imobiliare si bancare din regiunea Bistrita. Vad ca e la moda prin Europa.
:) Mda. Cum luatz voi in deshert cuvantul sociologului, aceasta nobila profesie organizata in jurul conceptelor de complexitate, probabilitate, probitate, moralitate si puternic angajament actional :) :p
Militantism umanist, inginerie sociala, axilogic-pozitivista, responsabilitate puternic interorizata si progresim in toate cele.Ura!
n-aș fi de acord că discursul lui Geoană a fost mai bun. mie mi s-a părut cam patetic, pe alocuri disperat - apeluri la unitate șamd
@Turmabar
nu te rade ca e groasa. Vad ca afirmi pe alte bloguri ca Bogdan Teodorescu e sociolog. Daca demonstrezi asta in direct si in reluare, itzi dau un maltz: Glenmorangie, Glenfiddich-verde, Laphroaig.
Sa nu te lingi pe bot motane ca nu il vezi usor...
1. Discursul lui Ponta a fost mai bun tehnic, discursul lui Geoana a fost intr-adevar mai bun ca interpretare. Da, la Geoana se simte exercitiul, nu, la Ponta nu lipsa de exercitiu e problema, Ponta e de lemn rau in materie de public speech si se va tranti rau de treaba asta daca va fi lansat la prezidentiale, deci PSD tot nu va avea candidat zdravan, deci tot pe masinaria teritoriala se va baza, deci tot puterea din marile maini influente care tin de sforile filialelor va decide soarta partidului, deci reforma PSD se va intampla cam deodata cu lansarea mea in viata ascetica. :))
2. Tocmai uitandu-ma la discursul lui Ponta pot spune ca cine-si imagineaza ca omul asta poate atrage tineri reformisti in partid e cu vaca rau de tot. Ponta e eeexact expresia tanarului batran, care, bonus, a avut nevoie de sistemu' de propulsie Nastase pentru a se lansa. Sorry, da'... necastigator.
(3. Da jos burtaaaaa! =)) )
Hai ba ca degeneraram in fiziologie.
@ Camil: repet, nu analizez temele, ce a spus, ci felul in care l-a spus: componenta non-verbala. Am mai auzit opinii cum ca pe fond discursul lui Ponta a fost mai bun.
@ Anonim: auzi tu, dar nu-i mai simplu sa dai tu sticla aia de single malt fara nici un fel de conditionari? Ce facem aici: examen? Tu dai sticla si eu pun conditiile: sa fie musai de obligatoriu Laphroaig. In rest, cum vrei tu.
PS: Tu consideri Glenmorangie sau Glenfiddich whisky? Yuk... Whiskyurile astea din Lowlands si din Speyside sunt absolut leshioase la gust. Tocmai m-am fript zilele astea cu unul, cu un Benriach care nu-mi spune absolut nimic. Concluzia: sa moara pisica cine se mai aventureaza sa faca incercari. Raman la Isley. Laphroaig pentru zilele obisnuite. Lagavulin pentru momentele cand ma simt Adrian Nastase. Ca la gyokuro si sencha, daca stii cum e cu ceaiurile verzi...
hehehehee
@Turambar,
poate sunt eu afon la maltzuri dar in nici un caz la sociologi, hehehe.
Draga te admir sincer! daca ai din cand in cand momente cand te simti A. Nastase...
Probabil ca subectul BT este tabuu, dar ai deschis tu subect la Monseur Parvan si se vede ca am presupus gresit neshte chestii...
Tz tz tz. Ce-avetzi, bre, cu burta mea? E glamoroasa. Si nu ma incurca la rugby decat cand alerg :) :p. In rest, e numai buna de atenuat impacturile frontale contondente.
:) :p
Si care va sa zica vrei sa te faci asceta, ai?
:)
In prealabil ma retrag intr-o manastire...
...de calugari. =))
@ Anonim: neah, nu e tabu, e irelevant. Iar la aia cu A. Nastase itz dai seama ca am glumit. Ce, tu nu stii de gluma? Am zis de AN in contextul cu single malturile din Isley, ca stiu ca lui ii place Lagavulin. Eu de fapt in forul meu propriu si personal visez sa fiu Reagan. Actor la tinerete, presedinte peste botonu roshu la batranetze. Asta da viatza, nu aia sa faci poteca pe asfalt la DNA.
:) :wink:
@ Anca: aha. Am intzeles. THAT type of asceticism. Aha. Ai dat-o pe priceperi mistice de mana stanga. Aha... :)
D'asta ai blog de blog. Ca iti faci treba. Si ai material.
Poate in martie, la congresul PNL, schimbam o vorba in direct... :P
Eu cu Tantra de stanga nu umblu, da?! Pe mine nu ma parca pe stanga acu', in fierberea curentului carpato-danubiano-Pontaic! Tehnica mainii drepte forever! Go, cosmic brother, go! -- pentru cine stie cine-i cosmic brother. :D
@Turambar,
asa domle, Regan da.
Eu zic ca esti pe drumul cel bun, daca te sprijina si cel ma important partid din Romania, adica Partidul Sociologilor din Romania, iesi sigur la butonu roshu.
Din partea mea, vede-at-ash pe cel mai inalte culmi!
păi fix de chestiile non-verbale vorbeam. dar poate sunt subiectiv - mi s-a părut că vorbește prea tare (ulterior am aflat de treaba cu sonorul), că gesticulează prea mult, că are o expresie rugătoare...
oricum, tot un drac. nu e ca și cum m-ar pasiona în mod special subiectul :)
@all,
daca are cineva transcriptul de la spiciul lui Ponta idem si pentru Geoana. Multumesc anticipat.
daca ii spun lu Vasile ca nu stii cine e, vei dormi cu pestii...tocmai pe el care pupa lcd-ul cand apareai in cadru si povestea mandru gazdelor sale (pe obligate si tipate, in ciuda incercarilor repetate de a schimba subiectul)"ispravi" din viata dumitale...noroc ca nu a stat decat 2 ore :))))
Consilieru' personal pe probleme de Burta
(da nu burta era pb, mainile adanc infipte in buzunarele pantalonilor cu 3 pense, o puneau in valoare, tre' sa mai lucram si la asta:))
ps: deci nu ai nr meu salvat...hmmmmmm...vezi tu razboi pe mostenire ce ai cu mine
hait, cosa nostra! glasu'pamantului...
Il am, cum sa nu il am salvat, Rejino, stralucitoareo :). Doar ca m-ai confuzat, ca pentru mine Vasile e Sile, in mintea capului meu, si pe de alta parte din felul in care ai scris SMS-ul mi se parea ca te referi la cineva care este la TV, urla la TV de partea ailalta a sticlei, nu ca sta in fatza televizorului si ca urla la burta mea :).
Ahaaa, Fasileee.... :)
:p
Ce neamuri domle.
vanghelizatule :P
p.s. ca gras stie toata lumea ca esti :D:P
Trimiteți un comentariu