Și uite așa a trecut și momentul turambarico-vanghelian. Și s-a făcut ora cinci. Ora lui Iliescu.
Între discursurile lui Geoană și al lui Iliescu, lumea a luat o pauză, fiind mai puțin interesată de ceea ce se spune de la tribună (niște discursuri ale unor candidați la vicepreședinți) și mai interesată de ceea ce se întîmplă în sală.
A venit astfel din nou vremea foielii și a discuțiilor și a negocierilor mai mult sau mai puțin vizibile. Din nou frecuș prin sală, înghesuială la bufet, intrări și ieșiri din camera de negocieri. Toată lumea vorbea cu toată lumea, și Ponta era the flavour of the hour. Numele lui era pe buzele a din ce în ce mai multor participanți. Oamenii lui Geoană erau negri la față. Și încă nu venise discursul lui Iliescu.
Și s-a făcut ora cinci și a venit discursul lui Iliescu. Toată lumea de la bufet a lăsat baltă cremvuștii chimici și nessul prea dulce și țigările cele sănătoase și pline de vitamine și s-a întors în sală.
În sală, unde Iliescu vorbea cu vervă, cu verb, cu șucăr bine ținut în frîu. Cu mînie proletară, cum se spunea pe vremurile alelante, pe care noi ăștia nu le-am prins decît la ședințele de pionieri și de uteciști. Și a vorbit Iliescu al nostru la fics, pe durerea sălii, înfierînd și dînd sugestii și analizînd, țepele să iasă fain, să nu se neglijeze problema de disaign, țeapa să fie suplă, să satisfacă clientu, să se potrivească perfect cu maneaua și cu decidentu.
Dincolo de glumă, discursul lui Iliescu a fost puternic. Și la nivel de conținut, și la nivel de pricepere retorică. De mînuire a emoțiilor sălii. De poante bine controlate, de îmbinare a limbajului de lemn cu cel autentic, viu, informal și natural și spontan. Ce mai, Bunicuța a fost bună. Sala era în delir, un delir neprefăcut, sincer. A fost unul din momentele puternice ale congresului. Și, drept urmare, uite așa s-a mai pus o bomboană pe coliva lui Geoană și o steluță pe tortul de consacrare al lui Ponta. Fără ca Iliescu să menționeze vreodată explicit că l-ar susține pe Ponta. Exact precum în stilul bunelor conferințe din anii 50-60, cu discursurile oblice, cu aluziile și referințele sibilinice și criptice pe care de fapt toată lumea le înțelege. Wink wink: te-ai prins, da? Cum să nu. Evident. Elementary, my dear Watson.
Buun. Și gata. Era clar: Ponta avea the upper hand. Și era ora cinci și jumătate. Moment în care Andreea mă invită din nou să vorbesc la A3. Mă nimeresc cu Ciuvică, că restul erau plecați să fumeze, Ciutacu cu Șerban Micky Șpagă Mihăilescu pe ușa din spate, unde se mai duceau invitații să tragă una mică, precum liceenii la veceu, ceilalți la bufet, în față.
Și dezbăteam noi cu seriozitatea lemnoasă caracteristică marilor spirite invitate la emisiunile de bătut apa politică în piuă, cine are mai multe șanse, Ponta sau Geoană, cum evaluăm noi situația, cum au fost discursurile, ce șanse (mai) are Diaconescu, alea alea, idei de macsimă adîncime, ce mai. Cînd colo, ce vedem? Că vorbim de lup și că lupul trece pe lîngă noi.
Nu o să uit prea curînd scena. Eu, stînd pe scaunele alea de bar ale studioului TV A3, îndreptat spre Dana Grecu, cu corpul ușor cîș față de masă și astfel putînd să acopăr vizual și coridorul din laterala dreaptă a sălii, coridorul care începea din fața vestitei săli cu perdeluțe. Și pe coridorul ăla, în timp ce vorbeam noi, cine venea, negru la față, cu fălcile strînse? Cristian Diaconescu. Trece prin spatele nostru și se duce glonț la tribună. Între timp vede și Dana, ne face semn să ne oprim, că vorbește Cristi. Și vorbește Cristi. Și doar știți ce a vorbit. Și totul se răstoarnă la loc.
Îl văd clar pe Cristi cu ochii minții memoriei recente: venind pe coridorul acela, mai mult ca sigur dinspre încăperea de negocieri, cu pas rapid, hotărît, tras la față și strîns la fălci, cu ochii tăioși, posomorît și hotărît, mergînd drept la țintă. Ca un om care se grăbește să se întîlnească cu soarta.
Îi văd la fel de clar cu ochii memoriei pe Vanghelie, care între timp apăruse exact în același colț al coridorului, în care cu o oră înainte ascultase împreună cu mine discursul lui Geoană. Stătea și asculta declarația lui Cristi și, pentru prima oară în acea zi, l-am văzut pe Vanghelie mai puțin tensionat, luminat la față. Nu mai era Vanghelie cel de pînă atunci, posomorît și preocupat. Era Vanghelie ăla pe care îl știam eu din alte ipostaze, sigur pe el și cu ochii sclipindu-i. Îi zîmbea fața, radia putere și siguranță, vorbea cu cei din jur și din tot corpul spunea că e bine. Lîngă el, Aura Vasile vorbea aprins cu Dana Grecu, și gesturile largi, energice ale Aurei și entuziasmul său spuneau același lucru: da, e bine. Da, we’re back in business.
Mai tîrziu, mai pe seară, am aflat că Diaconescu tocmai se văzuse în acea încăpere cu perdeluțe cu MG-ul și cu MV-ul. Și atunci lucrurile se cam leagă: maniera hotărîtă, aproape grăbită, cu care se îndrepta spre tribună. Felul în care Vanghelie și Aura îi urmăreau discursul. Fața înnegurată a lui Cristi. The stride, the stride. Pasul unui om care, după ce mult timp a stat în cumpănă (sau sub presiune?), s-a hotărît (sau a cedat presiunii?) să facă ceva cam dezagreabil, dar necesar. De unde și maniera cu care se îndrepta spre acea tribună, spre întîlnirea cu soarta.
Vă este evident că viitorul politic al lui Cristi a fost puternic pus la îndoială, a fost jeopardizat și poate iremediabil compromis de această mișcare. Ce era el considerat drept șovăielnic și nesigur și cam lipsit de vînă de-aia de singe în instalație, acum va fi și mai și. Nu știu dacă va reuși să se redreseze după această zi total nefericită pentru el.
Pe de altă parte, vă este la fel de evident că efectul anunțului său nu a fost unul de mișcări efective de trupe. Asta pentru că Cristi nu a avut prea multe trupe în spate, prea multe organizații și voturi de care să fie sigur că le poate tranzacționa la negoțul voturilor din camera cu perdeluțe. Ce zice el cu 200-300 de voturi și cu riscul de a se ține turul II e o mare barbă, e o încercare evidentă de saving face. El nu a avut niciodată sprijinul baronilor sau al organizațiilor, ci mai degrabă un sprijin extern, din afara partidului, simpatia votanților, și nici ăia de la ei, de la PSD, ci mai degrabă din afara PSD. Însă este la fel de evident că anunțul său a funcționat la nivel simbolic, că a influențat deciziile nehotărîților și că a reechilibrat situația, măcar pentru moment, măcar doar la nivel de percepție, dacă nu și la nivelul calculului rece al hîrtiei.
Și uite așa s-a făcut ora 18:00 și situația era din nou echilibrată. Ne întorsesem de unde plecasem. Cine va cîștiga? A reușit Geoană să revină în joc? Va reuși Ponta să-și mențină lead-ul pe care îl obținuse pe parcursul zilei? Cît de mult a contat declarația lui Cristi? Dar cele anterioare, ale lui Mazăre, Mitrea, Năstase? Ce face Hrebenciuc? Dar Vanghelie? Cît de importantă a fost intervenția lui Iliescu? Cu cine e Dragnea? Dar Oprișan?
Și uite așa s-a făcut ora șase seara și lumea a început să voteze. Încet și chinuitor, cîte o organizație din sfert în sfert de oră, marele animal numit sală s-a pus în mișcare, liderii au început să alerge pe lîngă pîlcurile organizațiilor județene precum cîinii ciobănești pe lîngă turmă, mînîndu-i la vot, mobilizîndu-i, scuturîndu-i din amorțeală, distribuind listele și aducîndu-le aminte din nou cu cine trebuie să voteze, făcînd ultimele calcule. Sergenții mînînd trupa la luptă, la foc, să iasă din tranșeele scaunelor incomode, să sară sîrma ghimpată, dincolo de bodyguarzi, pe cîmpul de luptă al cabinelor de vot, acolo unde curge sîngele și miroase a praf de vorbă și unde mare întristare și mult suspin este și multe urne colorate sunt și chiar și camere de luat vederi.
Și uite așa s-a făcut ora șase seara. Și venea vremea trădării, dar cei mai mulți dintre noi încă nu știam asta.
Dar despre asta, prea mărite vizir cititor, mai tîrziu, spuse Șeherazada aplecîndu-și sfioasă pleoapele ei de sociolog observator participativ. Mai tîrziu, stimate prea mărite vizir cititor. Nu vezi soarele cum se ridică pe cer? Mă duc să cumpăr roșii. Și portocale. Și lămîi, să fie tot spectrul cromatic politic în joc, să nu ziceți că țin cu vreunul sau cu altul.
:)
marți, 23 februarie 2010
Jurnal de front. 3. La mijloc de codru des
Scris de Turambar at 13:38
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
Domle, foarte tare! Asta nu a fost congres! E o combinatie intre Regele Lear- Opedip- O noapte furtunoasa.
Q: Cand arunca Zitza cu vitrion?
Lingurica ma tzine in continuare, desi butelia a sosit bine, dar cam pilpiie, nu arde cu flacara curata.
Plec joi la Sinaia si voiam sa prind sfirshitul acestui serial, ca acolo nu prea pot sa stau pe Internet. haida, stringe-te de pe drumuri si wrap up. I need closure.
Coooomin'! Mai am unul si gata. Bloody wrap it up.
:)
Corect, cum ar spune Ponta, sa trecem la tortu'miresei.
Nicu Banicioiu, ceva? special appearance? nimic? Magda ?
deja e foileton :)
este misto (doar) povestit de turambar. Live, cred ca trebuie sa ai stomacu de maidanez - ala pe care vrea turambar sa ii omoare... sau de diva porno, la cat fluid fi fost schimbat pe acolo.
Trimiteți un comentariu