Cum împotrivă pășind se-apropie unul de altul,
Cată la el învrăjbit și-l întreabă și-l sperie Ahile:
“Cine ești tu și de unde, de-mi ieși fără teamă-nainte?
Vai de părinții acelor ce vin să-mi înfrunte mînia!”
Fiul lui moș Pelegon, fălosul, la asta-i răspunse:
“Ce mă-ntrebi despre neam, tu prea inimosule-Ahile?
Sînt de departe, din țara Peonia cea roditoare
Și-am după mine peoni, oștire cu suliți. Vreo zece
Zile sînt azi de cînd eu am venit să iau parte la Troia.
Cît despre neamul meu, află că eu sînt nepotul lui Axiu,
Rîul în albie lat și cu apele cele mai mîndre.
El a născut pe vestitul lăncer Pelegon, și acesta-i
Tata-mi se zice. Dar hai să ne batem, tu falnice-Ahile!”
Dînsul așa-l amenință, dar repede-Ahile ridică
Sulița, frasinul din Pelion. Ci deodată spre dînsul
Lăncile-ntinde Peonul, căci n-a fost stîngaci, și cu una
El pe Ahile-l chitește în pavăză făr-a-i străpunge
Arma, fiind apărată de plata de aur dintr-însa,
Dar cu cealaltă-l julește pe el pe la cotul din stînga,
Sîngeră cotul atunci, iar sulița trece deasupra-i
Și-nțepenește-n pămînt, flămîndă de carne și sînge.
Pe-Asteropeos ochind Ahile la rîndu-i aruncă
Sulița dreaptă la zbor, și stă ahtiat să-l omoare;
Ci ea dă greș, nimerind pe-a rîului margine-naltă
Și pîn’ la mijloc în mal se-nfundă. De-aceea din teacă
Sabia-și trage viteazul atunci de la coapsă și sare
Fără de preget la el. Zadarnic acela din rîpă
Lancea dușmanului său încearcă s-o scoată cu pumnii,
Iute de trei ori o scutură vrînd să o smulgă din țărnă,
Însă de trei ori se moaie-n putere. În oara de-a patra
Cată s-o îndoaie din nou și iar se opinte s-o rupă.
Dar îl doboară-nainte însăbiindu-l Ahile.
Cum el îl spintecă, toate ale lui măruntaie se varsă,
Și întuneric i-acoperă ochii, și-n vreme ce dînsul
Horcăie, Ahile pe piept piciorul în pripă-i apasă,
Armele ia de pe el și fălindu-se așa-i cuvîntează:
“Astfel acolea să-mi zaci. E greu doar cu fiii lui Zeus
Cel neînvins să te lupți, măcar că un rîu ți-e bunicul,
Spusu-mi-ai tu că te tragi de la rîul cu albia lată,
Dar eu mă laud cu neamul că sunt de la marele Zeus.
[...]
Zice și-ndată din mal el lancea de-aramă și-o smulge.
Lasă pe Asteropeos lipsit de viață pe locul
Unde bătut e pe prund de a rîului apă negrie;
Peștii, țiparii foiesc în juru-i și-l tot împresoară
Și din grăsimea-i ciupesc irosindu-i rărunchii.
Homer, Iliada, Cîntul XXI, 148-204, pp. 392 – 393,
trad. George Murnu, Ed. de stat pt. Literatură și Artă, București, 1959
joi, 11 februarie 2010
Flămîndă de carne și sînge
Scris de Turambar at 00:12
Etichete: Arta, History, Homer, Iliada, Indo-Europeans, Literature, Oamenii frumosi si zadarnici, Poezie, Quotes, Scriitura, Violenta, War
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Poesie dă autori care este:
Imogene, Imogene
ce e alb la tine-n gene
alb, lichid, puţin vâscos
cu un aspect smântânos.
răspuns:
hai,fă, nu fiţi ipocrite
nu-i lapte de Hippolite.
Se cere caracterizarea personajului princial, Fane Proţap.
Acesta a fost un comentariu idiot.
Mi-l asum.
lol. Tu critic literar trebuia sa te faci, stralucitorule Imogene...
:)
Trimiteți un comentariu