"Consider că, deşi toţi oamenii ar trebui să se bucure de aceleaşi drepturi (educaţie, sănătate, muncă, etc.) şi de aceleaşi şanse în viaţă, aceştia nu ar trebui să poată vota înainte de a trece un test care să confirme înţelegerea de către fiecare alegător a sistemului de drept, a chestiunilor în discuţie, a bazelor funcţionării economiei, a capacităţii elementare de a face deducţii logice şi de a emite judecăţi de valoare.
Tot aşa cum un conducător auto trebuie să treacă un test pentru a obţine dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice – şi aceasta, spre binele public, pentru siguranţa celorlalţi! –, tot aşa şi un alegător ar trebui să poată dovedi că nu votează la voia întâmplării, în funcţie de care om politic îl mituieşte cu 2 litri de ulei sau cu un lighean de plastic!
În condiţiile în care nivelul de educaţie este în continuă scădere după 1990, îmi permit să cred că nu orice imbecil needucat are dreptul să-mi hotărască mie soarta! Reamintesc faptul că Adolf Hitler şi Benito Mussolini au ajuns la putere prin alegeri libere, tocmai datorită lipsei de cultură politică şi a lipsei de discernământ a alegătorilor!"
Beranger, Culoarea mea politică: cramoisi căcăniu spre turcoaz cu nuanţe de ocru
Nu ca as fi de acord cu tot ce spune el pe-acolo prin articolul ala al lui mustind de socialism utopic :), insa cel putin in privinta acestui subiect, din citatul de mai sus, parca-parca ar merita sa discutam un pic pe marginea validitatii, moralitatii si oportunitatii sale.
Courtesy of Anonim necunoscut, care ne atrage atentia asupra pericolelor reprezentate de acest tip de electorat mirabil, care fuge, c-asa fuge ei.
joi, 19 mai 2011
Acești socialiști care uneori mai au și ei dreptatea lor
Scris de Turambar at 10:06
Etichete: Alegeri, Blogosfera, Politics, Responsabilitate sociala, Romania
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
12 comentarii:
Păi, boierule, socialism utopic, pentru că n-am zis cum văd posibilă (dar nu văd posibilă) realizarea acelor "deziderate". Căci dacă pomeneam naţionalizarea "tutulor" mijloacelor de producţie (care de fapt nici n-a avut loc, existau şi mici meşteşugari, care şi ei produceau ceva) şi limitarea sau penalizarea drastică a averilor, aş fi fost pe linia marxism-leninismului şi a dictaturii proletariatului, nu?
Oho, detin deja trecut istoric intr-ale solicitarilor de introducere a voting licence-ului! Si nu mi se pare o limitare a drepturilor, ci o asigurare ca esti capabil sa-ti manifesti dreptul ala fara a trimite in inutilitate drepturile alora de pe langa tine. Asa cum mi se pare foarte ok sa poti purta arma, dar nu fara sa ma asigur ca esti intreg la cap si ca stii s-o folosesti fara sa-i casapesti pe altii far' de vina. :D
@ Beranger: hmmm. Discutia e lunga si trebuie aprofundata cu bere, whisky si stricnina. Cel putin in zona aia a proprietatii (materiale, intelectuale, detinere de case). Avem de dezbatut divergente ideologice, mon cher :) :p
@ Anca: Nu vorbesc cu cei care voteaza cu PNL. Niste nasoi, dom'le, niste nasoi :) :p
Nu există ideologie, există o percepţie diferită a dreptăţii, justiţiei (sociale sau nu), eticii (şi echităţii, eventual).
Apoi, mereu mă amuză cei care se cred liberali, şi mă întreb dacă lor le plac oligopolurile şi monopolurile, căci în princpiu o economie dă piaţă lăsată liberă ar trebui să ducă la o concentrare a capitalurilor şi la o limitare a competiţiei/concurenţei.
Deţinerea de case -- şi asta, fără legătură cu situaţia retrocedărilor din România! -- este o chestiune spinoasă, ca şi deţinerea de terenuri, câmpuri petroliere, ş.a.m.d. Planeta asta nu mai creşte în suprafaţă, pe când populaţia... Aşa că, deţinerea de case, terenuri etc. creează inevitabil o disparitate de şanse -- o i-m-p-o-s-i-b-i-l-i-t-a-t-e de egalitate a şanselor -- pentru viitorime: oricât de muncitor şi de competent ai fi, nu poţi obţine ceva decât prin deposedarea altuia! Nu e ca la "fii inventiv şi munceşte, bă, şi ia-ţi un iaht!", căci iahturi se pot fabrica mai multe, pe când pentru o casă trebuie teren, iar terenuri, vorba lui Mark Twain, nu se mai manufacturează cam de multişor...
Problema nu e ca oamenii fara cultura civica voteaza, ci ca oamenii nu au cultura civica. Iar capitalistilor le convine de minune asta, de aia saboteaza toate incercarile de a educa in mod real masele, preferand sa le tina costiinta civica adormita cu fel de fel de misticisme si nationalisme (tot aia pana la urma). In anii 50 comunistii luau satele la pas cu tabla in spate, si i-au invatat pe tarani sa citeasca, scotand din intuneric peste jumatate din populatia tarii. Tre sa fie cineva care sa faca la fel si in ceea ce priveste constiinta civica. Cum nu prea cred ca taranii si proletarii vor reactiona cum trebuie la niste cursuri teoretice plicticoase, trebuie gasita o alta paradigma. Daca imi e ingaduit sa fac o propunere: implementarea unei forme de democratie directa pentru nivelul local, in care destinatia unei parti din bugetul local (20, 30, 50 procente) este stabilita in urma unei reale dezbateri publice, cu votul acceptat doar daca este motivat rational in orice fel (practic orice in afara de motivatii de genu: "asa vreau", "asa a zis vecinu", "a propus sor-mea"). Ideea a fost implementata cu destul succes in anumite comunitati din India si America de Sud (evident, cei ce au venit cu idea au fost toti diverse rase de comunisti ;) ) Desigur, din cauze practice, acest lucru nu va functiona in orase fara o regandire profunda a administratiei locale in mediul urban.
Propunerea electorala a lui Beranger doar va crea o clasa conducatoare autoperpetuanta, ceea ce va duce in mod inevitabil la coruptie (vezi cazul birocratiei de partid in Uniunea Sovietica si emulii sai est-europeni).
Cum dracu' ati ales, stimate profesor, din tot textul tocmai ce nu e socialist nu poci ca sa pricep.
Care cum ar veni limitarea libertatilor cetatenesti este un trademark al socialismului? Sa ne fie scuzat, dar cunoasterea legitatilor care guverneaza lumea nu garanteaza si buna intentie a decidentului.
Uite asa neoliberalii astia iau bucatele de idei strambe de-ale lor si le arunca in seama noastra.
Rusine, Dinu Patriciu.
Buna intenţie nu este necesară -- altminteri, cum am mai putea alege un Mussolini, Hitler, Bush?
Testul pentru "carnetul de votant" nu este o restrângere a drepturilor. Ce, permisul de port-armă este? Apropo, fireşte că dreptul de a conduce o maşină nu este un drept constituţional, dar libertatea nu poate fi exercitată în detrimentul tuturor celorlalţi.
Apoi, "socialismul" meu (tocmai, că nu m-am revendicat de la vreo teorie ortodoxă)... cine a zis că ar fi socialism?
@Beranger - încercam să spun că soluţia ta nu rezolvă problemele, pentru că şi dacă sunt îndeplinite condiţiile tale, nimic nu garantează că oamenii aceia care votează în cunoştinţă de cauză vor vota şi pentru binele comun.
Din contră, experienţa arată că tocmai oamenii care votează în cunoştinţă de cauză votează interesat, nu conform binelui comun.
Nimeni nu votează pentru binele comun, domnule C.C.! Fiecare votează pentru ceea ce crede el că este binele lui!
Problema e ca votul lui să se bazeze pe o judecată reală nu pe considerente de genul "votez pentru că mi-a dat un lighean roşu", "votez pentru că ăştia le dă muie jidanilor şi bozgorilor", "votez pentru că ăştia ie cu Sfânta Biserică" ş.a.m.d.
Păi, poate că ăla e binele lor propriu - aşa îl văd ei.
Unii se gândesc că o găleată roşie e mai bună decât nimicuţa (mai ales pă la ţara, acolo unde nu prea beneficiază ei dă protecţie socială), că jidanii nu e oameni (dă bozgori nu mai vorbesc), că Sf Biserică le oferă viaţa d-apoi dă care tovarăşu' Hawking zice că nu prea ezistă.
Mamaie nu tre' să ştie cum vine treaba cu clopotul lui Gauss sau cu nesustenabilitatea sistemului subprime ca să ştie că nu-i e bine şi să dea jos cu chioru'.
În altă ordine de idei, văd că propretaru' blogului nu-şi recunoaşte argumentele falacioase degrabă dătătoare de băşici socialiştilor (adicătelea mie).
Nu recunosc nimic. Sint ocupat. Eu muncesc, nu fac politica precum voi. De-abia acum am intrat si eu in casa si ce-mi vaz ochii: un socialist acuzind un alt socialist ca nu e socialist. Damn it! Sa-mi dea cineva un pa'ar cu votca, cu whisky, cu stricnina, ca simt asa niste palpitatii la inima astea a mea de fascist lucrativ.
:rofl: :p
da confuz mai sunteti, dom' profesor!
Trimiteți un comentariu