Această poliparadigmicitate care descumpănește pe unii și enervează pe alții

"Țrrrr! Țrrrrr! Stăpîne, te caută...."

Mă rog, nici chiar așa. Snobul de Turambar și-a pus Bach sonerie pe telefon. Deci vă rog, da? Un pic de respect pentru aceste idiosincrazii cultural-tehnologice, căci sînt ale mele și mă mîndresc cu ele.

"Țrrrr! Țrrrrr!"

Richter dă furios din degete într-o versiune imposibil de rapidă a Preludiului în Do Major, BWV 846, a Clavecinului Bine Temperat. Adică tot un soi de “Stăpîne! Stăpîne! Te caută un...”, dar din alt secol.

Răspund.

“Ce faci? Cum ai ajuns? Am vrut să te sun mai devreme, dar nu vroiam să te deranjez”.

“Bine. Am terminat conferința, oricum pînă acum l-am avut pus pe silent. Acum mă pregătesc să mă duc la masa de seară”

“Cum e pe-acolo? E frig?”

“A nins pînă acum, acum plouă. Dar e frumos pe aici. E tare frumos. Dar nu de asta te-am sunat. Mă simt rău, cred că m-a deochiat cineva. Spune-mi, te rog, de deochi, că mă simt stoarsă...”

Și iată, astfel, în bunul și ateizantul secol XXI, bunul și ateul Turambar a exorcizat prin telefon energiile negative trimise de ochiul rău. Eu aici, la București, ea acolo la Sinaia.

E bun, dom’le, și iPhone-ul ăsta la ceva, nu?

Ieși, deochi, dintre ochi,
Ieși din splină, de sub splină,
Din rinichi, de sub rinichi,
Din ficat, de sub ficat,
Ieși din coaste, de sub coaste

Și te du pe văi pustii
La ... să nu mai vii
Și las-o curată, luminată
Ca roua cerului de frumoasă.
Că lupul mîncă nesărat, nepipărat,
Lupului să i se-aplece.

Că de-o fi deochi de...

Gata. De aici încolo nu vă mai spun, că piere leacul.

:) :wink: