Despre modernizarea Romaniei, cu patima rece

Un studiu Oxford Analitica, publicat in 16 septembrie, evalueaza pesimist sansele redresarii Romaniei: ”Profesionisti talentati si bine-calificati emigreaza, dezamagiti de salariile mici si, deseori, de coruptie si nepotism. Multi dintre ei au ajuns la concluzia ca Romania va ramane la nesfarsit o tara prost guvernata, bazata pe retelele informale de putere si influenta, in care profesionalismul conteza putin pentru a avansa... Romania pare capabila sa ofere unei mici parti din cetatenii sai conditiile pentru a duce o viata normala, fara probleme de stres inacceptabile si privatiuni severe ocazionale. Circa o zecime din populatia de 21.5 milioane a emigrat in ultimii 20 de ani, iar aceasta rata pare sa sporeasca”.

Diagnosticul lui Marino
Europa ne trage cu forta dupa ea, dar societatea, cu rare exceptii in pozitii cheie din politica, justitie sau presa, functioneaza mai departe in afara valorilor occidentale. Putini traiesc natural cu ele, le cultiva organic si devin apostolii lor. Observatia a implinit peste un veac si reprezinta, de la teoria formelor fara fond incoace, firul rosu in evolutia societatii romanesti. Modernizarea s-a petrecut mereu la impuls extern, fara mare sustinere in spatiul levantin.

Mai in vremurile noastre, Adrian Marino adauga explicatii suplimentare la intrebarea de ce comunizarea n-a intampinat, la noi, o mare rezistenta: ”In sfarsit, colaborationismul in masa se explica, in primul rand, prin lipsa totala de traditie si de constiinta civica, de tip liberal democratic occidental. A te bate pentru principii, democratie, drepturile omului si altele nu intra - in nici un fel - in mentalitatea subdezvoltata, minora, a acelei categorii. Ea era, in mod structural, organic si traditional, conformista si obedienta cu guvernul. Oricare ar fi fost acesta. In sfarsit, detaliu deloc neglijabil, ea depindea economic integral de Stat. De salarii, sinecuri si alte avantaje. Notiunea liberului profesionist intelectual lipsea cu desavarsire. Pe scurt, un vid ideologic antiliberal si antitotalitar total, cvasigeneral etc. Plus ravagiile mitului situatiei ireversibile. Intelectualii, scriitorii si publicistii de tip democratic-liberal, de o oarecare suprafata, puteau fi numarati pe degetele de la o mana. Iar audienta lor era mai mult decat redusa" (Viata unui om singur, Polirom 2010, pag 57, cap Revolta)

Observatiile lui Marino raman perfect valabile aplicate contemporanilor nostri. De ce intelectualii, jurnalistii sau societatea civila manifesta si astazi, in pseudo-democratie si pseudo-libertate, o rezistenta feroce la orice tip de reforma? Nimic nou sub soare. Aceasta categorie depinde mai departe de cineva: de stat, de oligarhi sau moguli. Nefiind suficient de liberi economic ca sa-si asigure libertatea spirituala, "a te bate pentru principii, democratie sau drepturile omului" nu intra nici astazi in sfera lor de preocupari imediate. Si astazi, anti-populistii, anti-demagogii si europenistii autentici din presa sau politica pot fi numarati pe degetele de la o mana.

* * *

Apoi, razboiul declarat de opozitie Fondului Monetar International si, implicit, Comisiei Europene, exprima, in esenta, refuzul modernizarii rapide. Asistam la asaltul falselor solutii. Populismul predica dispretul fata de etica muncii si vinde paradisuri iluzorii. Toate acestea la un loc ar putea fi speculate, la un moment dat, de forte interesate sa puna sub semnul intrebarii succesul integrarii in UE si sa scoata Romania de pe orbita euro-atlantica.


* * *

* O prima concluzie: schimbarile se produc, dar lent si mult sub ritmul occidentului. Ecartul dintre populatiile din Est si comunitatile din Vest se largeste periculos. In tot cazul, progresul este perceput vag la nivel personal, mai ales de catre generatia care se apropie azi de 40 de ani. O generatie ajunsa la limita rabdarii, care simte ca si-a ratat tineretea inaintand in ritm de melc. Ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Mark Gitenstein, a facut recent o observatie cruda, dar cu un sambure de adevar prea dureros pentru a fi rostit public: "Revoluţia a avut loc cu 20 ani în urmă. Părerea mea umilă şi personală este că mai nimic nu s-a schimbat în primii cel puţin zece ani. Odată cu alegerea lui Emil Constantinescu lucrurile au început să se schimbe", a susţinut ambasadorul SUA.

* O a doua concluzie: modernizarea va avea un adversar letal in criza economica, pe langa inamicii naturali, mosteniti din comunism. Tot mai putini politicieni, intelectuali si lideri de opinie vor fi dispusi sa se sacrifice si sa sustina masuri impopulare, dar obligatorii, pentru iesirea Romaniei din mocirla populismului pagubos si din sfera oligarihilor, dezavantajati de regulile democratiei functionale de tip occidental. In mod paradoxal, fortele politice care inca mai forteaza reforme comit, in paralel, erori inadmisibile, si imping statul, in mod fatal, in bratele adversarilor terapiilor de soc.

* Si a treia concluzie: revine unei elite minoritare, din politica, justitie, presa si alte domenii cheie, rolul dificil de a se bate mai departe - individual sau asociati in proiecte noi si credibile - pentru principii democratice, pentru economie de piata reala si pentru un stat functional, chiar daca activistii progresului dau astazi semne de resemnare si cocheteaza cu abandonul. Ceilalti nu obosesc, niciodata.

(Extrase dintr-un articol de Dan Tapalaga, in Hotnews. Cititi-l pe tot)