Meandre, precum acel rîu din Asia Minor

Nici nu știu cum să fac. Să roșesc? Să înjur? Să țopăi precum clientul nostru? Să închid lumina și să-mi trag plapoma peste cap, să mă ascunz de toți și de toate, să nu știu nimic, să nu voi nimic, să nu văz nimic decît stelele din spatele ochilor?

Nu știu. Zău că nu știu.

Și atunci îmi iau inima în dinți, zvîrl plapoma cea sufocantă dupe mine, deschid lumina, mama lui de bec chior și recent, urăsc becurile astea noi, n-au nici un pic de vînă în ele, și glas mare dau și strig, mai ceva ca aheii cînd erau înjunghiați de Hector, cînd le intra lancea prin plămîni și îi trata iremediabil de apucătura asta nefirească și urît duhnitoare care este fumatul, mama lor de fumători, nu s-ar mai sătura.

Deci ce ziceam că fac? Stați așa, că am pierdut șirul propoziției și uzul rațiunii și mă înnec în cuvinte precum rața în suc de portocale. Unde eram? Ce vroiam eu de fapt să spun?

Aha. Gotcha: "glas mare dau și strig".

Dar totuși, de ce strig eu în articolul ăsta? Nu mi-e limpede deloc. Stați să mai citesc încă o dată ce-am scris, că să moară pisica dacă-mi aduc aminte ce vroiam să strig.

//me doin' a quick visual review of these bloody convolute lines//

Aha. Strig de fericire, dupe ce-mi dau plapoma jos de pe ochi, deși mai degrabă aș vrea să uit de toate și de toți.

Deci care va să zică strig. Strig tare. Strig tare de fericire că am primit o dedicație muzicală. Mă citește lumea, fraților, și dă cu muzică în mine. Waw! This calls for a cellebration, isn't it? Zice acolo că iubesc oamenii, dar că în același timp sînt, totuși, cinic și rău în cerul gurii, mai ceva ca acel cuțu-cuțu care era rău, teribil de rău, că nu vroia să pape tot din farfurie.

Waw! Aceste vorbe oximoronice ne onorează. Să curgă berea, tovarăși! Dar ce zic eu berea? Berea nu e băutură cuvenită într-astfel de prilejuri ferice. Să dăm cep la butoiul de țuică de Islay, să curgă whisky-ul precum curge sîngele dujmanilor, să ne veselim, să ne îmbătăm ca porcii, ca scroafele să ne îmbătăm și pe urmă să stingem lumina din nou, poate chiar prin metoda papuc: se ia un papuc și se zvîrlă în lustră pînă o nimerești. Și apoi să ne tragem din nou plapoma peste ochi, peste urechi, peste sfîrcurile creierului și să visăm adînc, hipnotic, să avem cojmaruri de sunet și culoare precum ne doresc cei de la Tlon Society, mama lor de decadenți, nu s-ar mai sătura o dată să se joace așa cu cuvintele astea și cu muzica și cu biții Internetului, care cu toții știm că a fost inventat acum cincizeci de ani în cu totul alte scopuri, de război și de sînge și de kaki, nu de firoscoasă admirăciune a buricului.

Damn it. I need a cigarette. I badly need a cancerigen fix. Dar mi-e frică să nu vină Hector și să nu-mi străpungă plămînii cu lancea sa de aramă. Ce ți-e și cu tutunul ăsta, măi oameni buni. Cît de primejdios poate să fie consumul exagerat de nicotină și de fum.

Fum. Scrum. Tutun. Nebun. Și bun.

Și tun.

:p