Marta este deja la al cincilea an de balet la școala Giuliana. Ocazie cu care a dansat la Palatul Copiilor. Prima dată pe poante. Priviți-o și bucurați-vă.
Dar mai întîi, despre context. Despre Iuliana și Doru Rizescu și despre fenomenala lor școală de balet Giuliana.
Nu sînt cuvinte prea multe ori prea elogioase pentru a descrie profesionalismul, dedicația și sufletul pus de Iuliana, vioara întîi, și de Doru, omul back office, cel cu organizarea, în această școală de balet privată.
De dimineață pînă seara sînt acolo, la cursuri. Cu răbdare și cu tact, Iuliana este ca un soi de a doua mamă pentru aceste copile (99% din elevi sînt fete – doar vreo doi băieți rătăciți – restul cred că sînt la rugby :) :p ). Pe lîngă cursuri, fac și spectacole publice, ori de cîte ori au ocazia la cîte vreun eveniment pentru copii, în parc, la tîrguri și expoziții, la cîmpenești organizate de primării.
Iuliana și cele două colege profesoare ale sale au eleve de la 4 – 5 ani pînă la 35 – 40 de ani, de la ghemotoace care de-abia se țin pe picioare (An'ta P'anta, fata noastră cea mică, roade nerăbdătoare frîul să o înscriem și pe ea din toamnă), pînă la femei în toată firea care sînt deja mămici, cu copii mari pe lîngă ele. Toate, și ghemotoacele de potențialitate, și femeile împlinite, învață balet de la Iuliana și de la colegele sale. Și învață bine.
Începută acum nouă ani, școala de balet a Iulianei a ajuns să aibă sute de elevi și să umple sala Palatului Copiilor pînă la refuz cu spectatori cu ocazia spectacolului de sfîrșit de an.
Iuliana / Giuliana este un fenomen în acest București oarecum provincial, unul din acele semne de tămăduire a texturii sociale, de antreprenoriat social, cum ar zice d-na Vlăsceanu la curs, de osîrdie întru zidire, cum ar zice popa în biserică, de revigorare a rețelelor și a interacțiunii sociale, cum ar zice sociologul degeaba, că nimeni nu stă să îl asculte.
Prin astfel de microproiecte ne însănătoșim, redevenim normali, ieșim din depresia post-comunistă și începem să avem proiecte de viață, orizonturi de scop, de așteptare, de voință și de speranță. Prin astfel de microproiecte se însănătoșește România, nu prin matusalemicele proiecte cu picioare de lut, deja cangrenate înainte să fie începute, venite de sus în jos, pretexte de sifonare de bani și de tăiat frunza la cîini. Încă o dată, inițiativa privată zidește România, și direcția în care se reface este de jos în sus, de la talpa țării spre ciocoi, iar nu invers.
Gata. Am terminat cu sociologeala și cu predica pro-liberală. Să revenim la ce ne este mai drag: la copii. Priviți-o vă rog pe Marta la cel de-al cincilea său spectacol de promovare de sfîrșit de an. Nu are nici măcar 10 ani și are deja o istorie de patimă profesională de cinci ani, fiind promovată în grupa de elită a Giulianei. E ceva, nu?
Cum o recunoașteți pe Marta? Simplu: e cea mai frumoasă, că seamănă cu tata.
Din păcate, rezoluția destul de slabă a filmelor vă va împiedica să distingeți fețe, și atunci sînt nevoit să recurg la repere spațiale.
MOMENTUL 1 - FĂRĂ POANTE (POLKA)
La început, două rînduri de fete, în grupe de cîte doi. Primul grup din față, în dreapta, aceea e Marta.
Deci coloana din stînga, primul grup din față, fata din dreapta.
Momentul de dans îl puteți vedea aici, pe Facebook. Nu știu cum să embed.
MOMENTUL 2 - PE POANTE
Sînt cinci grupuri de cîte două balerine: unul pe centru, două pe stînga, două pe dreapta. Din cele două grupuri pe stînga imaginii, cel din spate conține două balerine. Cea pe interior, în dreapta grupului de doi, este Marta.
Deci la început, lateral stînga spate, fata din dreapta.
Momentul coregrafic al doilea îl puteți vedea aici, pe Facebook. Nu știu cum să fac embed... :(
MOMENTUL FINAL (TOATE FETELE LA UN LOC)
Ca să vă dați seama de cît de mare și de bine organizată este școala de balet Giuliana, pun și momentul de final, cînd s-au adunat pe scenă toate grupele. Sute de copii într-un singur scop: baletul.
Momentul final îl puteți vedea aici, pe Facebook. Nu știu cum să embed.
* * *
Fetele astea chiar fac balet, să știți...
Enjoy!
luni, 21 iunie 2010
Pe poante
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 comentarii:
eu aş vrea ca fii-mea să meargă de la anul la înot, nevasta tot insistă că la balet...
eu aduc ca argument faptul că n-o poţi scoate din cadă fără urlete, ea că ia uite ce frumos dansează când se cântă la televizor... şi că de la înot fetele se fac namile şi nu le stă bine...
oare s-or împăca amândouă activităţile? aoleu, când mă gândesc şi ce gaură în bugetul familiei ar însemna asta...
Se impaca, se impaca. Si da, costa... :(
Am fost si eu cu fimiu care a trebuit sa dea niste flori....
Felicitari!Intr-adevar e incredibil ca exista asa ceva.
Eu am baieti... nu prea i-as da la balet. La ce varsta pot incepe rugbyul? :-)
Rugby-ul il poate incepe si de la gradinita, si din clasa 1 - 2. Nu, pe bune: no kidding. Oricum, pina pe la 10 - 12 ani toate antrenamentele sint fara contact si se pune accentul pe formarea abilitatilor de lucru cu mingea si in echipa. Fara placaje, fara trinte, doar tag rugby.
Am fost in Franta la un turneu la Chartres si acolo se tinea si un turneu pt copii. Erau ad litteram sute de copii, cei mai multi la 8 - 10 ani, dar si mai mici. Erau citeva echipe de ghemotoci, de mai mare dragul.
Daca chiar vrei sa-i dai si esti in Bucuresti, putem sa luam legatura si sa te pun in contact cu Florin Besliu, antrenorul de copii de la Grivita, un tip foarte dedicat lucrului cu copiii.
mirel at ccsb punct ro
Pardon: corectura: fara contact pina pe la 12 - 14 ani si pe urma si atunci gradual, ca au oasele moi.
Multam fain, ma gandesc. Inca nu i-am zis sotiei la ce ma gandesc :-)
Trimiteți un comentariu