Nu știu cîți dintre voi știți, dar a fost o vreme în studenția mea cînd eram destul de băgat în mișcarea SF din România, pe la mijlocul anilor 90. Atunci, courtesy of Florin Pîtea, i’am cunoscut pe Mihai Dan Pavelescu (vestitul MDP, pentru cunoscători), pe Dottore, adică pe Sebastian Corn, pe Cristi Lăzărescu, pe Ana Maria Negrilă, pe Mike Hăulică, pe Liviu Radu, pe urmă mai tîrziu pe Costi Gurgu și pe Jean Lorin Sterian. Pe frații Bănuță îi știam de la începutul anilor ’90, de cînd se comitea Jurnalul SF. Deci, cum ar veni, undeva on the bloody fringes of the bloody fandom.
Atunci, pe vremea aceea, chiar am și încercat să scriu. Nu strălucit, dar nici prea șchiop și mai ales și mai ales foarte puțin, că așa mi’s eu de fel, cam lepră și cam leneș. Însă chestia cu care mă mîndresc cel mai mult este traducerea unei nuvele excelente: Ragthorn, a lui Robert Holdstock (Wikipedia) (cel care și-a cîștigat, pe bună dreptate, renumele cu ciclul Mythago Wood – altă nuvelă tradusă de umil subsemnatul) și Garry Kilworth.
Ragthorn a apărut prima dată pe la începutul anilor ‘90 și a publicată la noi relativ curînd după aceea, în Almanahul Anticipația ’95, dacă nu mă înșel. Eu o știam deja din Interzone, și la una din întîlnirile cu Florin și cu MDP nici nu mai îmi amintesc bine cum a fost: fie eu i’am propus lui MDP să o traduc, atît de mult îmi plăcuse, fie MDP mi’a pus’o în mînă și m’a îndemnat să’i dau de cap, știindu’mi aplecarea spre arhaisme și spre fantasy. Cred că mai degrabă a doua variantă – Florin sigur își aduce aminte mai bine decît mine, la ce memorie prodigioasă are.
Ei, ce mai tura vura: nuvela este o bijuterie, una dintre cele mai faine chestii de proză scurtă fantasy scrise vreodată (nu, pe bune: nu mă rup în extazieri inutile; chiar așa este). Nuvela a luat o grămăjoară impresionantă de premii în lumea asta Sci Fi și Fantasy. Dar nu asta este important. Ci faptul că Turambar, în marea sa pricepere estetică, vă asigură cu mîna pe tastatură că este o chestie tare faină scrisă, premiu sau nepremiu. Și mai ales și mai ales că este tradusă cu dragoste (și destul de fain, dacă e să mă întrebați 15 ani după).
Mi’am amintit de ea într-una din zilele trecute. Este destul de greu de găsit pe net. După ceva săpături, i’am dat pînă la urmă de cap, într’o antologie fantasy din 1992 (The Year’s Best Fantasy and Horror, Fifth Annual Collection, 1991; Eds. Ellen Datlow & Terri Windling; St. Martin Press, New York, 1992). Am pdf-ul în calculator. Pentru cine este interesat, îl puteți găsi aici (Faceți click sus, în stînga, unde scrie Request Download Ticket - vă duce apoi într-o noua pagină, de Download propriu-zis; spuneți-mi dacă aveți probleme cu download-ul; site-ul este sigur, nu sînt probleme).
Ca și traducere, a fost o adevărată provocare. Nuvela este despre căutarea nemuririi și despre felul în care în diferite vremuri oamenii au fost aproape de descoperirea acestui secret, dar au eșuat. Și mai ales despre un domn din zilele noastre, cam cîrcotaș și cam mizantrop și cam savant englez, care încearcă și el, sărind din document străvechi în document străvechi, din paragraf interzis în cunoaștere cenzurată, toate din varii surse altminteri foarte cunoscute: Legenda lui Gilgameș, Iliada, Biblia, literatura sacră anglo-saxonă, Shakespeare – Hamlet.
Chestia este că a trebuit să iau fiecare din acestea la mînă, să le citesc (nu chiar cap-coadă, dar suficient de mult încît să’mi intre stilul în sînge, scriitura, felul în care au fost acestea traduse în limba română), pentru a putea traduce acele părți de literatură apocrifă scrisă ca și cum ar fi fost părți pierdute / cenzurate din Ghilgameș, Biblie, Iliada ș.a.m.d. A fost una din marile lecții de literatură și de filologie și de prozodică de care am avut parte, citind traducerile lui Kernbach și Murnu și Șlusanschi.
Dar gata cu poveștile. Cine o știe, bine. Cine nu, o găsește în română în Almanahul Anticipația 1995, sau în engleză, în linkul de mai sus.
Pînă cînd o citiți, just a taste of it. Știu: traducerea în română este super făcută (mai ales partea de versuri vechi), de un adevărat priceput, și modest pe deasupra. Însă în asemenea cazuri tot engleza’i fruncea.
Nu’i așa, Florine?
:)
-----------
The ragthorn. The terrible tree.
It grows fast. Each day it seems to strain from the earth, stretching an inch or two into the storm skies, struggling for life. Its roots have spread farther across the grounds around the cottage and taken a firmer grip upon the dry stone wall at the garden’s end; to this it seems to clasp as it teeters over the steep drop to the dale. There is such menace in its aspect, as if stretching its hard knotty form, ready to snatch at any passing life.
It guards the entrance to the valley. It is a rare tree, neither hawthorn nor blackthorn, but some ancient form of plant life, with a history more exotic than the Glastonbury thorn. Even its roots have thorns upon them. The roots themselves spread below the ground like those of a wild rose, throwing out suckers in a circle about the twisted bole: a thousand spikes forming a palisade around the trunk and thrusting inches above the earth. I have seen no bird try to feed upon the tiny berries that it produces in mid-winter. In the summer its bark has a terrible smell. To go close to the tree induces dizinness. Its thorns when broken curl up after a few minutes, like tiny live creatures.
--------------
Upon thys mount I fand a tree
Wat gif agayne my soule to me!
Wen erthe toc erthe of mortual note
And sullen wormes feste in thi throte
My nayle-stanged soule will sterte upriss
On sullen wormes and erthe to piss.
-------------
Quben thow art ded and laid in layme
And Raggtre rut this ribbis ar
Thow art than brocht to thi lang hayme
Than grett agayn warldis dignite.
------------
Then he died. His fists were clenched.
He is in the earth now and all that I have is his teeth, God bless him. I wanted to put a cross bu the thorns have grown to much and there is green on tree and I do not like to medle to much since there is more growth and very fast. No one has seen the tree so green and florished for a long wile not since that time in the last centry so the tales go.
------------
Știu. Nu înțelegeți nimic. Nici eu nu am înțeles, atunci la început, pînă nu am citit nuvela. Dacă o veți citiți, o să vă dați seama (stați liniștiți: în nuvelă sunt date și variantele versurilor în engleza contemporană).
Ce să vă mai spun? Că merită. Deci, doamnelor și domnilor, un pic de lectură inutilă. Ragthorn. O să vă placă…
:)
luni, 1 iunie 2009
The Ragthorn
Scris de Turambar at 00:35
Etichete: Fantasy, Literature, Nostalgie, Scriitura, SF, Stari si zile, UK
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
13 comentarii:
lasa, c-ai si publicat intr-un JSF. nu zice nu, ca-mi scot colectia si o ling pina dau de tine, si o sa am dovada.
am dzis.
:) :p
downloading ...
dar opera dvs., pe cand un link ?
La batranetze, cand voi sta cu nepotzii pe'un genunchi si voi fi precum tatal lui Homer Simpsons. Pana atunci, sunt lucruri mult mai reale de facut in viatza asta reala.
:)
nuci
noix
nuts
etc
etc
etc
rau te mai sacaie cateodata- e ca un bazait de musca enervanta si ..(aici adaugi tu un atribut). de aia nu iti place si fugi de asa ceva.
dar lasa ca vine acum ...perioada in care iti trebuie, normal...nervi tari...:)
ba am dat peste el in jsf, chiar acu', de curind, cautindu-l pe dottore. dar nu mai stiu titlul in clipa asta nici sa ma tai.
ceea ce nu e cazul, sa ma taiati, cu taisuri de bisturie sau nu, caci sint mica si nu stiu nimica.
nimică, mai exact.
pfuh! need something stronger.
Have a whisky. Don't read Sci Fi. It's bad for the brain.
:) :p
Ehei, din cîte mai ţiu minte, a găsit domnia sa Turin Turambar snoava cu pricina, după ce prinsese gust de citit şi de tălmăcit voroavele meşterului Robert Holdstock cînd cu Codrul Mythago, şi s-au fost căznit a traduce şi povestea Mărăcinelui cu meşteşug, leat una mie nouă sute nouăzeci şi cinci de la naşterea Domnului. Şi nu în zadar fost-a truda tălmaciului, ci întru desfătare. Iară de-ar face domnia sa o faptă bună şi de-ar răspîndi tălmăcirea pe aste tărîmuri părelnice, mulţi s-ar bucura de dulce zăbavă cu cetitul ei, măcar că tot de sub tiparniţă iese mai dulce slova poveştii...
Au nu cumva vrei tu, preacinstit si temeinic prieten, sa apuc pe grea cale de intorlocata tastatura de transcriere a Maracinelui cel tradus acum multa vreme? Au nu cumva imi doresti tu truda sobolului si sudoarea robului?
Vai mie. Asha sa'mi ramana numele. Dar dupa alegeri, draga Florin, si dupa ce ajung la dulcele cuib al copilariei, sa culeg zapisul unde adasta traducerea cea prafuita.
:) :p :friends:
PS: V'am spus eu ca Florin tine minte. Florin tine minte tot.:)
I pac dau de stire ca am un scanner, software OCR si vreme-ndeajuns, boieri Dumneavoastra.
De veti gasi si-aduce cea bucoavna prafuita, ma leg ca repede s-o intorc catre Domniile Voastre iar oglindirea ei pre aste taramuri de abur sa o aduc, intru mirarea si bucuria celor ce-o vor gasi apoi.
Sa fie asta plata pentru versurile ce-mi deschisera calea catre Pamantul De Mijloc, jupane Turin.
April fainted
@ Mack: :) Txs for the proposal. Dupa alegeri.
@ April: de ce lesini, bre? De emotzie? De caldura? De prea mult SeFe frumos la ochi si la minte?
:) :p
Domnilor, marturisesc ca Maracinele si Codrul Mythago sunt doua dintre nuvelele fantasy pe care nu le voi uita niciodata, atat de mult l-au incantat pe pustiul care eram in anii '90, cand au aparut in romaneste (le-am recitit de mai multe ori de atunci). Tin sa multumesc lui Turambar, caci fara talmacirea domniei sale n-as fi razbit sa le citesc.
Tot intr-un almanah anticipatia (si tot tradus de Turambar, daca memoria ma tine) un alt diamant fantasy: o proza de doua pagini a lui Pratchett "Pod cu trol"
Trimiteți un comentariu