De mult nu am mai avut o dimineață precum cea de azi.
După tensiunea de ieri, creierul meu a luat o pauză și a dormit lung. Lung. Luuung. Și am visat, și știu că a fost frumos, dar nu mai știu ce.
Pe urmă, hăbăuc de somn, ne-am uitat cum rezultatele noastre sunt suficient de apropiate de cele oficiale, de la BEC. Și am stat luuung de vorbă la telefon, la bîrfă de rezultate și de sondaje și de alegeri, pe telefonul fix din sufragerie, cum nu am mai vorbit de ani de zile, pentru că celui mobil i s-a bușit cartela aseară, la 20:15, fix cînd aveam nevoie mai mare de el. Și ne-am bucurat, și ni s-a ușurat sufletul, și mare strigăt de fericire și de limpezire am dat înlăuntru.
Și pe urmă le-am lăsat dracului de alegeri și de rezultate și de sondaje și de politică și ne-am uitat pe fereastră cum se apropie furtuna, dinspre sud-vest, dinspre Piața Sudului și dinspre Ghencea, cum vine ușor-ușor, cu fulgere și tunete la orizont, apoi cu fulgere și tunete din ce în ce mai aproape, din ce în ce mai tari, declanșînd alarmele de la mașini, apoi cu un val de vînt care a început să miște vîrfurile copacilor dintre blocuri, apoi cu o răpăială sprințară, neserioasă, care însă repede s-a schimbat în ploaie zdravănă, serioasă, așezată, temeinică și cumpătată precum ardelenii cei temeinici și cumpătați și triști. A spălat ploaia pămîntul, a spălat ploaia păcatele lumii și ale Bucureștiului, a dat apă la iarbă și la copaci și la toate neamurile de pești inexistenți și frumoși care își au cuibul pe sub țărîna și betonul și asfaltul patriei noastre, Republica Isterică România.
Apoi, cînd ploaia s-a mai liniștit, ne-am luat umbrela și ne-am dus în piață, ca doi pensionari de 36 de ani, să cumpărăm roșii și castraveți și dovlecei și cireșe și usturoi și alte cireșe, de Vrancea, și alte roșii și cinci fire de cimbru, plăntuțe mici și proaspete și mirositoare puse în ghivece improvizate din pahare de plastic.
Și ne-am plimbat încet și ud prin piață, și am stat de vorbă cu oamenii de la tarabe, și ne-am rîs cu ei, și am cumpărat cireșe în pungă de-aia portocalie cu PD-L (“Au venit ieri și ne-au dat un teanc. De ce să nu le luăm, dacă au fost pe gratis?”), și am cumpărat roșii și castraveți și dovlecei și cireșe și usturoi și alte cireșe, de Vrancea, și cinci fire de cimbru la pahar de plastic, și alte roșii de la un nene bătrîn de la care era și păcat să nu cumperi.
Și ne-am întors prin ploaie încet acasă, peste drum, căci avem casa chiar lîngă piață, și ne-am făcut salată într-un bol mare, tronconic, de-ăla de la minimaliștii de la Ikea, și am pus roșii și castraveți și usturoi, mult usturoi, o întreagă căpățînă de-aia mare de usturoi, și frunze de busuioc din ghivecele din fereastră, și frunze de cimbru din cel proaspăt cumpărat, și ulei de măsline și o jumătate de lămîie și niște oțet balsamic și sare și piper și multă multă giugiuleală de pensionari de 36 de ani care sunt singuri acasă, fără copii și fără imperative profesionale.
Și am mîncat salata, încet dar nu și trist, ci senin și metodic și potolit și liniștit, ca doi pensionari de 36 de ani care sunt singuri acasă. Și pe urmă am spălat castronul minimalist și transparent și tronconic de la Ikea și am pus cireșele de Vrancea în el și le-am spălat încet și metodic, dar nu și trist, și am mîncat cireșe, și nu am făcut nimic altceva, vă jur cu mîna pe tastatură că nu am făcut nimic altceva, pentru că Flo între timp a dat realitatea cea crudă și rea peste ea și a trebuit să plece la cabinet, că avea programare.
Și uite așa am rămas eu acasă, să aștept rezultatele finale și să mă uit cum vine ploaia din nou și cum tună și fulgeră și cum foșnește orașul afară, pe asfaltul ud, pe deasupra peștilor cei inexistenți și frumoși din solul patriei noastre, Republica Isterică România.
Ceea ce vă doresc și dumneavoastră, stimați lunatici care lucrați lunea de parcă ar fi sfîrșitul banilor și al speranței și al bucuriei și al dragostei și al meciurilor de rugby și al lumii.
:) :p
:)
luni, 8 iunie 2009
Tunete, fulgere, ploaie, cimbru, usturoi și cireșe
Scris de Turambar at 13:55
Etichete: Bucuresti, Destul de perfect, Personal, Stari si zile, Zen
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
bravo, măi. scrii aproape ca în copilărie.
:)
:p
Felicitari! Ati fost foarte aproape! La mai mare!
PS. Lipseste, parca, cineva de pe aici. Un tip pe nume Sebi... :))
Lasa-l, ca e ocupat sa explice dezastre :)
Mi-a placut, am oftat, iti doresc cat mai multe asemenea dimineti,tie si ,,pensionarei" .Multumesc.
era de bine, Pricinoşenia Ta! :))
Trimiteți un comentariu