Cei trei B: Brel Bowie Bach.
Damn it. Here we go again... Aaaaaaargh! :(
Blow, winds, and crack your cheeks! rage! blow!
You cataracts and hurricanoes, spout
Till you have drench'd our steeples, drown'd the cocks!
You sulphurous and thought-executing fires,
Vaunt-couriers to oak-cleaving thunderbolts,
Singe my white head! And thou, all-shaking thunder,
Strike flat the thick rotundity o' the world!
Crack nature's moulds, all germens spill at once
That make ungrateful man!
Bowie - The angry one
Brel - The angry one
Bach - The angry one (Richter!)
luni, 1 iunie 2009
Cei trei B
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
8 comentarii:
Mai bine decat Basescu, Boc, Blaga, Boagiu, Boureanu, Berceanu, Barbu
Beatles Beethoven Bach ca-n Love Story.
Pune'l si pe Bob, sa fie sase.
Hooooowwww maaaanyyy tiiiimeees muuust aaaa maaan waaaalk doooown...:)
http://www.youtube.com/watch?v=-_2EDjdJSGU&feature=related
Si Bob, absolutely.
:) Vroiam sa zic ca'i din Pat Garett & Billy The Kid (mare film, mare regizor, Peckinpah ala), dar stiu albumul pe de rost si e fara vocals.
Deci din ce album este?
Deci este fain.
Deci ne place.
Deci Bob.
:)
http://www.youtube.com/watch?v=hkg0aQxsKlU&feature=related - deci Gould;)
Deci il stiu. Deci initzial pe asta vroiam sa'l pun. Deci pe urma m'am gandit: dar stai, mie varianta asta chiar nu'mi place. E prea sacadata. Deci eu ca sonerie la telefon am varianta Richter. Deci nu e posibil. Deci nu se poate. Deci Gould e prea sacadat (aici, in aceasta piesa; in alte parti de Bach il apreciez)
Deci stiu ca e foarte probabil ca varianta Gould sa fie mult mai apropiata de ceea ce a avut Bach cu adevarat in cap, cum a vrut el sa sune C minorul asta. Deci nu'mi pasa. Deci mie varianta Richter mi se pare absolut geniala in razvratirea ei de la canonul Bach. Deci asemenea vijelie de vartej de sunete este peste putirintza degetelor umane.
Deci Richter. Deci in Clavecinul bine temperat, Richter. In rest, da, Gould. Dar la WTC, Richter.
Deci ramane cum am stabilit, da?
Deci txs for the tip.
Deci.
:)
Deci adagio, ca am uitat sa spun. Deci singura chestie cu adevarat nasoala este ca, ori de cate ori ascult Preludiul in C minor cantat de Richter, tresar involuntar si ma uit dupa telefon. Deci faptul ca mi l'am pus sonerie de telefon a venit sa adauge un strat suplimentar si absolut obnoxious de semnificatie la frumusetzea asta de interpretare, un frison de fior de urgentza a contemporaneitatzii pecuniar-lucrative care sa moara pisica daca nu busheshte din fiorul muzical.
Deci nashpa. Deci nu trebuia sa'mi pun C minor Richter sonerie la telefon. Deci dar acum e prea tarziu. Deci iremediabilul s'a produs. Deci nu mai e Richter si Bach pentru mine, e "aoleu! suna telefonul! repede! unde e?"
Deci nasol.
Deci.
:p
Trimiteți un comentariu