Așa sǎ ni se schimbe trǎirile!

[...] Sentimentul ăsta că nimeni nu ne merită, că toţi trebuie să spună merci că le dăm eventual bună ziua, că ceea ce avem de făcut e sub demnitatea noastră şi că o mare parte din cei faţă de care avem o responsabilitate sunt cretini, începe să se stingă.

Nu foarte repede, pentru că sunt încă mulţi cei care cred că oricât de puţin ai face, eşti de neînlocuit. Au mai scăzut un pic şi pretenţiile celor care nu ştiu să facă absolut nimic, se mai reduce un pic şi acreala celor care ar trebui să dea ceva în schimb pentru banii pe care îi primesc. Parcă nu se mai pricep toţi la orice şi parcă nu mai vor toţi să fie directori.

[...] Am întâlnit în ultimele luni un pic mai multă bucurie în comunicare, mai multă disponibilitate de a împărtăşi, mai multă căldură, compasiune, înţelegere. Dar asta, mai degrabă departe de civilizaţie. Recunosc, mă aşteptam ca regăsirea echilibrului în vremea holerei să fie mai vizibilă.

De aceea, îi admir nespus pe cei care reuşesc să rămână lucizi şi să nu-şi abandoneze condiţia umană. Să fii generos şi bun când nimeni nu face asta cu tine, să fii calm când toţi urlă, să zâmbeşti când toţi au puseuri de isterie. Să ai grijă de cei pe care îi iubeşti şi să îi ajuţi să simtă asta şi nu îndoielile sau frământările tale.

Când nimic nu mai arată ca planurile tale, când banii nu te mai ajută pentru că au dispărut şi nu mai pot masca o parte din impostura pe care e construită lumea asta, mai poţi să recurgi la câteva soluţii, de care unii oameni nu se tem, poate şi pentru că nu costă nimic: bucuria, încrederea, lipsa fricii, creativitatea şi un pic de smerenie.

Răzvan Exarhu, "Viitorul e întotdeauna al lui Dumnezeu" (Ev. Zilei, 31 dec 2011)