Despre televiziune și alți monștri necesari

Televiziunea, după cum bine știm cu toții, noi ăștia care ne pricepem la vorbe moralizatoare, este un monstru. Un monstru în toate sensurile sale, și bune, și mai puțin bune.

Să căutăm un pic cuvîntul pe la
colțuri, pe la înțelesuri și etimologii, să vedeți dacă n-am dreptate:

MÓNSTRU, monștri, s.m. 1. Ființă mitologică cu corpul format din părți ale unor animale diferite sau din unele părți de om și altele de animal. 2. Ființă care se naște cu mari anomalii fizice; pocitanie; fig. om cu mari defecte morale, om josnic, crud, denaturat. 3. Namilă, matahală. ♦ (Fig.) (Adjectival) De proporții mari, extraordinar, neobișnuit. – Din lat. monstrum

Sursa: DEXOnline

Deci după cum vă spuneam.

E televiziunea o chestie mitologică? Iesti. Televiziunea nu e realitate. Televiziunea este the stuff the dreams are made of.

E televiziunea o pocitanie? Iesti și de-asta, de multe ori. Ori de cîte televiziunea ni-l arată pe Becali, vedem o pocitanie prezentată de altă pocitanie.

E televiziunea o făptură crudă, josnică, denaturată, cu mari defecte morale? Iesti și de-asta, de mult prea multe ori.

E o namilă de matahală de proporții mari, extraordinare, neobișnuite? Și de-astea este, cu prisosință și cu asupră de măsură.

Televiziunea este, ca și filmul, larger than life. Și în cele bune, și în cele rele. Este ca o lupă grozavă prin care noi ne uităm la noi înșine. Și ne buhăie. Și ne deformează. Și ne fascinează. Și ne mănîncă timpul și viața și orele serii de Prime Time în care stăm și belim ochii în tubul catodic de plasmă de leduri să vedem ce-a mai făcut Zăvoranca. Sau Băsescu. Sau Brigitte Bardot (mai trăiește oare?).

Vedeți voi, acest cuvînt monstru vine din latină: monstrum. Adică demn de arătat. În română avem și noi cuvînt pereche, la fel de vechi și de gustos și de încărcat de straturi de semnificații multiple: arătare. Adică ceva demn de arătat, cu toate conotațiile de fascinație și spaimă și dezgust și proporții mitice, ireale, de fantomă și de joc de iele.

Televiziunea, mai dragi internauți, este o arătare. O arătare pe care vă invit să ne fie arătată mîine, de la orele 10 trecute fix, la hotelul Novotel București, cel de pe Calea Victoriei, la nr 37 B, de lîngă Palatul Telefoanelor, unde era Teatrul Național pe vremuri și terasa Andra ceva mai recent.

Ce se întîmplă acolo?

Se întîmplă că prietenii și colegii noștri de la Asociația Română pentru Măsurarea Audiențelor (ARMA) organizează seminarul internațional "Măsurarea audiențelor într-o lume digitală"

Mîine, adică joi, adică 26 mai 2010, preț de presque o zi vom discuta cu specialiști din toată lumea despre ce ne așteaptă în viitorul ăsta întunecat și nesigur și incert în care e tot un talmeș-balmeș de schimbări, în care se renunță la the good ol' analog way of life și se trece în the brave new world of digital life, în care sîntem martorii flaberghastați ai convergenței de platforme, și pe satelit, și pe cablu, și pe telefonul mobil, dar mai ales și mai ales pe dragul de Internet, că nu mai știi ce e: televiziune? interacțiune? cîte un pic din fiecare?

Cum se schimbă relația intimă cu cutia din fața noastră? Cum măsurăm aceste schimbări de comportament? Mai punem mîna pe aceiași monștri de șerpișori de rating, sau sînt cumva alții, slightly changed, slightly off-hand?

Ne vor fi prezentate situațiile din Suedia, din Italia, din Marea Britanie, din Danemarca. Se va discuta despre felul în care aceste acumulări de experiență pot fi folosite în piața de măsurare de audiență românească.

Toate aceste subiecte, și cu siguranță și altele, vor fi aprig și digital :) dezbătute și combătute mîine, la acest seminar. Mai multe detalii pe site-ul ARMA.

Deci ne vedem mîine, da? La Novotel, da? La Sala Rive Gauche, da? La 10 trecute fics, da? Aduceți-vă leptocurile cu voi, să păreți din domeniu. Și nu mă întrebați unde găsiți loc de parcare în nebunia aia de zonă. Poate la Bimblioteca Centrală Universitară. Sau poate veniți și voi cu taxiul...