Doamne, despre cîte chestii mișteaux ar trebui să vă povestesc.
Să vă spun cum mi-am amintit de CAKE și de Violent Femmes și cum de vreo săptămînă și ceva l-am împușcat pe Bach prin sinucidere și ascult Megadeth și Rage Against The Machine și CAKE și Metallica și Violent Femmes și Iron Maiden și Smashing Pumpkins și Beck și Pearl Jam și Jamiroquai. Și mă simt rău și tînăr și plin de otravă în sînge și viu și șmeker și un semizeu printre dristoreni.
Sau să vă povestesc ce mă țin să vă povestesc de la Paște, despre Sidi Larbi Cherkaoui și despre Sutra și despre imposibila alăturare dintre dansul contemporan și călugării Shaolin, și despre ce se poate face cu două picioare dibace și cu restul mîini, cutii în formă de coșciug, bețe de bambus și multă, multă, multă creativitate. Courtesy of Lanternativa, căreia nu știu cum să-i mulțumesc pentru ce bijuterie de artă ne-a ajutat să descoperim.
Sau despre zilele de trosneală ce stau să vină, la Dieppe mai întîi și pe urmă în mirobolantul, verdele, legendarul tărîm al înfrînților, al celților, al pletoșilor și muzicanților și minerilor, unde ne ducem să dăm din noi tot ce e mai bun, adică sînge și placaje. La Caernarfon, acolo unde toată lumea vorbește Cymraeg. Acolo, la doi pași de Irlanda.
Sau despre sondajul cu tinerii și corupția, să-ți pui mîinile în cap de ce atitudine permisivă la adresa corupției au dragii de tineri, mama lor de tineri, huoooo, la carte, nu la dat șpagă pentru note, rasa voastră de blambeci.
Sau despre sfîșierea sufletească pe care o simți cînd îți dai seama că niciodată, dar niciodată, n-o să poți să scrii atît de tăios și de inevitabil precum John Le Carre. The Night Manager.
Sau despre pozele cu Nana și cu Nănuțu scanate recent de taică-meu. O adevărată istorie a vremurilor care au trecut și n-or să mai fie. Sau tot despre taică-meu, tot despre scanat, tot despre perioada aia: acum scanează monografia Telegii. O să-l ajut cu niște OCRizare să o digitizăm, să dăm Telega la tot Internetu :)
Sau despre meduzele care se regenerează și nu mor niciodată, courtesy of Sorin.
Sau despre discrepanța de venituri dintre bărbați și femei, că tot pomenea Mihaela Miroiu de ea la curs. Am deschis SPSS-ul și baza de date și voila! Cifrele rostește și nu mințește.
Sau despre exasperata, mușcătoarea scrisoare a germanilor către greci. Ce bine știu unii să bată obrazul... :(
Dar las toate astea deoparte pentru moment și vă povestesc despre cît de bine scrie matematicianul, Varujanul. Vecinul meu de cartier de Dristor și de București și de țară, dar mai ales și mai ales vecinul de spirit, de gîndire. Nu că aș gîndi la fel de elaborat precum el, nici chiar așa, însă în creierul nostru bate aceeași vitează inimă de gînd.
Aici. Aici. Aici.
Hai, bucurați-vă că avem astfel de oameni printre noi și nu uitați: ascultați CAKE și fiți furioși. Cînd nu veți mai fi furioși, veți fi blegi și moi și fraeri și flasci și morți și îngropați.
Hai, fiți furioși și fericiți și senini și aprigi și nemișcați. Toate în același timp. Cuuum? Nu știți? Păi atunci nu sînteți zen, măi balcanicilor măi. N-am cum să vă învăț. Trebuie să găsiți zenitatea furioasă și fericită și senină și aprigă și nemișcată acolo adînc, jos, în voi, după colțu creerului, în spatele grăsimii inimii. Căutați, că o veți găsi.
:wizeguy:
:)
* * *
Varujan Pambuccian - Ieșirea din bloc
Îmi plac drumurile. Drumul este un fel de concretizare a neliniștii. Ieși din bloc, ca și cum ai părăsi o crescătorie de oameni și dintr-o dată poți alege între foarte multe feluri de a scăpa dintr-un imens mecanism de ceas vechi, în care roata dințată numită madam Ionescu de la parter care știe de câte ori ai respirat între minutul 283 și minutul 351 al zilei de alaltăieri când ai stat acasă și roata dințată numită vecinul de la trei care știe perfect să demonteze și să monteze orice Dacie făcută în timpul ultimului plan cincinal și roțile dințate de la diferitele componente ale scării numite, habar n-am de ce, apartamente, macină la greu, seară de seară, producția de bomboane agricole pe bordura schimbată anual cu dărnicie de Primărie. Bordura asta este un fel de băncuță bună la toate. Cred că de-aia, ca să simtă lumea că îi crește nivelul de trai, bordurile vor crește odată cu țara ajungând atunci când noi nu vom mai fi pentru a ne bucura de ele, un soi de baraje din vârful cărora lumea se va vedea altfel, mai departe, mai dincolo de chioșcul de la colț, poate că atât de dincolo încât urmașii noștri vor putea privi seara, până la Mac-ul de la Dristor.
CAKE - The Distance
CAKE - Frank Sinatra
CAKE - Friend is a Four Letter Word
CAKE - I Will Survive
luni, 17 mai 2010
Frentic, furious and fast
Scris de Turambar at 07:40
Etichete: Art, Blogosfera, Dance, Frentic, Music, Personal, Rugby, Scriitura, Serendipitati, Stari si zile, Various
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
Vecinul tau scrie foarte bine, ii urmaresc si citesc blogul din 2008. Asta m-a facut sa-l si votez ;-)
Ai fost la Acca Dacca? Te furiosizeaza mai ceva ca Cake :-)
La Acca Dacca am fost anul trecut, la Amsterdam. Deci Turambar, care ashadar este muuult mai cool decit cei care au ascultat Acca Dacca in fatza la Casa la Popor, nu a mai simtzit nevoia post-coitala sa mearga si la Casa la Popor. Ca Turambar e cool si blazat si elitizd.
:) :tomato:
Eu le-am scris mail astora de la CAKE pe adresa de pe site-ul oficial, intrebam daca vin si pe la noi. Si mi-a raspuns managerul trupei, ca nu prea se poate, dar ca la anul ar fi posibil. Asta era anul trecut, deci...
http://ipoblog.wordpress.com/2008/06/01/azi-te-invat-5/
De Cake uite ca nu stiam. Dar vorba unui prieten: nu este vina lor. Apropo de cat de bine scrie nenea Le Carre (pe care eu l-as compara cu G. Gershwin) zilele trecute citeam o povestire de-a lui Stephen King din volumul "Taramurile pustiite. Povesti ale apocalipsei" si constat ca proza lui (atunci cand vrea si nu se grabeste, nu este presat sa achite vreun iaht, vreo proprietate, un mizilic din asta) este dublu, tripul rafinata si, la un moment dat, nu mai stii daca sa urmaresti firul epic sau doar sa savurezi stilul. Cat despre revolta, nu mai stiu ce sa zic - ascultam RATM, dar asta nu e tot o revolta institutionalizata, ceva usor de controlat? Ma simt resemnat, dar iti citesc blogul cu placere. All the best ...
@ Ipo: Cooool. Daca afli ceva mai concret, sa nu uiti sa ne dai si noo un semn de viatza, ca la astia chiar vreau sa merg
@ Kilroy: There's happiness in sorrow, mate :) Txs for them kind words.
:friends:
RATM? Revolta institutionalizata? Hmmmm. Ma tem ca la ce promoveaza aia prin clipurile lor, e FBI-ul pe ei 25 de ore din 24
Le Carre? Si aseara am continuat sa citesc The Night Manager printre picaturi, ca eram frint de obosit, si ma minunam cit de fain poate sa scrie acest mare nemernic britanic. De pe vremea cind citeam Neuromancer n-am mai simtit aceeasi bucurie la intorsatura unui cuvint taios, al unui atribut neasteptat, al unei parcimonii de fraza care reuseste sa prinda in cuvinte putine, bine alese atmosfera, tensiunea, emotia.
Trimiteți un comentariu