Oakling

Acum vreo trei luni, intr-o plimbare prin parc cu fetele, prin IOR, am gasit pe sub un stejar un covor de ghinde. Ne-am umplut buzunarele cu ele si, cind am ajuns acasa, le-am plantat pe cele care ni se pareau cele mai promitatoare: umflate, crapate, cu un virf verde itzindu-se din carnea de aluna plina de proteine.

Acum, la inceputul lui mai, amindoua ghivecelutzele, ca sint nishte ghivece mici, ca pentru niste fete mici, sunt mindre apropitare de locatari vegetali. In fiecare ghivechi, un bat firav de nuia de 10 cm de stejar, fiecare cu 3-4 frunze in virf, scoate capul un pic shui, inclinat spre lumina ce razbate prin termopanele balconului. Au crescut spectaculos de repede, spectaculos de vinjos, spectaculos de natural :). Stejarii nostri. Potentzialitatea care se intrupeaza sub ochii nostri, in ghivecele noastre, in balconul si in viatza noastra.

La toamna ii ducem la Telega si ii plantam. Sigur le gasim noi loc pe undeva prin jurul casei. Doi stejari pentru cele doua fete, alaturi de platan si de frasini si de ulmii din gard. O livada :) de copaci care nu fac fructe, spre disperarea telegenilor, rude sau vecini, care ne viziteaza si se uimesc cum de lasam buruienile alea sa faca umbra pamintului. Iaca le lasam, si vor face umbra folositoare, ochiului si terenului in alunecare si plaminilor si feng-shuiului de Telega si Zen-ului stramoshesc si amintirii numelui si neamului.

Iar peste o suta de ani, cind si eu si Flo si Marta si Andra vom sta sus pe norishor in rai, ca evident ca acolo ne este locul, mama noastra de familie ireverentzioasa, vom admira cu detashare serafica si cu incintare angelica felul in care hoardele noastre de nepotzi, cu singe tiganesc, arabesc, khazahstanez si chinez, vor ingriji cu respect stejarii pusi pe vremea cind Marta si Andra erau mici si vor sta la umbra lor si vor minca khebab si orez cu soia, mincaruri specific traditzionale acestor meleaguri stramoshesti, inca de pe vremea cind noi cumanii am venit si v-am cucerit, babardit, intzeleptzit si stapinit pe voi, nasoii ashtia de indo-europeni cu barza viezurele minzu shi brinza voastra mioritica.

Vedetzi: asha gindeau si englezii cind plantau gazonul, pe vremea lui Alfred cel Mare, cind dadeau navala nashparliotzii de tzigani danezi, sa le ia casa si masa shi mlashtina shi calu shi nevasta shi stejaru... :)