Mi-a venit in cap. Spontan, neasistat, nefortzat, nechinuit, nerostit, nebiruit. Cum sare apa din stanca.
Ar trebui un cantec, incapator precum fosnirea matasoasa a marilor cu sare...
Si atunci mi-am zis in sinea launtrului fiintzei mele de constinta shi carne: de ce sa ma chinui numai eu? Ia sa se mai chinuie si stimatii cititori.
Auzi, ba, stimate cititor? Fosnirea matasoasa a marilor cu sare. Arta, nu sondaje. Poezie, nu jucarie. Catarsis lingvistic, nu blogareala.
Hai, noapte buna! Mama voastra de contabili...
:)
Cimpoiul vested luncii, sau fluierul în drum
Durerea divizatã o sunã-ncet, mai tare?
Dar piatra-n rugãciune, a humei despuiare
Si unda logoditã sub cer, vor spune - cum?
Ar trebui un cîntec încãpãtor, precum
Fosnirea mãtãsoasã a mãrilor cu sare;
Ori lauda grãdinii de îngeri, cînd rãsare
Din coasta bãrbãteascã al Evei trunchi de fum.
miercuri, 25 iunie 2008
Ar trebui un cantec
Scris de Turambar at 00:24
Etichete: Ion Barbu, Poezie, Scriitura, Stari si zile
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
1 comentarii:
Slava!
De asta sunt impotriva crimei:)
Trimiteți un comentariu