Scrie létopisețul cel ungurescu că oarecându pre acéste locuri au fostu lăcuind tătarii. Mai plodindu-să și înmulțindu-să și lățindu-să, s-au tinsu de au trecut și preste munte, la Ardeal. Și împingăndu pe unguri din ocinile sale, n-au mai putut suferi, ce singur Laslău craiul ungurescu, cari-i zic filosof, s-au sculat de s-au dus la Împăratul Râmului, de ș-au cerșut oaste întru ajutoriu împrotiva vrăjmașilor săi. Ce împăratul Râmului alt ajutoriu nu i-au făgăduit, ce i-au dat răspunsu într-acesta chip, de i-au zis: "Eu suntu jurat, cândŭ am stătut la împărăție, om de sabiia mea și de județul mieu să nu moară. Pentru acéia oameni răi s-au făcut în țara mea și câte temnițe am, toate suntu pline de dânșii și nu mai am ce le face, ci ți-i voi da ție, să faci izbândă cu dânșii și eu să-mi curățescu țara de dânșii. Iară în țara mea să nu-i mai aduci, că ți-iu dăruiescu ție." Și de sârgu învăță de-i strânseră pre toți la un loc de pretitinderile și i-au însemnatu pre toți, de i-au arsu împrejurul capului de leau pârjolit părul ca unor tălhari, cu un hier arsu, care semnu trăiește și pănă astăzi în Țara Moldovei și la Maramoroș, de să cevluiescu oamenii prejur cap. Décii Laslău craiu, daca au luat acel ajutoriu tălhărescu de la Împăratul Râmului, au silit la Țara Ungurească și décii pre câșlegile Născutului, cu toată putérea sa s-au apucat de tătari a-i bate și a-i goni, de i-au trecut munte în ceasta parte pre la Rodna, pre care cale și sémne prin stânci de piatră în doao locuri să află făcute de Laslău craiul. Și așa gonindu-i prin munți, scos-au și pre acești tătari, carii au fostu lăcuitori la Moldova, de i-au trecut apa Sirétiului. Acolea Laslău craiu ce să chiamă leșaște Stanislav, stându în țărmurile apei, au strigatu unguréște: "Sirétem, sirétem", ce să zice rumânéște, place-mi, place-mi, sau cum ai zice pre limba noastră: "Așa-mi place, așa". Mai apoi, daca s-au discălicat țară, după cuvântul craiului, ce au zis, sirétem, au pus nume apei Sirétiul. Și după multă goană ce au gonit pre tătari i-au gonit și i-au trecut preste Nistru, la Crâmu, unde și pănă astăzi trăiescu, de acolo s-au întorsu Laslău crai îndărătu cu mare laudă șl biruință. Și sosindu la scaunul său în zioa de lăsatul secului, cerșutu-ș-au blagoslovenie de la vlădicii săi, să-l lase trei zile să se veselească cu doamnă-sa și cu boierii săi. Și așa l-au blagoslovit, de au lăsat sec marți, cu toată curtea sa, care obiceai să ține la légea lor și pănă astăzi, de lasă sec marți.
Laslău craiul ungurescu după îzbândă cu noroc ce au făcut, de răsipi pre cei tătari și să așeză la scaunul său, sfătuitu-s-au cu boierii săi, ce vor face cu acei tălhari ce-i adusă într-ajutoriu de la împăratul Râmului, cu carii mare izbândă făcusă, de răsipise putérea acelor tătari; că să le dea loc și ocine în țară, nu suferiia cei de loc și de moșie, ungurii, văzându-i că sunt niște oameni răi și ucigași, socotindu că de să vor plodi și să vor înmulți, ei să vor întări și cândai să nu li să prilejască vreo price cu dânșii, să nu pață mai rău decât cu tătarii, mai apoi să nu le fie a piierde și crăiia. Ce le-au ales loc pustii și sălbatec, îngrădit cu munți pinprejur, intre Țara Leșască și intre Țara Ungurească, unde să chiamă acum Maramoroșul. Acolo i-au dus de le-au împărțit hotară și ocine și locuri de sate și târguri și i-au nemișit pre toți, adecă slugi crăiești, unde și pănă astăzi trăiescu la Maramoroș.
Grigore Ureche, "Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă"
Courtesy of Richard Bathory, acest maramuresean din Mangalia :)
.
miercuri, 7 martie 2012
Maramu, ținut de basm
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
13 comentarii:
Citatul e voit greşit sau pur şi simplu nu ţi-ai verificat sursele ?
Textul nu-i aparţine lui Grigore Ureche ci e ( probabil ) una din primele şi cele mai celebre cazuri de fabulaţie istorică cu potenţial/tendinţa denigratoare anti-românească ... ;)
http://www.crispedia.ro/Simion_Dascalul
Asemenea "amabilitati" au mai fost diseminate.
De la wikipedie cetire.
"Legiunea a XIII-a Gemina, o legiune de elită a armatelor romane, a participat la multe evenimente istorice însemnate. Spre deosebire de restul legiunilor romane, care aveau ca simbol taurul și acvila, simbolul „Legiunii a XIII-a Gemina” era leul. O altă particularitate era culoarea albastră a mantiilor și scuturilor. Culoarea celorlalte legiuni a fost roșul. Datorită problemelor financiare, Iulius Cezar a fost nevoit sa recruteze din centrul și sudul Italiei mulți CONDAMNATI LA MOARTE. Combativitatea deosebită a acestora a determinat instituirea unei tradiții în recrutarea membrilor legiunii. Cu timpul, membrii cohortelor auxiliare vor fi recrutați din afara Italiei. Astfel, arcașii erau sirieni iar cavaleria era alcătuită din sarmați."
Sa mai precizam ca zisa lejiune a stationat, indelungat, pe spatiul Daciei de la tinerete pan' la batranete?
Inutil...
No bine domnu' Palada.Multam frumos. Tomna am aflat ca ma trag din talhari.Nu stiam io di ce tat imi vine sa fur di pa blogul dumitale.Si cocori,si beatlesi si filme de cinemateca.
Io zac ca "fabulatia istorica" duce la tare multe rele...ca de pilda privilegii si scindari de universitati...si iau postarea dumneavoastra ca o aluzie fina....
Vai de capul nostru!
O morosanca
Si zi-i asa, de la Grigore Ureche, ai?
Bravos Glaurunga, cânţi la balalaică, ba mai mult, însuţi facu-tu-te-ai trâmbiţă mincinoasă şi chimval spart.
Da´ la ce te poţi aştepta de la un asociat de-al lui Felix Motanu? No, de-amu, în loc să-nchin, ţi-oi zvârli horinca-n uăchi.
Adevăr grăiesc ţie Glaurunga, după pui de moroşanu / să nu dai cu bolohanu / că dacă li-i nimeri...
Legend lives on.La Club Etno de la Cluuuuj(si nu numai acolo, hehehe)
http://www.youtube.com/watch?v=pB51ezXJOOo&feature=related
http://www.trilulilu.ro/video-muzica/seara-moroseneasca-club-etno-cluj-napoca
http://www.bookspot.ro/file.axd?file=2012%2F3%2Fsubiecte+XI.pdf
Poate studiati nitel linkul acesta.
In alta ordine de idei, lumea medievala avea alte reguli decit cele moderne. "Tilharii" de care vorbeste cronica erau cu siguranta mercenari, si nu infractori oarecare.Ma indoiesc ca mongolii puteau fi alungati de o armata de infractori. Matia de Hunedoara a avut garda personala din maramureseni, semn de mare incredere. A fi maramuresean este o mindrie, fara nici o urma de ironie.
adevărată poveste poliţistă, care investighează felul în care se scriau cronicile istorice medievale, unele “comandate” în funcţie de interesele politice, este cea mai recentă carte a istoricului clujean Ovidiu Pecican, “Letopiseţul unguresc”, publicată de Editura Tribuna.
Autorul studiază un text din secolul XIV, reprodus în celebrul “Letopiseţ al Ţării Moldovei” de un cronicar mai puţin cunoscut, Simion Dascălul. Acest straniu “Letopiseţ unguresc” acreditează ideea că românii ar fi “tâlhari de drumul mare”, trimişi în ajutorul regelui maghiar Ladislau în luptele acestuia cu tătarii (mongolii) de la sfârşitul secolului XIII. Este “Letopiseţul unguresc” credibil sau e doar o scriere comandată pentru a discredita tentativele nobilimii române din Maramureş şi Ardeal de a-şi păstra identitatea şi privilegiile?
Conform “Letopiseţului unguresc”, citat de Simion Dascălul, după victoria asupra tătarilor, prilej cu care a fost “colonizată” şi Moldova, regele Ladislau a decis să-i răsplătească pe tâhari cu pământuri în Maramureş, “loc pustiu şi sălbatec, îngrădit cu munţi pinprejur, între Ţara Leşască şi Ţara Ungurească”. Dintre aceşti aşa-numiţi tâlhari va apărea apoi Bogdan de Cuhea, domn al Moldovei, socotit “infidel notoriu” de către regalitatea maghiară. Această oponenţă a unei părţi din nobilimea română l-a determinat pe regele Ludovic cel Mare să comande un text “de propagandă” anti-românesc. Aşa s-a născut “Letopiseţul unguresc”, apreciază Ovidiu Pecican.
Apariţia “Letopiseţului unguresc”, cândva în secolul XIV, a avut un temei politic, dar informaţiile conţinute aici sunt mai vechi. “Cea mai veche sursă în care se acreditează ideea că românii sunt tâlhari e o cronică bizantină din 1066”, spune Ovidiu Pecican. Datele apar apoi şi în cronici bulgare sau polone. “Credibilitatea unei informaţii se verifică în oglindă. Dacă apare în mai multe surse, informaţia se validează”, explică istoricul.
Pecican atrage însă atenţia că în perioada medievală cronicile aveau un rol foarte clar. “Nu existau texte inocente în acea epocă. Toate aveau mobiluri politice sau identitare. Unele stigmatizau, altele validau o identitate”, precizează el, dând ca exemplu “Gesta lui Roman şi Vlahata”, o cronică românească, în care “tâlharii” sunt văzuţi ca nişte viteji, înnobilaţi de regele maghiar pentru meritele lor în bătălia cu tătarii.
Tentativele de întemeiere a unor state independente de coroana maghiară a făcut ca românii să devină victimele acestui letopiseţ “comandat”, dar informaţia vehiculată aici e una de luat în considerare. „Studiind «Letopiseţul unguresc» retrasăm istoria unui stigmat colectiv”, îşi sintetizează Ovidiu Pecican volumul.
˝Matia de Hunedoara a avut garda personala din maramureseni, semn de mare incredere˝
Dap, erau (si cred ca mai sunt) luptatori de mare determinare.
No lasă ca Mateias Corvin a avut garda moroseana, asta se poate interpreta ca erau de incredere fiind din neamul tatalui.
Da sa luam de pilda pe Francisc Rakoczi al II-lea, care n-avea nici o inrudire de neam.Cu toate astea garda lui personala cea mai apropiata era compusa din doua duzini din de aştia de peste Ţibles, din mica nobilime romaneasca, selectati dintre lăpuseni si luptători de pe Valea Chioarului.
In Rascoala curuţilor Rakoczi s-a bazat puternic pe mica nobilime romaneasca de spada, pe puşcarii lapuşeni si chiuăreni.
Insusi Pintea Grigo´ căzu la asediul Baii Mari luptând de partea lui Rakoczi impotriva curtii vieneze.Se spune ca Grigoruţ a fost doborât intr-o ambuscadă la poarta de miazăzi a Baii Mari.
Dacă-ntrebi pe bătrani, până-n ziua de azi s-a păstrat spusa ca a fost puşcat cu o incărcătura descântata si măiestrită cu un amestec de plumbi, boabe de piper, frunze de spânz si alte mirodenii necunoscute, amestecate in teava flintei.
Chiar si astfel măiestrita se zice că incarcatura n-ar fi avut nici o putere asupra lui Grigo´ -el insusi fiind, se spune, descântat impotriva plumbilor -, dacă nu l-ar fi nimerit intr-un punct vulnerabil.Se zice ca, asa cum Ahil Peleianul era vulnerabil in calcaiul piciorului, asa si Pintea Grigo´ nu putea fi omorat decat puscându-l la subţioara bratului.
Si tocmai acolo îl nimeri incarcatura aia măiestrită cu mirodenii si plumbi, căzând capitanul Grigo´ la miaza-ziua Baii Mari(intotdeauna indicatiile astea de loc, miazazi, miazanoapte, au importanta lor in teserea legendelor).
Asa căzu capitanul Pintea Grigo´, ca pana-n ziua de azi cantecele batranesti povestesc ca dară Pintea n-o muritu / Num´o ţâr s-o hodinitu.
Asta ar fi una.Alta ar fi ca de fapt toata Valea Chioarului si a Tarii Lapusului a constituit un teritoriu marcat de concurenta dintre habsburgi si maghiari in a-si atrage de partea lor pe romani.Era o zona extrem de fertila pentru recrutarea in armata habsburgica, Pintea Grigo´ fiind el insusi fosta cătană-mpărătească.
Si totusi, nu asta-i miza discutiei.
lol. s-o intaritatara maramureshenii. Sa fugim! Ne maninca!
Pinta n-o muritu / Numa-o tzir s-o bloggaritu
:)
“Nu existau texte inocente în acea epocă. Toate aveau mobiluri politice sau identitare˝
Exact.Iar textele alea vechi si ne-inocente isi pot prelungi mobilurile si utilitatea pana in epoca prezenta, servind mobiluri politice noi.
Asa cum am zis, una dintre mize era dezorientarea identitara si atragerea de partea uneia sau alteia dintre parti a romanilor.Cronicile din care colporteaza Simion Dascalu propaga teza provenientei ulterioare a romanilor in zona, concedând (totusi) ca de la Râm se trag.
De fapt, nu doar in tinuturile lapusene si chiuărene s-a dus lupta pentru atragerea si asimilarea vechii nobilimi pamantene romanesti (si odata cu ei a masei de romani) de partea uneia sau alteia dintre parti.
In paranteza fie spus, pe Valea Chioarului si in Tara Lapusului, in final tacticile derulate s-au soldat cu uzurparea lenta dar sigura a posesiunilor vechii nobilimi romanesti mici si mijlocii in favoarea familiei Teleki.Care incet da´ sigur si-a adjudecat si atasat multime de sate in fostul comitat Solnoc-Dabaca.
Revenind, lupta pentru atragerea nobilimii romanesti s-a dus de fapt in toata Transilvania, uneori fiind incununata de succes (cum e cazul familiilor nobiliare Kendeffy (Candea), Draggfy (Dragos) sau Karacsony (Craciun), provenind din vechii cneji ai formatiunilor pamantene.
Asta pe mai vechi.
Mai pe mediu, concurenta dintre habsburgi si maghiari in atragerea romanilor de partea lor se deceleaza clar si in evenimentele ai caror protagonisti au fost Horea din Albac sau Iancu Avram.Sau in contrele dintre Reforma (cu propagare maghiara) si Contra-reforma (cu propagare habsburgica).
Deci astea au cam fost mizele in mare, dar pe vechi.
Pe nou, ventilarea colportarilor lui Simion Dascalu bate insa pana peste Prut.
In Romania tezele astea nu prea mai au o miza, insa pentru dezorientarea identitara a romanilor de peste Prut se pot dovedi extrem de utile si fara indoiala ca unii le-au intuit potentialul.Si nici nu-ti trebe prea multa dibacie pentru a sesiza liniile de atac identitar.
De aia am zis ca Glaurunga a ajuns sa cante la balalaica.
“Cea mai veche sursă în care se acreditează ideea că românii sunt tâlhari e o cronică bizantină din 1066”
Păi da.Normal, bizantinii aveau si motive sa spuna asa ceva in 1066.Tocmai in acel an a fost o mare rascoala a vlahilor din sudul Dunarii.Rascoala prefigura formarea Imperiului asanestilor, care cateva zeci de ani mai tarziu a zdruncinat destul de serios Imperiul Bizantin.
Cu putin noroc, ar mai fi existat o formatiune statala romaneasca in sudul Dunarii.Dar n-a fost sa fie, pana la urma de pe urma actiunilor bataioase ale vlahilor au profitat bulgarii.
Ei, asta este! Nu poti sa le ai chiar pe toiate.Cum se zice, nu poti avea toate femeile din lume..Hehehe
No, pentru ca spusei despre bazinele de recrutare in armata imperiala, si pentru ca mai am un pic de timp liber, sa zic ceva si despre dansuri.Subiectul despre dansuri e unul cu totul pasionant in sine.
Cam peste toate bazinele de recrutare, nu doar in Valea Chioarului sau Tara Lapusului dar si peste zonele pendinte de regimentele graniceresti de la Nasaud si Orlat si chiar pe zone mai intinse, inclusiv in tara Zarandului, se suprapune un dans.Bărbuncul.Provine din germanicul Verbunk, aka ˝reclama˝.Era un vechi dans de recrutare, comun romanilor, ungurilor, cehilor si slovacilor.Preluat ulerior si de tigani, care-l joaca intr-un ritm extrem de rapid.
Dintre toti astia, cehii se pare ca au fost cei mai dibaci si l-au revendicat in proprietate, UNESCO acordand dansului patent ceh.Desi nu-i chiar asa.
La fel cum sunt de pilda dansurile de seductie in regnul animal, dansul de recrutare urmarea acelasi efect, seductia, asupra potentialilor recruti.
Venea compania de cătane-mpărăteşti, campa la marginea satului si dadea o petrecere unde catanele performau Barbuncul (Verbunk-ul) spre atractia tinerilor potentiali recruti.
Era cum s-ar spune, un fel de ritual imperial de ˝conquer hearts and minds˝ al timpului.
Fiind un dans comun si romanilor si ungurilor, am ales un exemplu de performare genuina, netrucata, din care se vede cum se joaca pana in ziua de azi intr-un club unde vin sa se distreze studentii clujeni, indiferent de etnie.Sonorul nu-i prea bun, totusi se mai aude cate ceva si se pot auzi si cateva replici la sfarsit, pare-mi-se una in ungureste
http://www.youtube.com/watch?v=AXrNPyi-4iY
Barbuncul e mai nou, sunt insa si dansuri rituale mai vechi.Ca sa ne pastram in tema martiala, sa zic ceva si de dansuri razboinice (ca sa priceapa si Glaurunga, cam acelasi tip de dansuri ca Hakka).Dansuri martiale, barbatesti si de grup.
Pentru aprofundarea temei, gasiti la http://www.eliznik.org.uk/EastEurope/Dance/ritual_group.htm niste harti care arata raspandirea in europa a diverselor tipuri de dansuri barbatesti.
Liz Mellish si Nick Green, cei care tin saitul, au studiat 25 de ani dansurile din Europa.Tot acolo gasiti si unele date (incomplete dar utile) si despre alte dansuri romanesti (si nu numai) precum si despre diverse tipuri de costume populare.
Revenind.Dansurile de grup barbatesti si martiale din Maramu´ au o caracteristica:la ele participa si femeile.
Am ales tot asa, un exemplu de joc filmat pe viu, netrucat si fara cosmetizari, asa cum se joaca in a doua duminica dupa Pasti.
Se vede pe filmulet cum noul se lipeste peste vechi.Barbatii nu mai poarta gaci (nadragii aia albi, largi) ci nadragi negri, nu mai au opinci sau cizme ci pantofi, femeile nu mai poarta opinci ci pantofi cu toc (nu toate, este si una cu opinci).
Deci, atentie la percutie, si la ritmul martial.Am vazut odata un dans martial turcesc, semana cu hakka la coregrafie, dar ritmul si percutia au aceiasi timpi caracteristici cam peste tot.
Primul dans, tropotit, este barbatesc si martial.La fel al treilea dans, este un ˝barbatesc˝.Ala tropotit, in care schimba mai multe ritmuri si in care predomina percutia.Si atentie! la el participa si femeile.Asta e o mare chestie pentru un dans ritual.De fapt, cred ca prin asta am deconspirat marele secret al morosenilor. Puterea le vine de la femeile lor(dar nu mai spuneti asta nimanui)Hehehe
http://www.youtube.com/watch?v=9kvK2lpjGBA
" ... Să nu mai spunem că maramureşenii s-au dovedit a fi o specie destul de scârboasă: au inventat Moldova şi moldovenii doar de-ai dracului, ştiind că peste 500 de ani moldovenii vor invada frumoasele oraşe din Ardeal şi îi vor seca la lingurică pe civilizaţii unguri. Pe olteni nu i-a inventat nimeni, ei reprezintă un caz unic în biologie de generaţie spontanee, datorate misterioasei entităţi cu bănuite origini extraterestre, invocată în cadrul ritualurilor doljene cu apelativul „Muică”. ... "
http://www.dailycotcodac.ro/2012/03/nu-tu-haine-nu-tu-cal-cine-a-fost-primu-n-ardeal/
:) :) :)
Trimiteți un comentariu