"Traian Băsescu a dat azi, prin discursul rostit în parlament, un semnal puternic pro-american și anti-rusesc într-un moment în care nervii rușilor sunt întinși la maxim, iar în culisele politicii din mai multe state se pun la cale și se execută lovituri zdravene.
Discursul prezidențial constituie o opțiune fără echivoc într-o chestiune de importanță națională, europeană și chiar mai mult de atît.
E de așteptat ca el să fie urmat de o replică tăioasă a rușilor, într-o formă sau alta, un examen sever care ne așteaptă și care ar putea demonstra în ce măsură Moscova mai poate influența jocurile politice autohtone. Să vedem, însă, despre ce e vorba.
[...] Zăcămintele de gaze de șist sunt considerate a fi, în acest moment, cea mai serioasă alternativă europeană la importul de gaz rusesc.
Grație lor, Europa ar scăpa pentru decenii bune de șantajul Moscovei, iar americanii s-ar bucura și ei, pentru că sunt maeștrii tehnologiei de extracție, deloc ușoară, deci ar încasa bani frumoși.
Or, cele mai mari zăcăminte de gaze de șist se găsesc în România, Polonia, Ungaria și Bulgaria.
Intrată pe piața prospecțiunilor din Bulgaria și România, compania americană Chevron a depistat și obținut licența de exploatare pentru asemenea zăcăminte.
În Polonia, americanii de la ConocoPhilips au început deja exploatările.
Rusia nu putea sta cu mîinile în sîn, urmărind cum îi zboară de sub nas piața pentru unul dintre cele mai importante produse de export, gazul metan.
În consecință, în Bulgaria izbucnesc ”spontan”, acum cîteva săptămîni, proteste de stradă în întreaga țară împotriva efectelor nocive asupra mediului pe care le-ar avea exploatarea gazelor de șist.
Urmarea e că scena politică sofiotă începe să tremure de frică, iar parlamentul dă rapid o lege prin care licența acordată Chevron e anulată, iar exploatarea gazelor de șist e interzisă sine die.
În replică, secretarul de stat american Hillary Clinton își programează o vizită urgentă la Sofia, pentru a lămuri problema. O vizită de nivel înalt într-o țară pe care liderii americanii au cam ignorat-o în ultimii 20 de ani.
În paralel, ieri, Traian Băsescu efectuează o vizită pe platforma Exxon din Marea Neagră, după care anunță, azi, în parlament, că există zăcăminte încă și mai mari decît cele anunțate oficial de americani.
Tot în parlament, el afirmă răspicat că România are nevoie de gazele de șist și de cele din Marea Neagră.
Ambele exploatate de americani.
Ambele, menite să dea frisoane Gazprom și Rusiei.
Spre deosebire de Bulgaria, care a bătut în retragere în fața unor proteste naționale cusute cu ață albă – de unde atîta conștiință ecologică pe capul bulgarilor? -, România dă, prin președintele Băsescu, într-un discurs oficial rostit în fața parlamentului, un semnal clar că a ales o tabără.
Care nu e cea rusească.
Zarurile au fost aruncate, urmează replica Rusiei.
Cum alegerile bat la ușă, e de așteptat ca poziția lui Băsescu să determine imixtiuni mai mult sau mai puțin discrete ale Moscovei în jocul electoral.
Deocamdată, s-au dat doar avertismente de mică anvergură, dacă ne gîndim la ciudata manifestație pusă la cale ieri de cîteva zeci de protestatari, în frunte cu Briana Caradja și Claudiu Crăciun, în fața ministerului Economiei, exact cînd erau primiți oficialii Chevron.
Ai zice că prințesa Caradja arde periodic pentru cîte o cauză națională, de la drepturile homosexualilor la cele ale maidanezilor și, mai nou, la chestiunea gazelor de șist. Și e al naibii de bine informată în legătură cu programul de primiri al miniștrilor.
Mai probabil e că, la fel ca în alte dăți, s-a apelat la niște protestatari ”de profesie” pentru a se crea o anume atmosferă în timpul vizitei americanilor.
E aproape sigur, însă, că lucrurile nu se vor opri aici. "
Bogdan Tiberiu Iacon, "Discursul lui Basescu – o directa napraznica in falca Rusiei" (InPolitics.ro)
joi, 8 martie 2012
Cum o dai, cum o cotesti, tot in Rusia nimeresti
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
10 comentarii:
sau, altfel formulat, cum o dai, cum o cotesti, tot peste americani nimeresti. oare vladimir putin are dreptate, cand vorbeste despre "o ofensiva straina, antiruseasca"? intreaga campanie publicitare anti-putin, de la bbc pana la moscova, trecand prin romania - e aranjata de cineva? ;)
http://www.financiarul.ro/2012/02/08/cum-se-fac-cartile-in-occident-la-noi-nu-merge-dar-pe-romani-ii-putem-contamina-2/
Otravirea panzei freatice si declansarea de cutremure sunt atribute ale exploatarii prin fracturare hidraulica pe care le stiam de ceva vreme. Cat despre lupta pe care o duce maretul conducator impotriva rusilor, asta e ceva ce (oricat as fi de filoamerican) nu mai cumpar demult. Conteaza cui folosesc gesturile sale (vezi Alro) si nu declaratiile.
Extragerea gazelor de sist ar fi produs cutremure in IK si US. http://tinyurl.com/6rxzu8p Hmmmm
Pentru shtormeleagul invartoshat cu care Marele Licurici ne da muie de mai bine de 20 de ani, vesnic recunoscatori!
Plus inca 100 de euro la mia de metri cubi de gaz, pentru fraierul din est...
Traiasca viitorul luminos al tarii!
Uraaaaa!
Ce au ajuns şi analiştii în ziua de azi... Păi asemenea articol trebuia să aibă pe puţin două referinţe la testamentul lui Petru cel Mare şi un citat din protocoalele înţelepţilor.
Ba mai mult, eu cred că autorul a fost plătit de ruşi, pentru a asocia rusofobia cu Băsescu, şi astfel a canaliza opoziţia populară anti-Băsescu într-un sentiment rusofobo-fob.
omul e cam ciudat prin ce afirma:
1. acum a descoperit ca suntem in ue si nato.. deci alta tabara fata de rusia sau cum?
2. de cind dezvoltarea unei nise tine de a alege o 'tabara' sau alta? (a.. ca apar 'baietii destepti' dupa, e alta poveste).
3. suna la fel de cretinoid ca 'nu ne vindem tara'.
4. intotdeauna daca un jucator mare e jenat de actiunile aluia mai mic, ii mai da un brinci. asta e.. unii sunt mai competitvi, ca alimentara din colt.. da asta nu inseamna ca tre sa stai la cersit ca vezi doamne ii superi pe altii daca pui mina pe sapa.
Pai....in acest caz...io zic...ar trebui sa votam PDL si sa-l propunem pe marinar pentru al treilea mandat.
Orice om normal la cap si cu dragoste de Romania va sari, va pune mana pe furca, pe topor, pe cafea, pe mingea de ping-pong si va navali la Prut, intru sustinerea baselului.
Si daca nu-l cred? Sunt pro american, ma enerveaza francezii cu aerele lor de primadone care, dupa ce au fost salvate de cateva ori de cei de peste ocean se dau, de la de Gaulle incoace, antiamericani, dar... ce naiba? Cand PDL-ul este iesit de sub pulpana FSN-ului iar serviciile secrete fac jocurile in favoarea lor, n-ar trebui sa ma intreb care sunt interesele? Care sunt jocurile? In afara spagilor, despre care am inceput sa ma intreb, prea face baselul jocuri economice, cu toate ca nu sunt de competenta presedintelui, care or fi interesele. Cititi si asta:
http://romaniadeieri.blogspot.com/2012/03/discursul-prezidential-din-alt-punct-de.html
Nu stiu ce sa zic, rusii sint aici peste drum, si americanii sint departe. Ma gindesc ca n-ar fi fost o rea idee sa avem relatii mai bune cu rusii, fiind noi in UE si NATO. Dar pentru asta chiar ne-ar fi trebuit politica si diplomatie de calitate, ceea ce n-avem. Mare ne mai e prezentul...
Ce parere ai: polonezii au o diplomatie buna? Au o politica buna fata de rusi?
E ca si cum ai spune ca fata de tilhari trebuie sa fii milos :(
Da' ce mai turambarr, talharii nu e si ei oameni? Nu stii pilda talharului rastignit pe cruce langa Isus? Normal ca tre' sa fii milos fata de talhari....
(si fata de rusi, of course)
Trimiteți un comentariu