Se ia o ceașcǎ. Sau o canǎ, în funcție de cît de mare e pofta sau de cît de mulți sînteți la masǎ.
Se iau cantitǎți aproximativ egale de unt și de miere.
Se taie untul în bucǎțele mici, sǎ se ușureze treaba.
Se pune untul în ceașcǎ.
Se toarnǎ mierea peste.
Dacǎ untul este de casǎ, se cheamǎ cǎ sînteți în paradis. Altminteri, merge și unt din comerț, doar sǎ fie de-ǎla bun, mai scump. De preferințǎ românesc. Chiar dacǎ are ceva apǎ în el, parcǎ e totuși mai bun.
Dacǎ mierea e fǎcutǎ de voi, se cheamǎ la fel cǎ sînteți în paradis. Sau cǎ sînteți albine și încǎ nu știți asta. Altminteri, miere cumpǎratǎ de la micii producǎtori, cu bidonul, din zone cît mai izolate și mai sǎrace, neatinse de poluare.
Se amestecǎ cu sîrg untul cu mierea. Cu mîna, nu cu mixerul. Încet la început, cǎ-i greu, mai ales dacǎ-i untul scos proaspǎt din frigider și dacǎ nu l-ați tǎiat cum trebuie, cu lingurița.
Dacǎ e prea gros sau prea subțire, se drege amestecul, fie cu încǎ un pic de unt, fie cu încǎ un pic de miere, dupǎ caz, pînǎ simțiți la mînǎ și la ochi cǎ nu e nici prea-prea, nici foarte-foarte, dar mai ales cǎ nu va curge mai repede decît se cuvine de pe felia de pîine sau de pe biscuit.
Se ia un pachet de biscuiți din debara. De data asta lǎsați la o parte orice fǎrîmǎ de naționalism culinar și destrǎbǎlați-vǎ: deschideți pachetul de Leibnitz pe care îl pǎstrați de regulǎ doar pentru mosafiri sau pentru noaptea de Crǎciun.
Dacǎ nu mîncați cu biscuiți Leibnitz, nu știți ce pierdeți. Altminteri, merge și cu alt soi de biscuiți petit beurre, dar nu mai are același dichis.
Se întinde tacticos amestecul pe biscuit. Fǎrǎ fricǎ: spre deosebire de situația clasicǎ, atunci cînd mai întîi vǎ chinuiți sǎ întindeți cum trebuie untul, apoi faceți echilibristicǎ cu mierea pe suprafața cea albǎ și lucioasǎ, de data asta amestecul are consistența lavei, a noroiului de sondǎ, a amestecului biotic primordial, nu curge prea repede, vǎ dǎ timp sǎ-l aranjați, sǎ-l admirați, sǎ-l savurați, sǎ-l ronțǎiți în tihnǎ.
Rezultǎ o bombǎ caloricǎ groaznicǎ. Sǎnǎtoasǎ, plinǎ de vitamine, o adevǎratǎ legumǎ între legume, mai ceva decît prazul, țelina, morcovul și mǎrarul cu care vǎ amǎrǎște nevasta viața, exact ce vǎ prescrie dieticianul în coșmarurile pe care le aveți înainte de a vǎ trezi la 3 noaptea sǎ coteliți prin frigider.
Se mǎnîncǎ tot, fǎrǎ remușcare. În cazul în care copiii sînt interesați de procesul tehnologic, se lasǎ sǎ se uite, sǎ învețe și ei ceva util de la tǎticul lor, mama lor de loaze... În cazul în care însǎ doresc sǎ și guste din sudoarea frunții voastre, se bat copiii cu temeinicie, cu sǎlbǎticie, cu fervoare și ardoare, pînǎ la izgonirea lor din bucǎtǎrie și la prezervarea mirabilei substanțe doar pentru voi. My preciousss...
A doua zi, cînd vǎ cîntǎriți, vǎ sugerez s-o faceți fie sub efectul substanțelor tranchilizante, fie dupǎ cel puțin 200 de grame de whisky, cînd oricum nu mai conteazǎ nimic, viața-i grea, lumea-i rea, viața-i durǎ, podeaua-i de zgurǎ.
Hai, biscuiți, oștenii mei!
sâmbătă, 25 februarie 2012
Rețeta lu’ tata
Scris de Turambar at 09:15
Etichete: Copii, Copilarie, Culinare, Destul de perfect, Nu sînt gras cîntarul mǎ persecutǎ, Personal, Stari si zile
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
12 comentarii:
Mehedinti= mehe= albina (mg). :)
Băi ăștia, nu știți nimic. Leibniz (nu Leibnitz!) sunt o vrăjeală, cred că au 6% butter, dacă nu mă înșel.
Adevărații biscuiți cu unt sunt Coppenrath (se găsesc de pildă la Billa), cu 19% unt!
http://www.coppenrath-feingebaeck.de/sortiment/klassischer-genuss/hausgebaeck/butter-cookies.html
"... În cazul în care însǎ doresc sǎ și guste din sudoarea frunții voastre, se bat copiii cu temeinicie, cu sǎlbǎticie, cu fervoare și ardoare, pînǎ la izgonirea lor din bucǎtǎrie și la prezervarea mirabilei substanțe doar pentru voi..." m-a facut sa rad cu lacrimi... dar nu cred ca esti in stare... au contraire... cred ca te-ai uitat cu jind la ele cum mananca... =)) =)) =))
@ Richard: :) Magdaleno, spune drept, cine te-a muscat de piept. Magdaleno, tu ma mintzi, ca albina n-are dintzi
@ Beranger: txs for the tip. Cumparam, cumparam... :)
@ Matusalem: :) :p Pai de ce crezi ca se numeste "retzeta lu' tata|? :) :wink:
Biscuim măria ta!
Off topic, imi doresc să nu fi citit. Sunt la regim :((.
foarte frumos scris articolul, astept si alte astfel de retete ;)
Sabotaj! Dar o voi testa :-))))
Copii se bat cu moţul de la bască.
Turi turi...
la mine rețeta-i din vremea zăpezilor de odinioară și e a bunicii și e musai completata cu următoarele elemente de susținere:
- căldura sobei
- butuci trosnind în soba
- picioare tocmai uscate băgate în șosete calde
- oboseala de după săniuș recuperata pe marginea patului
Maglavaisul asta galben-auriu e simbolul varstei de aur :)
... aaa și prin Targsorul Nicolinii nu se auzise de petitbeore sau leibnitz... se punea maglavaisu' pe felia de mijloc a pâinii rotunde pe care trebuia sa o ții cu ambele mâini
Prin tarile calde, Siria (nu e prea bine sa o vizitati acu'), Liban si altele, pe chestia asta se presara fistic, cashewnuts si alte seminte bine maruntite cu cutitul, dar nu macinate, ca "sa simti bobul". Aia e o adevarata bomba calorica, dar cred ca e unul din cele mai minunate breakfasturi pe care le-am mancat in viata mea (destul de lunga de altfel)
Excelenta reteta. O sa testez.
De ar fi venit sugestia cu multi ani in urma...de cata lipiceala m-ar fi salvat. Dar fara cacao cu lapte nu e complet.
Trimiteți un comentariu