"Mulți ani dupǎ aceea, în fața plutonului de execuţie, colonelul Aureliano Buendía avea să-şi amintească de după-amiaza îndepărtată, când tatăl său l-a dus să facă cunoştinţă cu gheaţa. Macondo era pe atunci un cătun cu vreo douăzeci de case din lut şi trestie, clădite la marginea unui râu, ale cărui ape diafane alunecau prin albia cu pietre lucioase, albe, enorme, ca nişte ouă preistorice. Lumea era atât de recentă, încât multe lucruri nici nu aveau încă nume, iar pentru a le deosebi trebuia să le arăţi cu degetul."
Gabriel García Márquez, "Un veac de singurătate"
.
sâmbătă, 25 februarie 2012
Cum dracu' de'am uitat?
Scris de Turambar at 12:54
Etichete: Gabriel Garcia Marquez, Literature, Scriitura, Sensu vietii pentru oamenii ocupati la cap
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
Nu numai tu.
Dar, ce bine ca tzi-ai amintit si ai postat. Ma duc acusha sa caut cartea, doamne, cita vreme a trecut de cind.
Si flavour-ul ALA!
Hai s' traieshti!
P.S. Si cit de incintatoare e traducerea.
O lume dusa.
:)
http://www.fileshare.ro/966948685.605
Thks. Procedez.
Turambare, link-ul are virus, my anti mi-a blocat accesul.
Trimiteți un comentariu