lol. uitasem de frigul zilei de atunci. Mihai Dan Pavelescu, adica MDP, acest mare monstru sacru traducatorico-organizationalo-scriitoralo-motivational, ne aduce aminte.
Imi aduce aminte.
Txs, emdepeule. :) Arigato gozaimashita, sensei :bow:
Cum spuneam, veneam după o pauză în care rămăsesem binişor în urmă cu F&SF-ul, iar Liviu m-a tot bătut la cap până am împrumutat de la el primul volum din GRRM… şi n-o să uit toată viaţa cum m-am întâlnit cu Mirel în piaţa Moghioroş în ajunul unui Crăciun. Era o iarnă geroasă şi uscată, fără zăpadă, dar însorită, toată lumea era roşie în obraji de frig şi zaibăr şi târa fericită damigene, porci morţi şi brazi, iar eu şi Mirel ţineam de cărămida Iureşul săbiilor (mie nu-mi venea să-i dau drumul; el m-ar fi pocnit, doar ca să mi-o ia mai repede şi să fugă acasă s-o citească), vorbeam simultan şi mai că nu ţopăiam pe loc, într-atât eram de surescitaţi de proza lui Martin – la fel ca puştii din galerie, când dă gol echipa favorită şi sunt fericiţi, au trecut dincolo de cuvinte şi nu pot decât să se uite unul la celălalt, să rânjească cu gura până la urechi şi să sară în sus şi-n jos.
miercuri, 23 decembrie 2009
Those were the days of our winter
Scris de Turambar at 12:58
Etichete: Destul de perfect, Fantasy, Nostalgie, Personal, Prieteni, SF, SOIAF, Stari si zile
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
1 comentarii:
Sărbători binecuvântate !
http://sfinxredivivus.wordpress.com/2009/12/23/primiti-colinda/
Trimiteți un comentariu