Prin neam, prin sînge, prin genă și prin memă

Citind despre babilonieni și despre asirieni și despre toate neamurile pămîntului de pe vremea aceea cînd oamenii au învățat să facă oale și să scrie și să zidească, mai ales dacă ai și un pahar de vin lîngă, poate chiar două, îți dai seama organic, în adîncul mațelor și al creierului cel fără de folos și potrivnic vieții liniștite despre adevărul Eclesiastului: Căci deșertăciune a deșertăciunilor este totul.

Listă de nume de tîrguri și de neamuri și de popoare șterse de pe fața pămîntului. Listă de învingători pe urmă învinși, de fioroși care s-au crezut sau chiar au fost buricul pămîntului, doar pentru ca pe urmă să se aleagă praful de tot. Listă de nume care acum, pentru noi recenții și atomicii și miliardele de pe fața pămîntului, nu mai înseamnă nimic.

Și pe urmă mă uit pe fereastră și văz casele părăsite de pe coasta cealaltă a dealului, năpădite deja de puhoiul de frasini și de ulmi, și îmi dau seama că nimic nu s-a schimbat, doar că s-a inventat curentul electric și televiziunea și Internetul.

Și pe urmă citesc despre cele 6 sau 8 sau cîte or fi milioane ale Sau Paulo-ului și mă uit pe Google Maps și mă chircesc de spaimă, de niminicie, de bicisnicie și de telegenie. Doamne, cît de mulți sîntem!

Și pe urmă îmi amintesc despre cele două măsuri ale succesului ca ființe, ca furnici, ca elefanți, ca raci și ca bacterii și ca oameni: să supraviețuim și să puim, să ne înmulțim.

Și atunci mă înclin în fața babilonienilor și asirienilor și evreilor și alamiților și caldeenilor și tuturor celor care ne-au dat nume și oale și grîu și viață și adevărat le mulțumesc: deșertăciune a deșertăciunilor, pămînt sînteți cu toții și pămînt ne vom face cu toții și totuși vom trăi, prin neam, prin sînge, prin genă și prin memă.

Am zis.




.