Din îndepărtata Telegă,
De unde pînă și cucul cîntă într-o limbă străină, cercetată în momentul de față de antropologi, lingviști și de specialiștii în terorism de la SRI,
Din locul binecuvîntat de Dumnezeu, de Thor, de Amon Ra și pînă și de bolșevica natură unde crește iarba într-un an cît Făt Frumos în șapte și unde aproape toți copacii s-au prins, ăia de i-am pus acum vreo lună,
Din acest stabiliment de sanatoriu și tratament la cap prin ședințe intensive de somn și doze masive de udat copaci cu pa’aru de vin în mînă,
De pe aceste Cîmpii Elizee care în limbajul localnicilor se numesc pășuni smălțuite în flori și mușuroaie de mițorlani, momentan locuite de comunități militariste de furnici,
Din acest moment de sfîrșit de lume și început de ploaie, deși pînă ieri a fost soare și frumos,
Vă urez să credeți. Credeți ce vreți voi, doar credeți. Rezervorul energetico-fantasmatic ce zace acolo adînc în tenebrele mațelor și sinapselor Dvs trebuie folosit la ceva. Sublimați sublimați, ceva ceva tot va rămîne :)
Drept pentru care, cinstiți creștini și restul hipsteri, adevărat vă grăesc voo: Sărbători fericite! Și, de mîine încolo, “Adevărat a înviat!”.
.
sâmbătă, 4 mai 2013
Adevărat să credeți!
Scris de Turambar at 11:08
Etichete: Bliss, Religie, Sarbatori, Sensu vietii pentru oamenii ocupati la cap, Stari si zile, Telega, Zen
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu