Ia-l de mîner / Că-i făcut din fier

Ne-am instalat Internet la Telega. Fără să vrei, trebe să-ți bagi și telefon. Băga-și-ar sîrmă în nas de Romtelecom, că nu vreau telefon. Mă rog: cine vrea fripturică, plătește și ciorba de praz. Drept pentru care l-am tratat cu dispreț, cu scîrbă: nu l-am pus la încărcat.

De-abia azi, după aproape o lună, fetele l-au înviat prin sfînta mișcare a băgării în priză. Un pic de doi doozeci și gata: telefonul fix care de fapt e un pic mobil a început să lucre. Marta îmbigubează la el. Andra, pe lîngă ea, nerăbdătoare să-și bage și ea nasul. În cele din urmă Marta termină procesul tehnologic.

Andra: “dă-mi și mie! vreau să fac poză”.

Marta, superioară, de la înălțimea preadolescenței: “ce, ai, fato? ăsta nu face poze!”.

Andra, indignată: “cum să nu facă? păi nu e telefon??”

Go figure. Înțelepciunea copiilor de șapte ani și restul tehnologie atomică. Mă simt preistoric: îmi amintesc telefoanele alea cu manivelă, de învîrteai la ele de ziceai că rîșnești nuci. Cuuum? Nici de mașina de rîșnit nuci nu vă mai aduceți aminte? Doamne, pe ce lume v-ați născut, recenților?



.