Deci se întîmplǎ cǎ sîntem foarte aproape cu biroul de restaurantul Nicorești. Citadelǎ a rromânismului aspru, a mîncǎrii no-nonsense și a ideii de cîrciumǎ spre crîșmǎ, unde te duci sǎ mǎnînci și sǎ bei, nu sǎ te rupi în figuri. Clientela, pe mǎsurǎ. O anumitǎ vîrstǎ, anumite haine, anumite riduri pe fațǎ, anumite umbre și adîncimi. O ponosealǎ autenticǎ, pozitivǎ, ca sǎ mǎ exprim așa.
Ei bine, azi, întorcîndu-mǎ de la o întîlnire și fiind vremea prînzului, m-am oprit la Nicorești sǎ mǎnînc sǎnǎtos, plin de vitamine. Adicǎ, pe scurt, o ciorbǎ de burtǎ. Nimic altceva, cǎci la 13:00 aveam altǎ întîlnire – ah, dulcele damf de usturoi de la întîlnire, nu se comparǎ cu nimic altceva decît cu mîinile murdare de nuci, în august spre septembrie, cînd te duci la sindrofii simandicoase.
Pe de altǎ parte, dacǎ mǎ uit la cîntar și în oglindǎ, cîntarul strigǎ, oglinda se crapǎ. Deci nema felu doi. Doar ciorbǎ de burtǎ. Sǎnǎtoasǎ, plinǎ de vitamine, cu smîntînǎ, usturoi, fǎrǎ ardei, și cu mult mult mult piper și oțet. Cum dreg eu ciorba de burtǎ poți sǎ faci licori medicinale ori mici rețete de otravǎ – depinde de nevoi.
Și mǎnînc eu ciorbǎ de burtǎ, și-mi verific postǎrile pe Facebook, ca un român creștin ortodox de rit tradițional ce mi-s, și-l ascult pe Gigǎ Petrescu, Dumnezeu sǎ-l odihneascǎ, cǎci n-are de ce sǎ-l ierte, toți sîntem niște pǎcǎtoși, n-ar trebui sǎ se facǎ sortarea dupǎ pǎcate, ci dupǎ alfabet, și mǎ uit pe pereți, la pictorialele de vînǎtoare absolut delicios de naive, și la tabloul cu țǎranul (țiganul???) cǎruia i-a murit calul în drum, de se scarpinǎ sǎracul în cap, cu nevasta și copiii lîngǎ ei și cu javra legatǎ de oiștea cǎruței, și pe urmǎ ascult și Maria Lǎtǎrețu, Maaai ții minte, mǎi dragǎ Mǎrie, da, românesc, 100% românesc, ciorba de burtǎ e delicoasǎ, exact cît piper îi trebuie, și mǎ uit și la Tînǎr și neliniștit, episodul 2034, cum Victor face nu știu ce chestie diavoliceascǎ îndemnat de Sarah, însǎ Jack intrǎ pe fir și încearcǎ sǎ îi opreascǎ mașinațiile, mǎ rog, nu am înțeles eu prea bine, neurmǎrind cele 2033 de episoade anterioare, și totul în jurul meu este de un românism neaoș și adevǎrat, Maria Lǎtǎrețu se jelește, Victor Newman complotește, clientul din colț socotește, ospǎtarul ospǎtǎrește și Turambar facebookuiește. Totul, cît se poate de românește.
Life is blissful sometimes, and then we finish our ethnic meal, we pay the bill, we rise and we go to the next meeting.
:wink:
marți, 22 februarie 2011
Obiceiuri de prînz la etnicii post-moderni
Scris de Turambar at 14:25
Etichete: Bucuresti, Destul de perfect, Fun, Media / Publicitate, Personal, Romania, Scriitura, Serendipitati, Stari si zile
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
9 comentarii:
Ramane o enigma pentru mine cum poate manca cineva ciorba de burta . :)
Satz fie de bine. Eu intzeleg afectziunea fatza de ciorba de burta, desi eu nu o simtzesc. Dar am mare drag de unele mincaruri la fel de vitaminizante ca burta si, in acelash spirit, itz recomand restaurantul ZEXE.
@ Invizibilul: si pentru mine ramine o enigma cum poate sa fie pentru unii o enigma cum poate cineva minca ciorba de burta :) :p
@ Vera: sarut-mina, doamna. Aferim. Trec aproape in fiecare saptamina pe linga el si tot zic ca ma opresc sa maninc acolo. Nu stiu cum s-a facut ca niciodata n-am reusit sa concretizez. Promit sa o fac. Soon. :)
Stimate domn,
dupa ce am citit postul de mai sus, cu vagi accente moderat-pantagruelice si trairisme vintage, am o rugaminte la dumneavoastra. Daca cunoasteti un bucatar, cat de cat decent, volubil si dornic de impartasanie, va rog sa-l intrebati daca acasa la el, nevasta ii gateste ciorba de burta, in ce mod, de unde-si procura materia prima s.a.m.d. In continuare rugati-l sa va descrie modul in care el, personal, face acest lucru la bucataria restaurantului. :)))
In incheiere as dori sa va adresez o intrebare:
Dupa ingerarea halelii mirifice descrise mai sus, la cat timp incepeti sa simtiti oarece zvarcoliri de protest in a doua jumatate a burtii dumneavoastra, tinand cont de ingredientele folosite, unele din ele total incompatibile...?
P.S. Si nu, nu e nevoie de grafice in exemplificarea raspunsului. :)))))
Asta-i pe-aproape de Furtuna, nu-i asa? Pe vremuri, prin anii '80, beam o juma de spritz Cotnari autentic si rece ca gheata când veneam de la slujba cu un amic care-mi conducea masina ca eu n-aveam carnet. Da' era bine.
@ Matusalem: la cit otzet si piper pun, moare si mama microbilor. In rest, ce nu stiu nu ma raneste, da? :wink:
@ Dan: e pe Maria Rosseti, in apropiere de intersectia cu Calea Mosilor. Stefan Furtuna, din cite stiu, este in alta parte
E reconfortant sa aflu ca mai exista Nicoresti.Ultima data am mancat acolo in secolul trecut, in 1992, impreuna cu o gagica din Buzau pe care am agatat-o la balul bobocilor de la Drept, bal la care am intrat pe gratis impreuna cu un coleg, dandu-ne drept zugravi, purtand in maini unul o galeata si celalalt o drisca pe care le-am gasit pe niste schele din spatele facultatii de drept, care era in renovare pe ici pe colo.
Pe Rosetti, pe coltul ala in apropiere de Nicoresti era pe vremuri una din cele cateva pizzerii din Bucuresti, unde se servea o pizza din mult aluat si cu un rotocol cam cat un nasture din putin bulion, urme de branza, ou si ceva farame de carnati la mijloc.Era unul din reperele pe harta foamei studentesti.
Nicoresti, hai sa traiesti.
ehei... de prin facultate n-am mai fost p-acolo.
dar nu văd de ce eşti aşa surprins...
ideea e că tânăr şi neliniştit era în mare vogă pe când era Gică Petrescu tânăr :)
Sa-ti fie de bine!
Trimiteți un comentariu