Evoluția salariilor în România, 1991 - 2010

De treci codrii de aramă, de departe vezi zărind
Site-ul plin de cifre aspre al INSSE-ului de argint.
Și de te înfigi într-însul,
C-ușurință vei culege
Date cifre serii vorbe
Mai multe decît poți înțelege.

Mă rog, metrica e cam șchioapă, recunosc: în nemernicia mea ca un prozator turbat nu prea le am cu versurile.

Dar cu graficele, să moară zeița virgină, le am.

Nici nu-i mare pricepere, de fapt. Un pic de Excel și restul calificare la locul de muncă, plus eventual un pic de studii aprofundate prin citirea sistematică a revistei vizual-verbale The Economist, mai ales partea vizuală, aia cu poze (da, au chiar și țîțe, dacă știi să cauți).

Drept pentru care, deși pe INSSE e mai greu să găseși componenta vizuală, darămite extremități mamare sumar ascunse, m-am hotărît să compensez această deficiență (da, știu: ambiguitate; las-o așa, că-i cald) și să transform cifrele în poze și plugul în afet.

Am luat seria de date care se găsește la un click distanță pe INSSE, nici măcar prin zona ceva mai ascunsă a datelor Tempo, unde trebuie să-ți faci cont, ci chiar fics pe prima pagină: Produse & Servicii --> Date statistice --> Cîștiguri 1991 ... 2010.

Le-am copiat, le-am transformat dintr-un tabel prost structurat într-unul ceva mai de doamne ajută, cu valorile doar pe două coloane, "net" și "brut". Și pe urmă singura concocteală ceva-ceva mai complicată a fost să mă duc în altă parte, pe bnr.ro, să caut valorile medii lunare la valute, să transform seriile de salarii într-o monedă care e mai puțin afectată de inflație, mai ales cînd ne uităm la un număr mare de ani (20 de ani). Da, știu, nici dolarul din 2010 nu mai este ce a fost în 1991, dar orișicum, e mai stabil.

Și atunci am făcut o conversie cît se poate de banală, din lei am transformat salariile în dolari și în euro. Din păcate, conversia în euro nu începe decît din 1999, cînd moneda europeană a început să fie folosită oficial. Deci concluziile le tragem mai ales din graficul pe dolari, căci ar fi păcat să pierdem aproximativ jumătate din seria temporală. Oricum, înțelegeți voi cam la fel de bine cum ar fi fost și în cazul conversiei în euro.

Păi ce înțelegeți?

Păi două lucruri.

Mai întîi, uitîndu-ne la evoluția salariului net, că aia îl interesează pe om, cîți bani ia în mînă, observăm că, după micul, dar vioiul dezastru din anii 1992 – 1993, cam pînă prin 2002 România a stagnat sau, în cel mai bun caz, a recuperat (ceea ce vom vedea și într-un alt grafic pe care vi-l voi prezenta mai încolo, cel al evoluției trimestriale a PIB-ului României).

Fig. 1. Evoluția salariului net în România,
1991 – 2010 ($ și €)



De-abia de pe la mijlocul lui 2002 au început salariile încet-încet să ridice capul. Ele au decolat cu adevărat (deși sînt în continuare mult sub salariile medii din alte țări ale UE) de pe la sfîrșitul lui 2004.

Unii s-ar grăbi să pună această decolare pe seama schimbării de guvern și să tragă concluzii de bine la adresa ADA / PDL / PNL, respectiv de rău la adresa PSD. Eu aș fi mai precaut și aș pune-o mai degrabă pe seama unor motive din afara politicului intern. Creșterea investițiilor străine, conectarea din ce în ce mai puternică la fluxul de schimburi de mărfuri și servicii cu Occidentul, creșterea exporturilor, plutirea pe un val virtuos de perioadă de creștere economică.

Mă rog, indiferent de explicații, cert este că în aproximativ 6 ani, din 2002 pînă în 2008, salariile medii ale românilor au crescut cam de 3,5 ori, dacă e să socotești în euroi, de la 100 spre 350, ba chiar și mai mult, de 4,5 ori, dacă este să te uiți la conversia în dolari.

Dat fiind însă că sîntem în zona anilor 2000, să rămînem la euroi, că înțelegem mai bine și e moneda regiunii noastre. Deci de 3,5 ori.

Partea cu adevărat interesantă este că în perioada de criză, scăderea în euroi nu a fost chiar atît de mare. Cam de pe la 350 spre 320 ... 300 euro (în dolari a fost mai mare, dar ține tot de fluctuațiile cursului valutar, de întărirea monezii americane în ultimii doi ani, atît la noi, cît și în restul Europei).

Deci, cum ar veni, în cel mai rău caz a șaptea parte (350 – 300 = 50, 50 / 350 = 1/7), în cel mai bun caz a doișpea parte (350 – 320 = 30, 30 / 320 = aprox. 1/12). Asta în perioada lui 2009, căci acum, în 2010, vedem că se întoarce încet-încet la loc spre 350.

Ce concluzie tragem noi de aici? Păi, ca să fim în ton cu mass media cea echilibrată și serioasă și responsabilă social, că TREBUUUUIEEEE SĂĂĂĂĂ FUUUUGIIIIIMMMM! Săriți, CATASTROOOFAAAA! MUUUURIIIIMMMM! REPEDEEEE REPEDEEE SĂ VINĂ TRUPELE ONU SĂ NE SALVEZE DE NOI ÎNȘINE.

Mă rog, înțelegeți voi, că am obosit să țip cu atîtea majuscule. Lăsînd gluma la o parte, concluzia este că salariile, deși criza este simțită și trîmbițată și văitată și văicărită și isterizată prin toate colțurile publice ale acestei țări, nu au cunoscut aceeași elasticitate precum evoluția PIB-ului, rămînînd de trei ani de zile, din perioada de glorie a producției și consumului ostentative din 2007, într-o bandă aproximativ constantă de 320 (minimul din 2009) ... 350 euro.

Deci nu-i catastrofă. Deci nu murim. Deci ne potolim cu urlatul și cu văicăreala, da?

* * *

A doua chestie care se observă, mult mai interesantă decît concluzia oarecum banală că salariile de 10 ani de zile au cam tot crescut și concluzia ceva mai interesantă că salariile nu prea au scăzut în ultimii doi ani, este evoluția raportului dintre salariile nete și brute.

Adică, în cuvinte simple și clare, evoluția taxelor legate de salarii. Că ce e de la brut la net e taxă și merge la stat, da? De fapt, ăsta-i și rostul cu adevărat al acestui articol lung, dar mare.

Păi să vedem. A fost la fel de simplu: am luat cele două serii de date puse la dispoziție de către INSSE, salariul mediu și brut, și le-am împărțit (brutul la net). Ce este peste 100% sînt taxe. Reprezintă apăsarea fiscală a salariilor. De aceea, am început graficul de la valoarea minimă 100%.

Pe urmă, la fel de simplu, m-am dus pe Internet și am căutat perioada în care au existat fiecare din guvernările de după 1991. Simplu, le găsiți pe Wikipedia, această sursă populară și populistă pe care o critică oamenii de știință gomoși, dar o folosește toată lumea. Pe urmă am delimitat grafic, cu puncte-puncte gri, aceste perioade de guvernare și le-am pus nume deasupra graficului: numele prim-ministrului din acea perioadă.

Ce rezultă?

Păi, în primul și în primul rînd rezultă că există o concordanță bine definită între diversele guvernări și maniera în care evoluează graficul. Fiecare guvernare are paliere și evoluții distincte, bine definite, ce pot să dea măsură în privința filosofiei fiscale a respectivei guvernări. Cum ar veni: guvernarea și taxarea. Fiecare prim-ministru cu bucata lui de grafic, să ajungă la toți.

În rest, vă las pe voi să trageți concluziile ce rezultă și să vedeți în care perioadă au fost taxările cele mai mari, respectiv cele mai mici pe salarii. Iar concluziile se trag de la sine: ce guvernări au fost adeptele unui stat mai restrîns și ce guvernări au luat și treișpe piei de pe salariile voastre / noastre / lor / tutulor.

Și de-abia pe urmă să vă aud că intrați în comparații care a fost cel mai bun, cel mai priceput, cel mai tăcut, cel mai prost, cel mai scund, cel mai înalt, cel mai boier, cel mai îngîmfat, cel mai foarte catastrofic și cel mai ochelarist dintre ei.

Fig. 2. Evoluția raportului salariu brut : salariu net
în România, 1991 – 2010 (%)


Deci rămîne cum am stabilit, da? Deci să fugim că-i catastrofă, maică. Catastrofă mare, maică. Cît un castravete. În fiecare zi e catastrofă, tot într-o catastrofă o ducem, că așa zice la televizor.

Iar rapița, ai văzut rapița cît de mare e? Tot la televizor a arătat-o...
:(

LATER EDIT: În urma comentariilor privind efectul inflației asupra acestor salarii, am calculat efectul indicilor prețurilor de consum și am reaușit astfel să separ și neutralizez astfel acest efect. Ce rezultă? Vedeți aici.