That's the spirit

Ascultati cat de bine e tinuta in friu emotia. Cum se imbina patima cu ritmul si cu controlul cel rece si cool. Ascultati ce inseamna be-bop. Acolo, la mijlocul de aur dintre prea matematic si prea zanatec.

Ascultati cum creste paroxismul. Cum se scurge energia, un pic cate un pic, cu varfuri de intensitate si cu vai de sincopa.

Doamnelor si domnilor, Art Blakey and the Jazz Messengers, intr-unul din momentele de glorie atemporala ale jazzului: Moanin'.

Groove it, baby...



PS: Unii spun ca in ultimul timp am dat-o pe arte: filme, postere si alte de-astea. Din doua motive: in primul rand, uneori poate e mai bine sa luam pauza cand se inmormanteaza unul tanar. Da? In al doilea rand, am fost ocupat. Stiti, uneori oamenii mai au si o viatza adevarata. Da?

PPS: Langa mine, dracu' de copil de patru ani si restu' luni, ascultand cum le zice nenea din trompeta, exclama "Asta e Lisa!". Waw! Andra a inceput sa recunoasca instrumentele. Chiar daca Lisa canta la saxofon. Tot jazz e, nu? Asta pentru ca tocmai am terminat de vizionat portia noastra cvasi-periodica de doo episoade de Simpson pe seara.

PPPS: Da, avem Politikon. Da, nu va spun nimic :) :p