Ce am pierdut și nu o să mai vedem niciodată.
Stăteam aseară și mă uitam cu Marta la Prințesa Mononoke. Doar cu Marta, pt că, totuși, Mononoke Hime nu prea e de copii mici. Teoretic nu ar cam fi nici de nasul Martei, dar hai să zicem. Însă în nici un caz nu este pentru un copil de nici 5 ani de zile. Prea mulți viermi și prea mult sînge.
Și stăteam noi și ne uitam la film, o altă bijuterie pro-natura marca Miyazaki, și mi-am adus aminte de una din părerile mele de rău.
De faptul că nu mai am cum să văd fața neatinsă a Pămîntului, natura aia virgină, pristină, periculoasă și neatinsă de dinainte de contactul cu mîna și cu fierul și cu focul și cu ticăloșia antropică a omului. Codrii ăia neatinși de secure, stepele alea de dinainte de venirea tătarilor, văile rîurilor, țărmurile mărilor, lăsatul serii și ceața și ploaia, iarba și muntele, dealul și turmele de animale sălbatice, ursul și rîsul, cerbul și popîndăul, leul din Grecia și codrii din Bărăgan. The unadultered nature, the pristine wilderness. Pasul bourului și umbra spinărăului, a șarpelui răului.
Știu, știu. Veți spune că viața era primejdioasă și scurtă și plină de violență atunci. Că nu mi-aș dori să trăiesc soarta românului năpădit de avari, a maimuței mîncată de tigru, a primatei hăitută de lupi.
Și totuși. Mă întreb: cum arătau toate locurile astea înainte să vină oamenii peste ele? Pe vremea cînd oamenii erau o cantitate neglijabilă, cînd de-abia începuseră să sgîrie cu botinele lor praful pămîntului, cum era?
Cum era, și cum nu mai e. Să vă gîndiți la asta ori de cîte ori traversați strada, întinderea de asfalt și de sticlă și de beton și de fier, mediul ăsta hiper-antropizat în care ne trăim viața din ce în ce mai artificială, din ce în ce mai virtuală.
Mda. Ne vedem la vară, da, pe Padina lui Călineț. Să luăm urma spinărăului, a șarpelui răului...
sâmbătă, 13 martie 2010
Ce am pierdut
Scris de Turambar at 12:03
Etichete: Nature, Nostalgie, Stari si zile
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
8 comentarii:
Astazi sunt prea deprimat ca sa raspund la provocari. Imi fac un bookmark la postul asta si revin.
Locul ala exista !
Scuze, Matusalem. Stergand comentariile dobitocilor, din greseala l-am sters si pe al tau. Am intzeles: bookmark, revii, exista acel loc.
Te ashteptam sa ne aratzi drumul spre Shambala :)
Sa-mi aduc aminte. Acum 28 de ani.
Gara Busteni. Cand urci, in fata, a doua strada in dreapta. Urca in panta, la capat se termina brusc si incepe poteca care duce spre Coltii Morarului. Cam dupa o ora de mers domol, poteca da intr-o poiana maaaaaare. La capatul ei un luminis prin care daca treci, ajungi intr-o poiana cu izvoare. Bulboana cea mare avea cam 4 m diametru si cam o jumatate de metru inaltime.
Inainte de acest luminis, din poteca, la stanga in sus, exista un loc perfect de amplasat cortul. Indiferent din ce punct privesti, daca nu te apropii la mai putin de 3 metri de el, nu-l vezi. Acolo esti complet singur. In dreapta cortului, privind usor in spate, un bolovan mare. Seara, daca te plictisesti poti sta pe el si te uiti cum trece ursul alene, la 50 de metri mai injos, la liziera padurii. Daca esti baftos iti tine companie si o bufnita. Noaptea stai pe spate si te uiti la cer. In afara de lumina focului, nu exista alta. Esti in centrul universului. Stelele se pravale peste tine. Linistea urla. Nu-ti mai trebuie nimic. Uiti totul. Si ti-ai dori sa ramai vesnic acolo.
In spatele cortului, pe panta in sus, la cam 15 m, exista o hruba micuta, in care poti sa-ti ascunzi cortul, rucsacul s.a.m.d.
Din punctul ala poti pleca pe Coltii Morarului, daca ai la tine o coarda de 40 de m. Poti face traseul si singur vara. Ia-ti si un pix cu tine. Sus pe colti, dupa primul rapel, in varful unuia exista un recipient cu un caiet inauntru. Scrie-ti numele in el. Si data in care ai fost. Sa stie toti. Cei care ajung acolo.
E mult de atunci.
S-ar putea ca acum, vre-un nefericit cu bani sa fi pangarit locurile alea de vis si manat de ambitii desarte sa-si facut casa acolo. Ar fi pacat.
Îţi mulţumec Turambar pt că mi-ai şters postul cu românii din Harghita şi m-ai trecut în rândul dobitocilor. Eşti deosebit. Vezi la domnul Mihai Voicu poate înţelegi ceva. Cu părere de rău constat că intoleranţa şi limbajul de mahala al portocaliilor te-a atins şi pe domnia ta. Blogul tău chiar era unul pe care intram cu plăcere.
Oare dacă eram un dobitoc nu se vedea din modul în care mă adresam în acest mesaj? Toate cele bune Turambar.
Daca vrei sa stii cum aratau locurile alea....amintesteti.
Aminteste-ti.
Ieri dupamasa am vazut pe tvr1 un reportaj superb despre atingerea varfului Peleaga in miez de iarna de catre o echipa de la amintita televiziune. Sa va mai spun ca peisajele erau nemaipomenite?
Regretul meu - ca nu l-am vizitat decat vara !
Spre surprinderea mea erau destul de multi care se aflau pe crestele muntilor Retezat in miez de iarna.
@ Matusalem: Pe Valea Morarului, nu? Uite aici niste poze faine.
http://www.bob.wildwalk.ro/blog/2007_02_17_Coltii_Morarului/index.html
@ Al: nu primesc spumishti trishti pe aici. Incearca in alta parte.
@ Alex: Incerc sa imi amintesc. Uneori imi iese, in vis.
@ Alinutza: Mda. Trebuie sa mergem pe munte :(
Trimiteți un comentariu