N'am nici o atingere cu Fanus Neagu. Dar are dreptate.
:(
===============
Hienele care sfîşie dreptul la viaţă
Dragă Marius Tucă,
În numele amiciţiei ce ne leagă,te rog să inserezi în Jurnalul Naţional aceste rînduri adresate multor ziarişti sau reporteri din mass-media centrală, tineri sau mai puţin tineri, dar toţi de o seamă cu barbaria. O fac atît în numele meu, cît şi al unor prieteni ca Radu Beligan, Sergiu Nicolaescu şi Ştefan Iordache, hărţuiţi, ca şi mine, cu neruşinare tenace, de nişte condeie butucănoase.
Vă e foame de moarte de ne căutaţi prin toate spitalele? Aşteptaţi-o cu încredere în pragul casei voastre, va veni, n-a lipsit la nici o întîlnire. Cei care nu mă credeţi, puneţi mîna pe o lamă şi ascuţiţi-o pe venele de la o mînă. Straniu e faptul că majoritatea dintre voi vor muri fără să se fi născut. Un scriitor german, Hans Fallada, a scris un roman intitulat "Fiecare moare singur". Măcar pentru simpatia pe care o purtaţi scriitorilor străini – cei români de mult nu mai intră în discuţie –, încordaţi-va să găsiţi o explicaţie pentru lipsa umbrei voastre pe copertele istoriei contemporane şi lăsaţi-ne pe noi în pace. Cred însă că exemplul Fallada, pe care l-am ales, nu e fericit, întrucît, dacă vă mai spun că tot el a scris şi romanul "Banii nu fac doi bani", aleluia!, voi, care ştiţi că banii fac totul.
Da, sînt bolnav – cancer de prostată cu diseminări –, mă tratez la Spitalul Elias (mă opresc să fac o plecăciune în faţa medicilor, asistentelor, infirmierelor şi tuturor slujitorilor acestui spital pentru imensa lor dragoste de oameni) şi nu doresc altceva decît să mă lăsaţi în pace cu nenorocul, suferinţa, spaimele şi speranţele mele. Eu ştiu să îndur, vîrsta m-a învăţat multe, dar am o familie, rude, prieteni pe care-i îngroziţi cînd mă îngropaţi a doua oară în decurs de şase luni. Vă întreb: o faceţi din pustiu sufletesc sau din cea mai elementară lipsă de conştiinţă profesională? Apoi, ce bucurie vă trezeşte suferinţa altora? Şi, mai ales, pentru ce ne vreţi dincolo de dincolo? Literatură nu citiţi, prin urmare nici cărţile mele, la film nu mergeţi, la teatru nici atît. Îmi închipui cu toată sinceritatea că nici de urît nu ne urîţi. Atunci nu încape decît o singură explicaţie: sînteţi mînaţi cu biciul de patronii voştri să aduceţi ştiri ce să sature aşteptările unui public, de voi înşivă format metodic, de-a lungul timpului, ca amator de telenovele imbecile, senzaţionalism ieftin, erotism vulgar etc.
Aş mai avea destule să vă spun, dar mă opresc aici, încheind cu fraza unui mare scriitor rus (voi, se înţelege, aţi fi vrut să fie unul american, dar n-am ce face): "Urît mai trăiţi, domnilor!".
* Fănuş Neagu
marți, 16 septembrie 2008
Pe patul de viatza
Scris de Turambar at 23:34
Etichete: Media / Publicitate, Moarte, Responsabilitate sociala, Romania, Scriitura
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
10 comentarii:
Maestre,
pe el l-am întâlnit în urmă cu nişte luni, la spital, unde vizitam pe altcineva drag ... E unul dintre puţinii pe care, văzându-i, parcă îl văd pe tata - de care îmi este înnebunitor de dor.
Maestre, ce te admiram până acum... în seara asta dă-mi voie să-ţi spun că te iubesc... curat, sincer, nu-i a glumă... şi fără alte ... ştii matale, chiar e multă, multă recunoştinţă în ceea ce scriu.
Arigato!
:) :friends:
"Jeder stirbt fuer sich allein". da
te rog să mă ierţi, m-a copleşit. a fost foarte, foarte personal. nu mai fac.
No problemo. E o onoare sa vezi emotzii nobile in direct :)
Just one thing: don't maester me, please. Ma simt kind of nashpa cand imi zici "maestre". Inca nu sunt mumificat. Not yet.
Just good ol' plain "mate" or "Turambar" would do, you know.
Txs. Have a napkin. Don't cry, Argentina :)
da, era de alint şi în joacă acest "Maestre" (No.1 o să zic de-acum). mai apoi ştiam că aşa mă recunoşti.
până găsesc una - alta ca să ţi-o zic, na!
Call me Number 6.
http://en.wikipedia.org/wiki/Number_Six_(The_Prisoner)
:)
era să zic şi ce număr sunt eu, dar mă abţin :)
Logic: 57.
:p
între şi între, hihihi
Trimiteți un comentariu