Mi'am promis in barba cu mustatza ca un an de zile sunt gradinitza, nu cant in teren si suport rabdator toate muile verbale pe care un incepator si le merita. Se numeste perseverentza si on the long run si pe termen mediu si e un sport greu, pe care il invatz acum, o data cu rugby-ul, la 35 de ani.
Dar shtiti ceva? Sa moara melcu patafizic daca nu simt ca incepe sa se lege ceva. Am facut doi pasi spre interior, am inceput sa joc un pic si centru doi, nu doar aripa de pomanagiu. Mai zbarcesc pasele, dar incep sa fie si momente in care sa le miros si sa le dau cum trebuie, uneori neasteptate si creative si rele si sarite.
Incep sa simt cand trebuie sa tin mingea, si cand sa-i dau drumul, ca un soldat disciplinat. In aparare, e din ce in ce mai greu sa se treaca de mine (e drept: jucam touchee; stai sa vad la placaje, ca acolo e momentul adevarului). Conditzia fizica incepe sa se reintoarca, clopin-clopinant.
Si e bine, stimati tovarasi. Si ma simt flacau. Si joaca transpiratzia pe mine, si simt ca ma sufoc, si totusi se leaga.
Sa moara melcu daca nu e mishto. L'ete indien.
Si, cum spunea un distins contribuabil: sunt semi-beat si semi-zeu in seara asta. Si gustul drumului bun e dulce in gura. Ceea ce va doresc si dumneavoastra, stimati ortodocsi de rit sedentar.
Touch Crouch Pause Engage.
joi, 4 septembrie 2008
Incepe sa se lege
Scris de Turambar at 22:17
Etichete: Personal, Rugby, Stari si zile
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Unde te joci, că m-aş strădui şi eu să-mi rup din timp?
La Arcul de Triumf / Manastirea Casin, la FRF. E o echipa de old boys. Cateodata, cand sunt competitii sau meciuri prea multe sau trebuie sa isi revina terenul, jucam in Parcul Copilului, la Grivita. Dar acolo e un pic cam complicat pour le moment.
Trimiteți un comentariu