In Austria, acum doua luni, in Tulln am dat peste un magazin de LP-uri. De viniluri.
Apropitarul, un fanatic al discului, pentru ca altminteri nu poti sa te ocupi de asha ceva, intr-o epoca a digitalului si a CD-ului si a DVD-ului si a mp3-ului.
Tipul semana izbitor cu Klaus Kinski. Aceiasi ochi, aceeasi ascutzime intensa a fetei, aceleasi orbite afundate si rigiditate la marginea sanatatii mintale.
I'am spus (doar ca seamana cu Kinski, nu si restul :) ). Nu stiu daca s'a suparat sau nu. Am facut un pic de conversatie. Mi'a spus ca are prieteni niste poeti romani. Ma rog. Nu a fost cine stie ce experienta de relationare.
Insa magazinul a fost fenomenal. Si inutil, bineintzeles. Nu mai folosesc viniluri. Prea voluminoase. Am stat acolo vreo jumatate de ora. Le'am rasfoit. Stiti gestul: dai asa din degete si te uiti pe coperti, cum dadea Alex in Portocala mecanica. Pam pam pa bam. Jazz. Mult jazz. Era cat pe'aci sa iau Time Out al lui Brubeck. Mare album. Epocal. Clasic. Piatra de temelie. Dar nu l'am luat.
Mama ma'sii: in magazinul asta trebuia sa intru, cu banii de acum, acum 10-15 ani. Mama, ce iama as fi dat printre viniluri... :) Dar acum? Ma simteam gol.
Vroiam sa iau Van der Graaf. Si pe urma am stat sa ma gandesc: pentru ce?
Vroiam sa iau King Crimson. Pentru ce?
M'am uitat dupa toate marotele tineretii mele de progresivist roman sarac. Unele din ele erau acolo. Si totusi: pentru ce? Le am pe toate in calculator. Cand vreau sa le ascult, I just click them.
Pana la urma, mai mult de rusine, am luat un disc. Pe'asta chiar nu am putut sa nu il iau. Poate si pentru Harvestul ala pe care l'am dat, pe vremuri, la schimb cu... Cu War Child, parca. Stiu: nu se merita, dar vroiam sa'mi completez Jethro Tull'ul.
Doamnelor si domnilor: inca mai e frumusetze pe lume.
Crosby Still Nash & Young. Deja Vu. 1970.
The rest is nostalgia. Acum tocmai l'am descarcat (in mod paradoxal, nu il aveam) si il ascult. Din nou. Pentru a nu stiu cata oara. Alt album pe care il stiu pe de rost.
Si ma uit la vinil, pe care l'am pus pe televizor, sa se vada cum intri in camera. La coperta lui, opera de arta decadenta. Si ma gandesc la peretele de coperti de viniluri pe care il aveam in Grozavesti, in camera aia lunga si ingusta. Spre fereastra, in stanga de tot, sus, vaca lui Atom Heart Mother. Prin mijloc, In The Court Of The Crimson King.
Arta, nu carton.
Si mai ma gandesc si la Laurence. La muzicutza lui. La discurile lui. La Doctor John'ul ala care ne'a facut sa ne imprietenim.
Si la faptul ca s'a sinucis.
V'am spus: nostalgia... :(
Rejoice, rejoice
We have no choice
But to carry on...
Almost cut my hair,
It happened just the other day...
Leave us
Helpless helpless helpless helpless...
vineri, 15 august 2008
Almost Cut My Hair
Scris de Turambar at 15:34
Etichete: Music, Nostalgie, Personal, Stari si zile
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Ce chestie: după Atom Heart Mother voiam să fac eu film, cică. Orestia II, hehehe
mate, nu poti spune °pentru ce°.E blasfemie. Nu ai nevoie de motive pentru asta. E un sentiment, e ceva aparte cand asculti o melodie pe vinil. Gajaitul ala de inainte sa inceapa melodia..... nu se compara cu nici un cd si cu nici un youtube. Adu'mi aminte cand ma intorc de la °tzara mea° sa'ti arat o poza cu camera mea... (mama masii, nu gasesc semnele de punctuatie pe tastatura asta)
ah.... cu deja vu, mi-ai reînfipt cuţâtu-n cord!
@ Anonima diacritica: Film dupa Atom Heart Mother? Iti trebuie o cantitate apreciabila de substante producatoare de stari modificate de constiinta. Vezi ca's scumpe... :)
@ Bogdan B: Neah. Tocmai de'aia pot sa spun, pentru ca stiu. Si inceputul, si prajeala de cartofi, si senzatia de placa grea, bine centrata (mai ales la discurile mai vechi), pe care o poti invarti cu pricepere intre deshte, ca i'ai prins shpilul. Si fiorul estetic la tinerea in mana a copertii. Stiu cum e. Si tocmai de'aia imi permit sa spun: Pentru ce? Life goes on and we shouldn't belong dead, cum zicea monstru inainte sa traga heblu
@ Dottore: Nasol. Are dottore corason. Va datz seama cum ii tremura mana cand taie? De mila... :) Lasa, dom' dottore, cordul in pace. Nu produce decat nostalgie si hipertensiune. Viitoru conteaza. Trecutu dopeaza.
:) :friends:
Trimiteți un comentariu