Duminică ne așteaptă cel mai dificil meci al nostru de la acest Campionat Mondial de Rugby.
Este cel mai dificil nu pentru că întîlnim cea mai puternică echipă – nu, asta s-a întîmplat în primele meciuri, cu Franța și mai ales cu Irlanda – ci pentru că este meciul cu miza cea mai mare.
Dacă învingem Italia – o echipă mai bună valoric decît a noastră – ocupăm locul trei și ne calificăm direct la următoarea ediție a RWC, fără să mai fie nevoie să trecem prin furcile caudine îndelungate ale calificărilor.
În plus, dificultatea e sporită și de faptul că este ultimul meci, cînd deja oboseala și erodarea unui program neprielnic de joc, cu pauze scurte între meciuri, își spun cuvîntul.
Colac peste pupăză, mai avem și doi dintre cei mai importanți jucători indisponibili. Demi-ul Surugiu e accidentat și nu poate juca. Închiderea pe grămadă și mai ales căpitanul echipei, sufletul jocului și cel mai bun din meciul greu cu Canada, Mihai Macovei, e suspendat pentru o faptă discutabilă și nici el nu poate juca.
Ne așteaptă un Everest de urcat. Nu știu dacă o să reușim. Meciul cu Canada ne-a și bucurat, ne-a și băgat îndoiala în sîn – am făcut prea multe greșeli evitabile.
Indiferent însă de rezultat, noi trebuie să fim alături de jucătorii noștri. Știm deja – ne-au dovedit cu vîrf și îndesat – că dau tot ce pot pe teren. Sînt una din motivele noastre de mîndrie, în aceste zile de tinichea cînd mulți alții ne dezamăgesc.
Hai România!
.
vineri, 9 octombrie 2015
Un Everest de urcat
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
1 comentarii:
Au jucat bine, dar e greu de castigat. :(
Trimiteți un comentariu