În fiecare an, de 25 octombrie, trebuie să ne amintim că pe sîngele celor căzuți în luptă se clădește România. An de an, secundă de secundă, noi sîntem ceea ce sîntem datorită faptului că alți români au luptat și mulți dintre ei au murit pentru asta.
În zilele astea de pace, multora dintre voi aceste cuvinte vi se vor putea părea solemne, inutile, de mucava. Asta însă pentru că pacea este asupra noastră de atîta timp încît nu mai știm ce e ăla război. Și asta datorită celor care au murit pentru asta, la vremea lor, cît și celor care au trăit pentru asta, tot la vremea lor.
În zilele astea de pace în margine de război, cînd iureșul tancurilor se face la cîteva sute de kilometri de granițele noastre, unora dintre voi aceste cuvinte le veți simți prea necesare. Românii simt că războiul e aproape și își încredințează nădejdea în oastea țării. Așa cum și trebuie, de altfel.
Indiferent însă dacă vi se pare prea inutil sau prea necesar, trebuie s-o facem. Pentru că trebuie. Și pentru că altminteri se duce de rîpă totul.
Drept pentru care azi, 25 octombrie 2015, nu e nici prea devreme, nici prea tîrziu, nici prea inutil, nici prea necesar să ne aducem aminte și să-i cinstim pe cei datorită cărora sîntem români.
Plevna Grivița Oituz Cîineni Mărășești Mărăști Cotul Donului Oarba de Mureș Păuliș, și toate celelalte carele nu le pomenim aici cu numele, dar le avem în suflet, chiar de nu le mai știm deosebi.
Cinste lor!
Să nu uitați, recenților! Să nu uitați!
PSALMUL 59
Al lui David.
Dumnezeule, lepădatu-ne-ai pe noi şi ne-ai doborât; mâniatu-Te-ai şi Te-ai milostivit spre noi.
Cutremurat-ai pământul şi l-ai tulburat pe el; vindecă sfărâmăturile lui, că s-a cutremurat.
Arătat-ai poporului Tău asprime, adăpatu-ne-ai pe noi cu vinul umilinţei.
Dat-ai celor ce se tem de Tine semn ca să fugă de la faţa arcului;
Ca să se izbăvească cei iubiţi ai Tăi. Mântuieşte-mă cu dreapta Ta şi mă auzi.
Dumnezeu a grăit în locul cel sfânt al Său: "Bucura-Mă-voi şi voi împărţi Sichemul şi valea Sucot o voi măsura.
Al Meu este Galaadul şi al Meu este Manase şi Efraim, tăria capului Meu,
Iuda împăratul Meu; Moab vasul nădejdii Mele.
Spre Idumeea voi întinde încălţămintea Mea; Mie cei de alt neam Mi s-au supus".
Cine mă va duce la cetatea întărită? Cine mă va povăţui până la Idumeea?
Oare, nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepădat pe noi? Oare, nu vei ieşi Dumnezeule, cu oştirile noastre?
Dă-ne nouă ajutor, ca să ne scoţi din necaz, că deşartă este izbăvirea de la om.
Cu Dumnezeu vom birui şi El va nimici pe cei ce ne necăjesc pe noi.
.
duminică, 25 octombrie 2015
La mulți ani Armatei Române!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
1 comentarii:
Am trimis un comentariu și nu mi l-ați aprobat. Probabil pentru că nu e în congruență cu articolul dvs. Nu-i un caz, dar... back to Weber! Dacă sunteți cu adevărat sociolog, veți înțelege ce vreau să spun.
Trimiteți un comentariu