Societatea româneascǎ a trǎit în ultimii 20 de ani schimbǎri rapide. Dupǎ 1989 românii au fost zvîrliți în modernitatea capitalistǎ fǎrǎ prea mult fason. Am fost nevoiți sǎ ne facem calificarea la locul de muncǎ și sǎ învǎțǎm sǎ înotǎm în timp ce strǎpungem apa, scufundîndu-ne în realitatea necunoscutǎ, perceputǎ preponderent ostil.
Evident cǎ pentru mulți aceastǎ experiențǎ a fost una traumaticǎ. Au fost 20 de ani în care au fost și oportunitǎți, dar mai ales frustǎri și tensiuni acumulate. În consecințǎ, încet-încet trecutul a cǎpǎtat culori nostalgice, de multe ori idealizate. Pe mǎsurǎ ce s-a transformǎ în istorie și ne-am îndepǎrtǎm de el, am început sǎ tînjim dupǎ el, dupǎ felul în care se trǎia viața atunci. Dupǎ tipicul și dupǎ ritmul și dupǎ siguranța acelor vremuri.
E drept cǎ este foarte posibil sǎ avem mai degrabǎ de-a face cu un construct mental cu specificitǎți fantasmatice. Creierele noastre, mînate de nostalgie și evident catalizate într-o bunǎ mǎsurǎ și de elemente de discurs public, au decupat de manierǎ selectivǎ acele bucǎți convenabile din istoria personalǎ și / sau colectivǎ și au construit o imagine idealizatǎ, miticǎ, dǎtǎtoare de nostalgii, nejustificate dupǎ cum spun unii, scoțînd în evidențǎ multele bube ale comunismului ceaușist pe care preferǎm sǎ le uitǎm de manierǎ convenabilǎ.
Nejustificate sau nu, cert însǎ este cǎ acest construct mental are o putere clarǎ asupra multora dintre noi. Dupǎ turbulenții ani 90, în care a fost predominant demonizat, în zilele noastre sîntem martorii unei evidente revalorizǎri pozitive a trecutului. Un trecut cu valențe tǎmǎduitoare. Un trecut de care meritǎ sǎ-ți amintești. Un trecut în care ți-ai dori sǎ te întorci, de-ar fi posibilǎ cǎlǎtoria în timp.
Nu sîntem o excepție. Nu am descoperit noi apa caldǎ. În orice societate care a fǎcut pasul spre modernitatea învolburatǎ și repede schimbǎtoare, unul din componentele ritualizate ale trecutului îl reprezintǎ recursul la tradiție, acest garant, apǎrǎtor al nevoii de stabilitate, de predictibilitate, de siguranțǎ și comfort moral, mental, emoțional.
Evident cǎ și România trece prin aceastǎ nevoie. Avem de-a face cu o tensiune inevitabilǎ și bine definitǎ între tradiție și modernitate, ambele tendințe avîndu-și susținǎtorii sǎi înfocați.
În acest context, ne-am dorit sǎ facem o cercetare care sǎ rǎspundǎ, atît cît poate rǎspunde o cercetare inerent limitatǎ în amploarea subiectelor sale, la întrebǎri despre tradiție în general și despre declinǎrile tensiunii tradițional – modern în particular în diversele domenii ale vieții românilor.
Introducere, "Valorile românilor", cercetare CCSB pentru IMG, mai 2012
.
miercuri, 19 septembrie 2012
Valorile românilor
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
lasa barbologia :) . datele, te rog, ca nu ma uit la a 3
Unde vezi traditia?
Dar modernitatea cam pi undi ar hi?
"Homo homini lupus" in varianta fara frane?
Sa vina Dan Diaconescu sa ne salveze......offffffff.....
S-au publicat undeva rezultatele?
Trimiteți un comentariu