Dolmen in curtea muzeului de istorie din Edirne, fostul Hadrianopolis al Traciei.
Pe vremea cind nici slavi, nici turci, nici bulgari, nici bizantini nu erau prin partile acelea, ci doar traci si celti si restul salbaticie. Mama lor de indo-europeni salbatici, dornici de singe si visind la fier, la moarte, la lupta, la femei si la cai.
Alaturi, pietre funerare din perioada turca. Alte vremuri, alte maniere de interactiune cu moartea prin intermediul pietrei.
Dincolo de gard, un cimitir de-al celor insemnati, cei inmormintati alaturi de moscheea cea mare. Cimitirul celor de vaza.
Peste toti, necrutatoare, miloasa si atotcuprinzatoare, umbra lui Allah.
Tot celtii sint mai aproape de sufletul meu de pagin.
Hai, memento mori, bre bididiilor bre...
:/
.
luni, 10 septembrie 2012
Casa sufletului, piatra mortului
Scris de Turambar at 21:05
Etichete: Arhitectura, Celti, Death, Impresii de calatorie, Moarte, Religie, Stari si zile, Turcia
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
1 comentarii:
Turma visurilor mele,eu le pasc ca oi de aur / Cand a noptii intuneric,instelatul rege maur.......
Trimiteți un comentariu