Cercul se închide, courtesy of South Dakota

La douǎzeci de ani dupǎ ce am descoperit TCM-ul și mi-am petrecut nopți întregi privind filme vechi, dupǎ ce am adunat sute și mii de filme și am zeci de filme în calculator care își așteaptǎ degeaba vremea sǎ fie vǎzute, pentru cǎ de cînd cu Internetul nu mai am niciodatǎ timp, am mintea secționatǎ în felii prea înguste, sufǎr de deficit de atenție cronic,

la douǎzeci de ani dupǎ ce am gustat din otrava filmului la televizor noaptea tîrziu, acum m-am uitat din nou pe TCM. Așa cum mǎ uitam pe vremuri: cînd începe filmul nu mai ai cum sǎ-l mai oprești, e programat de cineva, nu poți sǎ-i pui stop, sǎ faci pipi, sǎ mai citești ceva, sǎ iei o pauzǎ. Nu, filmul curge imperturbabil, doar pauzele de publicitate îți dau un respiro, cǎci acum pînǎ și TCM are publicitate din juma în juma de orǎ.

Dupǎ douǎzeci de ani, am vǎzut din nou un film așa cum trebuie: de la cap la coadǎ, fǎrǎ postmodernitǎți tehnologice. Spectator captiv.

Badlands. Terrence Malick, din anul în care m-am nǎscut, 1973, cu un Martin Sheen imposibil de tînǎr și cu o Sissy Spacek imposibil de tristǎ și de tînǎrǎ și de frumoasǎ și cu un scenariu imposibil de rǎu și cu niște exterioare imposibile pentru un film cu bǎieți și fete rele și cu o poezie imposibilǎ pentru un film cu împușcǎturi.

Damn it. I really needeed it...







.