Cum aratǎ locul în care noi ǎștia, mamiferele mediocre, nu vom ajunge niciodatǎ? Așa aratǎ tavanul lumii. Courtesy of Matusalem, om care la viața lui a fost un mamifer mai puțin mediocru decît noi și a mers acolo unde noi n-am mers. Startrek, frate. Engage!
* * *
Ce putem face pentru a pune capǎt violenței de pe stadioane ? Simplu : a) ne facem musulmani și dupe aia b) stǎm acasǎ și bem la narghilea și la cafea și dǎm drumul la hoardele de haremuri care ne populeazǎ sofrageria sǎ invadeze stadioanele. În Turcia, la un meci Feberbahce cu Manisaspor, oficialii au interzis bǎrbaților sǎ intre. Doar femei și copii pînǎ în 12 ani. Rezultatul ? O frenezie femininǎ pe care n-am mai vǎzut-o de la ultima bǎtaie în ciocolatǎ la care m-am uitat cînd am încurcat caseta cu Bruce Lee. Cine nu se uitǎ, nu știe ce pierde.
* * *
Tot despre sport, tot despre violențǎ. În partea cealaltǎ a globului, la Campionatul Mondial de Rugby aflat în plinǎ desfǎșurare în Noua Zeelandǎ, altǎ suferințǎ, altǎ schimbare de lucruri așa cum le știm: suporterii scoțienii veniți din îndepǎrtata Hiperboree cețoasǎ și celticǎ sǎ vazǎ cum bate echipa lor la barbarii de români sînt împiedicați sǎ intre cu cimpoaiele pe stadion. Auzi tu, sǎ nu lași scoțienii sǎ cînte din cimpoi ! Ce urmeazǎ ? Sǎ le interzici fustele? Sau sǎ pui furtunuri cu jeturi puternice de aer sǎ sufle din trotuar la intrarea în stadion? Țț țț țț. Ce oameni. Ce bestii. Ce neozeelandezi... :)
* * *
Și ca sǎ încheiem într-o notǎ distractiv-catastrofico-sportivǎ, așa cum ne-a învǎțat deja presa vremii, iatǎ o secvențǎ demnǎ de seria Vin alegerile! Atenție! Cad alegǎtori. Courtesy tot of Matusalem.
miercuri, 21 septembrie 2011
Randomos de aleatoriu
Scris de Turambar at 21:53
Etichete: Blogosfera, Destul de perfect, Lejer de vara, Mountains, New Zealand, Prosti da' multzi, Random, Rugby, Scotland, Turcia, Various, Violenta, World
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
9 comentarii:
O fi fost acolo vre-un matusalem, ca doar n-o fi numai un caine scurt de coada... :)) Noroc ca nu mai sunt avion de vanatoare si nici bani prea multi n-am... ca ar fi vai de meniscu meu... =))
Si tot din sport: Regulile de rugby pentru amatori
http://www.youtube.com/watch?v=7rz31VhUEoA
@DMZ
Si pentru avnsati? Ceva asemanator?
:))
@matusalem
pariu ca n-ai fost aici :-)
http://www.youtube.com/watch?v=Zp_Fom-kjOk&feature=player_embedded#!
@matusalem
Neah profesionistii nu joaca rugby ei stau pe margine sparg seminte, fumeza trabucuri si beau whisky la pet :)
Deci totul pana la cimpoaie. :D
@ZaffCat
Prastie mi-ai facut draftul de maine... Era la conservare pentru dupamasa... Demential! =))
Dar e superb!
:lol:
@DMZ
De la dozator taica, de la dozator
http://media.englishrussia.com/newimages//funnythings454526.jpg
in loc de bidon, sticla de Laphroaig
:))
@Cimpoaie
Au si ei cretinii lor. Bine c-a fost voie cu vuvuzele la fotbal...
Virginian Pilot photojournalist Preston Gannaway has an excellent essay on a quadriplegic rugby ream from Hampton Roads’, Virginia, called the East Coast Cripplers. Some really nice black and white work. I have always been a fan of her work and she never disappoints.
Trimiteți un comentariu