Dacă luăm în considerare şi renăscutul succes al lui Leo Strauss: aspectul cel mai relevant astăzi din filozofia sa politică este conceptul său elitist de democraţie, idea de „minciună necesară”.
Elitele trebuie să conducă, în conştiinţa stării de fapt (logica materialistă a puterii) şi să alimenteze poporul cu poveşti care să îl facă fericit în binecuvântata sa nesocotinţă.
După Strauss, Socrate era vinovat de acuzaţiile care i s-au adus: filozofia este o ameninţare pentru societate. Punerea la îndoială a zeilor şi etosului oraşului subminează lealitatea cetăţenilor şi, prin urmare, bazele unei vieţi sociale normale.
Cu toate acestea, filozofia este cea mai înălţătoare şi meritorie dintre preocupările umane. Soluţia propusă a fost aceea ca filozofii să îşi ascundă cunoştinţele, ceea ce au şi făcut, şi să nu le transmită decât „printre rânduri”.
Adevăratul, ocultul mesaj comportat de „marea tradiţie” filozofică de la Platon la Hobbes şi Locke a fost acela că nu există zei, că moralitatea nu este decât o prejudecată şi că societatea nu este un dat natural.
Slavoj Zizek, Bunele maniere în Era WikiLeaks
Restul articolului mai e cum mai e, dar acest fragment despre cunoașterea primejdioasǎ, despre libertatea cu tǎiș, despre tensiunea dintre lepǎdarea de iluzii și zǎticnirea sucului etic și volitiv este absolut esențialǎ pentru înțelegerea lucrurilor cu adevǎrat importante pe lumea asta.
Înțelepciune, nu politicǎ.
Limpezime, nu putere.
De fapt, politica înțelepciunii. Puterea limpezimii. Fǎrǎdeamǎgirea precaut-voalatǎ, doar pentru cei care dovedesc pe parcurs cǎ pot sǎ avaleze aceste doze de otravǎ necesarǎ fǎrǎ sǎ dea ochii peste cap și sǎ facǎ “hîc”.
Mama lor de anarhiști, care publicǎ asemenea chestii ce nu prea se potrivesc cu clima și ambientul din restul textelor lor critico-pǎtimașe de acolo.
:wink:
PS: Ca sǎ nu mai spunem cǎ orice filosof care face referire la Batman are stima și aprecierea noastrǎ necondiționatǎ, da? :) :wink:
marți, 29 martie 2011
Acești elitiști minunați și mașinǎriile lor ocult-primejdioase
Scris de Turambar at 07:47
Etichete: Ateism, Politics, Putere, Religie, Responsabilitate sociala, Sensu vietii pentru oamenii ocupati la cap, Serendipitati, Wisdom
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Sint apasata de acest adevar, cel al minciunii necesare, desi partea cu elitismul e debatable.
Dar cit de benefica ramine minciuna necesara, daca din ce in ce mai multzi cetatzeni se 'prind' ca nu e decit un balon de sapun and nothing beyond that? Si daca nu, cu CE o inlocuieshti, sa tzii massele cu creierii in opiul poporului (si sa nu imi zici religie, catz dau foc la blog!)?
"filozofia este o ameninţare pentru societate" - iar societatea este o amenintare pentru om.
Andrei Plesu are o expunere aici:
http://vimeo.com/17047701
in care atinge la un moment dat si problema politica versus crestinism.
Sustin 99% din ce zice in conferinta aia, btw.
@ Vera: :). Nu doamna, nu spun "religie", ca una la mina chiar nu as crede in asta, a doua la mina nu vreau sa-mi dai foc la blog :). O sa zic in schimb una si mai rea: o inlocuiesti cu televizorul, doamna. Asta cinism :)
@ Pongo: Txs for the tip, mate. O sa ma uit. Now kinda busy :(
Trimiteți un comentariu